Românii știu să se impună în Turcia. De la Gheorghe Hagi până la stranierii care au scăpat regimului comunist

Românii știu să se impună în Turcia. De la Gheorghe Hagi până la stranierii care au scăpat regimului comunist Gheorghe Hagi/Sursa:Flickr
Joi, 26 martie, are locul meciul dintre România și Turcia în calificarea la Cupa Mondială din 2026. Meciul se joacă într-o singură manșă iar câștigătoarea va înfrunta Slovacia sau Kosovo. În ciuda unei diferențe imense în ceea ce privește valoarea loturilor, fotbaliștii români au fost mereu îndrăgiți de turci. Înainte de căderea regimului comunist au existat fotbaliști care au deschis cale unor nume precum Iulian Filipescu, Gheorghe Popescu și Gheorghe Hagi.

Începând cu anul 1990, jucătorii români au devenit adevărați ambasadori ai fotbalului turcesc. Fotbaliști legendari ca Iosif Rotariu, Adrian Ilie au câștigat trofee importante în Turcia și au ajuns în sufletele fanilor. Mai puțin cunoscute sunt câteva exemple din perioada regimului comunist. Jucători care au primit cu greu aprobarea autorităților s-au remarcat prin calitatea acestora superioară celor crescuți între granițele Turciei.

Cum au ajuns românii în Turcia

Să ne gândim la posibilitatea de a juca într-o țară străină în perioada comunismului pare ireal. În istorie au existat două astfel de momente. Prima dintre ele a fost în perioada 1968-1972, când regimul de la București era unul mai relaxat și în vara anului 1989. Conducerea statului se afla atunci într-o perioadă de tranziție în ceea ce privește relația cu Uniunea Sovietică.

Una din prioritățile lui Nicolae Ceaușescu a fost de a obține finanțare și tehnologie de ultimă generație. Iar una din zonele vizate a fost cea a Occidentului. Jucători în aproprierea vârstei de 30 de ani au putut evolua pentru cluburi din străinătate. Una din cele mai frecventate destinații a fost Turcia.

În total 10 sportivi au plecat în Turcia în perioada 1968-1970. La sfârșitul anilor 60 fotbalul turcesc era în căutare de fotbaliști talentați. În urmă cu doar câțiva ani au adus sportivi din Iugoslavia, însă aceștia nu s-au dovedit buni. Atenția lor s-a reorientat către România.

Legende și fotbaliști naturalizați

Primul fotbalist care a ajuns în Turcia a fost Ion Nunweiller, la Fenerbahce. Căpitanul legendar al celor de la Dinamo București tocmai câștigase titlul cu formația din capitală în sezonul 1967/1968. Acesta era al 22-lea jucător străin din istoria clubului. Considerat vedetă, Nunweiller a contribuit la cea mai mare performanță europeană a celor de la Fener. În 1968 echipa turcă a eliminat campioana Angliei, Manchester City, în primul tur al Cupei Campionilor Europeni. De reținut că înainte de aceasta, cea mai puternică echipă eliminată de aceștia a fost Petrolul Ploiești, în anul 1963. După două sezoane se întoarce la Dinamo.

Ion Nunweiller (stânga)/sursa:wikimedia commons
Ion Nunweiller (stânga)/sursa:wikimedia commons

După experiența reușită cu Nunweiller, Fenerbahce mai aduce un jucător român. Portarul lui Dinamo, Ilie Datcu este transferat. Cu un contract valabil până-n 1971, Datcu se acomodează la echipă și evoluează pentru aceștia până-n 1975. Acesta a devenit primul fotbalist al epocii care nu s-a întors acasă. Pentru a evita orice suspendare venită din partea FRF, Datcu a fost naturalizat. În scurt timp era Ilyas Datca. A jucat 220 de meciuri pentru turci și este considerat unul din cei mai buni din istoria clubului.

Revenirea din anii 90

Jucătorii români s-au întors în anii 90 în Turcia. Primul dintre aceștia a fost Iosif Rotariu. Fostul jucător al celor de la Steaua București a fost adus în vara anului 1990 de Galatasaray. În 37 de meciuri, mijlocașul a înscris 5 goluri și a devenit primul căpitan străin din istoria clubului. În doi ani și jumătatea petrecuți la echipă, Rotariu Cupa Turciei și SuperCupa Europei în sezonul 1990/1991.

Iosif Rotariu/sursa:wikimedia commons
Iosif Rotariu/sursa:wikimedia commons

Următorul nume care s-a alăturat a fost Iulian Filipescu. În toamna anului 1996 urmează traseul lui Rotariu și semnează cu Galatasaray. Era al doilea român din istoria unuia dintre cele mai titrate cluburi din Turcia. Acesta nu are probleme de acomodare și devine un om important în echipa antrenată de legendarul Fatih Terim. Câștigă două titluri și o cupă în 80 de meciuri jucate pentru aceștia. În 1999 se transferă la Real Betis.

Adrian Ilie este un alt jucător român care a evoluat pentru Galatasaray. Petrece trei sezoane foarte bune în componența echipei Steaua București și îi convinge pe turci să plătească nu mai puțin de 2 milioane de euro. Urma să fie coleg de echipă cu Hagi, care venise cu trei luni înainte, Popescu și Filipescu. Joacă un singur sezon pentru aceștia. Înscrie 17 goluri în 37 de meciuri. Performanțele acestuia îi asigură transferul la Valencia. „Liliecii” au plătit pentru atacant 3,75 milioane de euro.

