Sărbătoare românească în Vilanova, Spania, pe malul Mediteranei

Asta nu însemană că nu rămânem români. Acasă vorbim românește, ne punem canale TV de acasă, vorbim cu oameni dragi până se încinge telefonul, gătim rețete tradiționale. Nu demult am făcut o documentare pentru un articol despre magazinele cu produse românești din Europa. Cifrele arată că aceste afaceri au din ce în ce mai mulți clienți. Așa că suntem români, dar în individualitate.

Și totuși… Ultimul sfârșit de săptămână din august a adus, pe coasta catalană a Mediteranei un moment cu adevărat românesc, dedicat atât conaționalilor noștrii cât și oamenilor locului. Dar cum s-a născut ideea? EI bine anul acesta este unul cu valoare aniversară.

145 de ani de relații diplomatice româno-spaniole

Să facem un pic de istorie. Relațiile diplomatice dintre România și Spania au fost stabilite oficial la 23 iunie 1881, când trimisul extraordinar și ministrul plenipotențiar al Regatului Spaniei, Juan Pedro de Aladro, și-a prezentat scrisorile de acreditare la București, în fața Regelui Carol I.

Cum lucrurile bune se construiesc lent, a fost nevoie de ceva timp ca cele două state să capete rerezentanțe diplmatice unul pe teritorul celuilalt. Astfel România deschide prima sa legație la Madrid în 1911, condusă de George Caradja. Spania își deschide legația de la București în 1913.

Așa cum era obiceiul vremii, relațiile au fost consolidate de  prin căsătoria Principesei Maria a României, fiica Regelui Ferdinand, cu Ducele de Galliera, membru al familiei regale spaniole. De asemenea, Regele Mihai I și Regina Ana au menținut strânse legături de prietenie cu Regele Juan Carlos I și Regina Sofia.

Apoi au venit vremuri tulburi pentru ambele țări. Și Spania și România au avut parte de războaie și dictaturi, iar relațiile diplomatice au fost întrerupte. Ele au fost reluate în 1977.

„Pont de la cultura”

Așa s-a numit manifestarea. Și-au dat mâna mai multe asoiații culturale ale românilor din zonă, sprijinți de bisericile ortodoxe din Vilanova i al Geltru și Sabadell, Consulatul României la Barcelona și de câțiva antreprenori români de aici.

Momentul a fost găzduit de Vilanova i la Geltru, un oraș nici prea mare nici prea mic de la malul mării. Motivele principale au fost două: unul -există aici și în localitățile din zonă un număr destul de mare de români. Doi –  primăria de aici a pus la dispoziția organizatorilor un loc generos și accesibil publicului larg – Piața Portului. Și, de asmenea, a asigurat bună parte din logistică: scenă, mese, scaune, corturi.

Ce s-a întâmplat în Piața Portului?

S-a cântat și s-a dansat românește. Au participat artiști români stabiliți în Catalonia, dar și câțiva veniți din patria mamă. Și publicul a răspuns. A cântat și a jucat hora.  Și foarte multe femei și fete au venit îmbrăcate în ie. Dovadă că bluza tradițională și-a făcut loc printre bagajele cu care au plecat în lume.

Chiar și eu, pentru care folclorul nu este neapărat în topul preferințelor, m-am surpins cântând și chiar lăcrimând la unele versuri.

Au fost și câteva ateliere creative care să-i țină ocupați pe cei mici și nerăbdători.

Nu-mi prea stă în fire să mă gudur pe lângă autorități. Dar vreau să  marchez un plus în drptul numelui doamnei Sandra Liliana Gatejeanu-Gheorghe, consul al României la Barcelona. Și nu mă refer la faptul că avenit și a vorbit frumos, în spaniolă, catalană și română. Ci la faptul că este tânără, energică și se străduiește pe de o parte să rezolve problemele celor de aici, pe de altă parte să arate catalanilor ce avem de oferit.

Un pahar de vorbă și o îmbucătură- cea mai eficientă conexiune

Era cald, nu putea lipsi ceva de sete. Am avut de toate: vin, țuică, palincă, vișinată, berea cu cerbul și cea cu ursul. Chiar și sucuri Frutti Fresh, dacă vă vine să credeți.

Cât despre mâncare, nu mai zic. Nu mai mâncasem langoși de când locuiam în România. Au fost gulaș, cârnați, mămăligă.

Iar aceste bunătăți au fost motivul pentru care foarte mulți spanioli, sau oameni veniți din alte colțuri ale lumii, au fost prezenți la „fiesta” noastră.  Bărbatul meu și socrii, care sunt peruani, au venit chitiți să mănânce sarmale, fel pe care l-au descoperit de Crăciun. Un amic de prin parte locului mi-a spus: „Eu vin numai dacă vine băiatul ăla care vinde cârnații fără piele (adică mici).” O colegă de la muncă care a fost anul trecut în România a venit cu două prietene. Și ca să nu ziceți că vorbesc doar depre cunoștințele mele, de la food track-ul cu mici și kurtoși colaci am suprins un domn comunicând prin telefon: „Vino tu dacă vrei. Eu sunt la o coadă enormă, dar fără patru mici, muștar d-ăsta și o bere nu plec!”

Și, într-adevăr, coada era lungă…

Și ce-am realizat?

Păi, în primul rând, ne-am mai întâlnit român cu român. Precum spuneam, se-ntâmplă rar.

Apoi ne-am arătăt nouă și celorlalți că vremea când românii din afară erau egal cu cerșetori, hoți sau asistați social a trecut de mult.

Am mai scos ia în lume. E frumoasă și încă prinde. Am cântat și am dansat.

Și trebuie s-o spun, că nu mă pot abține. Ați fost vreodată la un concert pe un stadion sau într-un parc? Oriunde în lume, nu numai în România. Ați văzut cum arată locul după?  Ei bine românii din Vilanova au strâns gunoiul, au șters mesele, au strâns scaunele pe care au stat. La mieul nopții Piața Portului din Vilanova era curată.

Contează? Aș zice că da. Măcar și pentru că ne mai primesc cu evenimente și altă dată în locul acela.