Arsenal și Chelsea joacă una contra alteia de peste un secol. Primul meci dintre cele două a avut loc pe 9 noiembrie 1907, pe Stamford Bridge. A fost prima dată când două echipe din Londra se întâlneau în prima ligă engleză. 65.000 de suporteri au văzut de pe stadion victoria „Albaștrilor” cu 2-1. George Hilsdon, primul jucător care a înscris peste 100 de goluri pentru Chelsea, a marcat o dublă.

Cele două echipe nu s-au întâlnit niciodată în eșaloanele inferioare. În schimb, au făcut-o de nenumărate ori în celelalte competiții interne: FA Cup, Cupa Ligii sau Supercupa Angliei. Tot Chelsea este cea care s-a impus în primul duel din FA Cup, din ianuarie 1915, 1-0. De asemenea, Chelsea este neînvinsă și în cele 3 partide jucate în Cupele Europene. Are două victorii și un egal.
Chelsea, adversarul favorit al lui Arteta
Cu toate acestea, Arsenal este cea care conduce în întâlnirile directe. „Tunarii” au reușit 88 de victorii și au pierdut 66. 61 de confruntări s-au încheiat nedecise. Statistica a fost amplificată după sosirea lui Mikel Arteta pe banca lui Arsenal. Spaniolul are 17 meciuri jucate contra lui Chelsea, în care a câștigat 11 dintre ele și a pierdut de doar două ori. Ba mai mult, în ultimii 5 ani, „Albaștrii” nu au mai reușit nicio victorie în ultimele 11 partide în fața rivalilor din Londra.
Un meci cu Chelsea i-a adus și primul trofeu lui Arteta, de la preluarea lui Arsenal. Se întâmpla în finala FA Cup din 2020. „Albaștrii” au deschis scorul, dar o dublă reușită de Aubameyang stabilea scorul final la 2-1 pentru Arsenal. Era a 14-a și ultima FA Cup câștigată de echipa din nordul Londrei.
Rivalitate născută din lupta pentru trofee
Chiar dacă ambele echipe sunt din capitală și se duelează încă de la începutul secolului XX, rivalitatea dintre ele s-a amplificat în ultimele 3 decenii. Cartierele celor două sunt destul de depărtate, astfel că nu e tocmai potrivit conceptul de derby local. În acest fel pot fi considerate partidele dintre Arsenal și Tottenham, echipe care împart nordul Londrei. Sau între Chelsea și Fulham, ori Chelsea – West Ham, duelurile din vestul capitalei.
Încrâncenarea a venit odată cu lupta directă pentru trofee și jucători și nu din orgolii locale. Asta nu înseamnă că partidele dintre cele două treceau neobservate în Londra. Din contră. În 1935, 82.905 suporteri participau la Chelsea – Arsenal, pe Stamford Bridge. Este recordul de prezență de pe stadionul „Albaștrilor”.

Însă, confruntarea a devenit tot mai acerbă în anii 90. Între 1995 și 2005, Arsenal a avut o serie de 19 meciuri fără înfrângere în fața „Albaștrilor”. Preluarea lui Chelsea de către Roman Abramovici a transformat-o într-o pretendentă la marea performanță pentru Arsenal. Acolo, Arsene Wenger tocmai formase o super putere în Anglia, proces despre care puteți citi aici. Un prim astfel de episod a avut loc în 2002. Cele două s-au întâlnit, în premieră, într-un meci care se juca cu un trofeu pe masă.
Arsenal conduce cu 5-3 în meciurile pentru trofee
Arsenal reușea să învingă cu 2-0 trupa antrenată atunci de Claudio Ranieri, iar Wenger își trecea în palmares un nou trofeu. Parlour, în minutul 70 și suedezul Ljungberg, minutul 80, tranșau meciul în ultimele 20 de minute. De atunci, au mai fost alte 7 partide când Chelsea și Arsenal au luptat pentru un trofeu. De alte două ori în FA Cup, 2017 și 2020 – de fiecare dată s-au impus „Tunarii”, cu același scor, 2-1.
O dată în Cupa Ligii. Tot 2-1 a fost, dar de data asta pentru Chelsea, la finele unui meci din care au ieșit scântei la propriu. John Terry și-a înghițit limba după o ciocnire violentă cu Abou Diaby. Căpitanul „Albaștrilor” a fost dus de urgență la spital, dar s-a întors la ceremonia de după meci pentru a ridica trofeul deasupra capului. În ultimul minut al prelungirilor a avut loc o încăierare generală, care a dus la eliminarea a trei jucători: John Obi Mikel, Kolo Toure și Emmanuel Adebayor.