Transfer după transfer reușit

Unul dintre cei mai de succes stranieri, Gheorghe Popescu, ia și el calea Turciei în vara lui 1997. Este transferat de Galatasaray, turcii plătind celor de la Barcelona 4,5 milioane de euro. Transferul se dovedește un real succes. Joacă 178 de meciuri, înscrie 8 goluri și oferă tot atâtea pase de gol. Este unul din cei mai îndrăgiți jucători din istoria clubului. Acesta a marcat penalty-ul decisiv prin care turcii au câștigat finala Cupei Uefa împotriva celor de la Arsenal în 2000. În 4 sezoane a obținut în total 7 trofee alături de aceștia.

Gheorghe Popescu/Sursa:Flickr
Gheorghe Popescu/Sursa:Flickr

Supranumit „Regele”, Gheorghe Hagi este un nume cu greutate pentru fanii lui Galatasaray. În 1996, la 31 de ani, decarul semna cu formația titrată pentru 3,75 milioane de euro. Considerat un mare fotbalist, acesta s-a aflat în negocieri avansate cu formația Sao Paulo din Brazilia. Jucătorul care a evoluat înainte pentru Barcelona și Real Madrid s-a ridicat la nivelul așteptărilor. A fost esențial în succesele obținute de turci în acei ani. Aduce în vitrina clubului patru titluri consecutive de campioană între 1996 și 2000. La 35 de ani are cel mai bun sezon individual și câștigă toate trofeele posibile cu formația „Cim-Bom-Bom”.  În total câștigă în 5 sezoane 10 trofee și înscrie 71 de goluri în 191 de meciuri.

Transferuri multe, puține reușite

Performanțele acestor jucători în Turcia au lăsat ușa deschisă sportivilor tineri, din păcate, au dezamăgit. Ionuț Luțu strângea 3 meciuri în două luni petrecute la Galatasaray. Împrumutat de Universitatea Craiova, acesta câștigă un titlu de campion al Turciei. În 2003 Ovidiu Petre este transferat pentru 700.000 de euro de la FC Național.

Într-un an și jumătate joacă 36 de meciuri și câștigă un titlu. În același an, 2003, cumpără de la Dinamo, respectiv Rapid, pe Gabriel Tamaș și Florin Bratu. Tamaș joacă 12 meciuri în 7 luni în timp ce Bratu 25, înscriind de 6 ori în 10 luni.

Există și excepții

Totuși, printre acești jucători care nu s-au remarcat au fost și excepții. Daniel Pancu a reprezentat cu succes România în campionatul Turciei. „Pancone” părăsește pentru a doua oară Rapidul în 2002. Spre deosebire de ceilalți colegi de generație, acesta a ales să semneze cu Beșiktaș.

Petrece patru sezoane în componența „vulturilor„ și devine unul din preferații fanilor. Înscrie 16 goluri în 80 de meciuri și în ultimul sezon aduce în vitrina clubului o cupă internă. Atrage atenția celor de la Bursaspor. Este transferat și se impune din primul moment ca titular. Joacă 32 de meciuri și înscrie 3 goluri.

Un alt transfer reușit este cel al lui Bogdan Stancu. Acesta și-a petrecut mai bine de jumătate de carieră jucând pentru echipe precum Galatasaray, Orduspor, Bursaspor și Genclerbirligi. A cucerit milioane de fani ai sportului rege devenind cel mai mare golgheter român din fotbalul turcesc. Acesta a înscris peste 80 de goluri în 249 de partide.

Românii nu mai sunt la fel de buni

Românii au continuat să vină în Turcia, însă impactul lor nu a mai fost același. Istoria recentă ne oferă astfel de exemple. Câțiva jucători nu s-au putut acomoda în țara unde fotbalul este considerată o religie. Un prim exemplu este Florin Andone. Acesta a fost împrumutat de Brighton la Galatasaray în toamna anului 2019 pentru 700.000 de euro.  A suferit o accidentare care l-a ținut pe tușă mai mult timp. A îmbrăcat tricoul echipei pentru 12 meciuri, timp în care a înscris 2 goluri.

Iasmin Latovleci, fostul fundaș al celor de la FCSB, a jucat și el pentru Galata. Transferat de la Karabukspor pentru 550.000 de euro, „Lato” a jucat mai puțin de un an la echipă. A fost integralist în 15 meciuri în care a înscris un gol.

Cum s-au descurcat ultimii stranieri

Cele mai recente exemple sunt Alex Cicâldău, Olimpiu Moruțan și Denis Drăguș. Primul dintre aceștia a fost cumpărat pentru 6,5 milioane de euro. În 33 de meciuri a contribuit cu 4 goluri și 3 pase decisive. După două împrumuturi succesive s-a întors la Universitatea Craiova.

Olimpiu Moruțan a ajuns tot la Galatasaray pentru 4,1 milioane de euro. Fostul jucător al celor de la FCSB nu s-a adaptat și a fost împrumutat în Italia și Grecia. A jucat în total 26 de meciuri în care a înscris de 3 ori și a oferit tot atâtea pase de gol. Iarna trecută s-a întors în România, semnând cu Rapid.

Un jucător care se află în continuare în campionatul Turciei este Denis Drăguș. În primul sezon, jucând pentru Gaziantep, a înscris 14 goluri în 32 de meciuri. Stagiunea bună i-a adus un transfer la Trabzonspor, unde nu s-a acomodat. Este împrumutat la Eyupspor unde nu înscrie niciun gol. Sezonul acesta s-a întors la Gaziantep sub formă de împrumut însă prima reușită încă nu a venit.

0 comentarii