Când ea sărbătorește duminica Floriilor, iar pentru el a venit Paștele

Cineva spunea odată că cel mai bine este să ai un partener de viață care vorbește aceeași limbă cu tine. Ca să nu trebuiască să-ți traduci sufletul.

Doar că atunci când viața ta s-a mutat la 3000 de kilometri depărtare lucrurile se schimbă. Opțiunile sunt altele.  Recunosc, în momentul în care am întâlnit un om bun și pe aceeași lungime de undă cu mine, nici prin cap nu mi-a mai dat să-l caut la pașaport.

Și uite așa o româncă și un peruan au ajuns să facă împreună casă în Spania.

Mix de limbi, de tradiții, de gusturi

Când te hotărăști să formezi un cuplu cu o persoană din Peru, trebuie să înțelegi că vei deveni, automat membru al familiei. Și invers. Ceea ce pentru mine și ai mei a funcționat de minune.

Două familii din două colțuri de lume diferite puse la un loc de un cuplu e ca și cum ai avea parte de toate canalele Discovery. Dar în direct. Mai ales atunci când toată lumea e dispusă să experimenteze.

În cazul nostru dorința de a descoperi lumea celuilalt s-a manifestat plenar din debut.  Într-un timp relativ scurt am ajuns să vorbim o ″mezcla de idiomas″, adică un amestec de engleză, care este limba pe care eu și Charlie o folosim la muncă, spaniolă și română, peste care se suprapun imparabile influențele catalane.

Am petrecut nenumărate seri povestind lucruri mai mult sau mai puțin relevante despre țările noastre și amintiri dragi. Despre istorie, obiceiuri, sărbători și politică.

Ne-am pus familiile la aceeași masă și am descoperit gusturi. Acum știu că bucătăria peruană, spre deosebire de cea mexicană, de exemplu, e mai dulce. Că are puternice influențe chinezești. Și că orezul, cartoful și puiul sunt combinația cea mai populară. Charlie s-a îndrăgostit de mici, sarmale, ciorbă și, credeți sau nu, muștarul de Tecuci.

Am descoperit că pentru ambele familii ajunul Crăciunului este un moment important. Noi avem un membru de familie născut în ziua în care Moș Crăciun aduce daruri. O tradiție peruană este de a pune steaua în vârful bradului la miezul nopții de ajun. Iar familia bărbatului meu este mare amatoare de decorațiuni de Crăciun. Ceea ce mie îmi place la nebunie.

Paștele în Catalonia

Când ajungi să locuiești într-o altă țară descoperi că multe din miturile cunoscute sunt înșelătoare.

Unul dintre lucrurile surprinzătoare pe care le-am descoperit aici este că în această zonă, spre deosebire de restul Spaniei, tradițiile religioase s-au diluat enorm. Până în punctul în care mi-a fost dat să întâlnesc adulți care se bucură de iepurașii și ouăle de ciocolată, de mona, desertul tradițional de Paște și de zilele libere, fără a avea idee ce sărbătorim de fapt, cu această ocazie.

Din acest motiv ne-a fost relativ simplu să ne păstrăm obiceiurile de sărbători cu care am venit de acasă. Și pe care acum le îmbogățim cu cele sud americane.

Floriile mele, Paștele lui

Floriile se cheamă Dia de Ramos în spaniolă. Adică Ziua Ramurei (de măslin). În linii mari, tradițiile sunt similare. Diferența majoră o face faptul că noi îi sărbătorim în această zi pe toți purtătorii de nume de floare. Și, evident, faptul că, de obicei, Floriile noastre coincid cu Paștele lor. Cum pe subsemnata o cheamă și Margareta, am devenit elementul principal al unei sărbători ușor modificate.

Dacă am fi locuit în Peru, în Vinerea Mare am fi mers să ne rugăm la șapte biserici, simbolul al opririlor lui Isus pe drumul Golgotei. Apoi am fi mers acasă și am fi mâncat pește. Chupe de pescado – o ciorbă de pește specifică este mâncarea tipică a zilei. Ca și la noi, sâmbătă este ziua dedicată pregătirilor. Unii merg la biserică și marchează începutul sărbătorii după amiaza după ora 3. Când se presupune că s-a descoperit că mormântul lui Isus era gol și miracolul se produsese. În Duminica Paștelui, familia și prietenii se adună pentru a celebra împreună și a mânca miel – ciorbă și friptură. Și e mult de muncă, pentru că familiile sud americane sunt cu adevărat mari.

Ce vom face noi

Sincer vorbind, nu prea știu. Bucătăria a fost acaparată de mama lui Charlie. Ea a spus că nu se poate să particip la gătit când e ziua mea de nume. Deși eu suspectez că încă nu are încredere în capacitățile mele culinare. Sperăm să fie vreme bună pentru a ne putea plimba un pic pe faleza Mediteranei.

Vineri am mâncat pește. Duminică vom merge la biserică dimineață. Apoi vom bea o clara (bere cu lămâie) la o terasă pe malul mării. La prânz ne vom bucura de bucatele tradiționale peruane. Și am surprins șoapte despre un tort pentru mine. Sper că omul meu mă cunoaște suficient de bine încât să fie de sau măcar cu ciocolată.

Și rămâne ca săptămâna viitoare să fiu eu gazda. Și să ne bucurăm de bucate românești. Ciorba, friptura, dar și drobul, pastramă, brânză, roșii, ceapă verde. Și cozonac. Și ouă roșii ciocnite. Cu muștar de Tecuci, evident.