Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan se reunește luni, de la ora 20:00, într-o ședință extraordinară convocată cu puțin timp înainte de votul de învestitură al noului Executiv. Până la această oră, agenda reuniunii nu a fost făcută publică.
Ședința are loc în contextul în care plenul reunit al Parlamentului urmează să voteze, de la ora 21:30, noul Cabinet și programul de guvernare prezentat de premierul desemnat, Adrian Veștea.
Adrian Veștea merge la discuții cu George Simion
Înaintea votului din Parlament, Adrian Veștea a anunțat că va avea o întâlnire cu liderul AUR, George Simion, în încercarea de a obține susținere pentru noul Guvern.
„Sunt un om al dialogului și al consensului. Înțelegând responsabilitatea care îmi revine pentru a pune capăt haosului politic, voi avea o întâlnire cu președintele AUR, George Simion. Când vine vorba de România și de rezolvarea unei crize fără precedent, îmi asum un dialog deschis cu orice formațiune politică votată de români. Este cred obligatoriu dacă vrem să avem, în adevăratul sens al cuvântului, un Guvern al României”, a transmis premierul desemnat.
Simion cere clarificări privind poziția față de AUR
Liderul AUR a declarat că îl așteaptă pe Adrian Veștea la sediul partidului și dorește să afle dacă parlamentarii formațiunii sunt considerați extremiști, în condițiile în care voturile acestora ar putea avea un rol important la învestirea Guvernului.
„Îl așteptăm la sediul partidului pe domnul Adrian Veștea, îl așteptăm pe domnul Nicușor Dan, să spună opiniei publice dacă voturile de care este atâta nevoie – de voturile AUR – sunt bune sau nu sunt bune. Să zică public și să zică și într-o întrevedere pe care să o avem dacă parlamentarii AUR sunt extremiști”, a declarat George Simion.
AUR rămâne în opoziție
George Simion a reiterat că formațiunea pe care o conduce nu intenționează să intre la guvernare și că își menține obiectivele politice anunțate anterior.
Potrivit liderului AUR, partidul susține în continuare organizarea de alegeri anticipate și nu exclude inițierea unei proceduri de suspendare a președintelui Nicușor Dan.
În acest context, AUR solicită funcția de președinte al Senatului pentru Petrișor Peiu. Poziția este considerată una strategică, deoarece titularul acesteia poate prelua interimatul funcției de președinte al României în eventualitatea suspendării șefului statului.
Votul de învestitură pentru noul Guvern este programat luni seară, iar rezultatul acestuia va depinde de majoritatea pe care premierul desemnat va reuși să o coaguleze în Parlament.
Sursa: Adevarul
O ofertă de nerefuzat
Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!