O altă confruntare epică între cele două a avut loc în 2019, în finala Europa League, de la Baku. A fost prima dată când două echipe din Premier League s-au întâlnit într-o finală europeană. Chelsea a câștigat categoric, cu 4-1, chiar în fața specialistului Europa League, Unai Emery.
Mourinho, coșmarul lui Arsenal în Premier League
În trei rânduri, Arsenal și Chelsea s-au întâlnit în Supercupa Angliei. „Albaștrii” au învins doar în 2005, cu 2-1. De remarcat este partida din 2015, pentru că este singura în care Wenger l-a învins pe Mourinho, la cârma lui Chelsea, în 15 dueluri. Cei doi au avut o rivalitate acerbă, care s-a lăsat inclusiv cu un gest nesportiv din partea francezului. Wenger, care era ținta preferată a ironiilor portughezului, a răbufnit în timpul unui derby și l-a împins pe antrenorul lui Chelsea. Francezul și-a cerut ulterior scuze.
Bilanțul arată un 5-3, tot pentru Arsenal, în meciurile pentru trofee, dar perioada Mourinho a fost una de coșmar pentru „Tunari”. Apogeul a fost atins în 2014, când Chelsea a învins cu 6-0 pe Stamford Bridge, chiar la meciul 1.000 al lui Wenger pe banca lui Arsenal. Un moment jubiliar transformat într-o umilință greu de suportat.
Vorbim de o generație care i-a făcut zile negre lui Arsene Wenger. Francezul nu cred că îl poate uita pe Didier Drogba, cel mai prolific marcator în derbyurile dintre cele două. Ivorianul a înscris de 13 ori în doar 15 meciuri. Căpitanul lui Chelsea din acea perioadă, John Terry este jucătorul cu cele mai multe meciuri în derby – 37. Urmează Petr Cech (32), jucate pentru ambele echipe și Frank Lampard (31).
Arsenal mai bună în Premier League, Chelsea – în Europa
Legenda lui Chelsea este protagonistul unei alte victorii epice pentru „Albaștrii”. În 2004, sezonul în care Arsenal a fost invincibilă în Premier League, cele două s-au întâlnit în sferturile Ligii Campionilor. Pe Stamford Bridge a fost 1-1, iar meciul decisiv se juca pe Highbury. Arsenal era favorită clară și a deschis scorul în prelungirile primei reprize, prin Reyes. Repriza a doua, Chelsea s-a întors altă echipă de la cabine. Lampard a egalat repede, iar Bridge a dat golul decisiv în minutul 87. Chelsea a mers în semifinale.
De altfel, performanțele pe plan european este unul dintre puținele capitole la care Chelsea stă mai bine decât Arsenal. „Albaștrii” au câștigat de două ori Liga Campionilor, dar și toate celelalte trofee UEFA, cum v-am arătat aici. Dar dincolo de trofee, cele două echipe s-au bătut în multe rânduri și pe jucători. Inclusiv pe jucătorii celeilalte.
Fotbaliștii care au jucat și pentru Chelsea și pentru Arsenal
Ashley Cole este cel mai bun exemplu. După ce a câștigat două titluri și 3 FA Cup cu Arsenal, pentru care a jucat 228 de meciuri, fundașul stânga s-a transferat la Chelsea. A fost aspru criticat de fani și ulterior fluierat la scenă deschisă în derbyuri pentru faptul că a negociat în secret pentru mutare. În tricoul albastru, Cole a jucat 337 de meciuri, câștigând Liga Campionilor, Europa League, Premier League și 3 FA Cup.
La fel de dureros pentru fanii „Tunarilor” a fost și transferul lui Cesc Fabregas, căpitan al clubului la doar 21 de ani, cu peste 300 de meciuri la Arsenal. Sau al lui Giroud, care a înscris peste 100 de goluri în cei 6 ani petrecuți pe Emirates. Arsenal s-a revanșat când a adus foști jucători ai rivalilor precum Petr Cech. Portarul a avut 202 meciuri fără gol primit la Chelsea – un record. Și cel mai recent exemplu, Kai Havertz. Neamțul a răsucit cuțitul cu cele două goluri marcate în victoria categorică din 2024, 5-0.
Arteta și Xabi Alonso au crescut la același club
Astăzi, tot Arsenal este clubul mai bine poziționat. Este Campioana Angliei și finalista Ligii Campionilor, în timp ce Chelsea vine după un sezon slab, în care nu a prins Cupele Europene. Va fi și primul duel din Premier League între cei doi antrenori spanioli, Mikel Arteta și Xabi Alonso. Doi antrenori care se cunosc foarte bine încă din tinerețe. Ambii au început fotbalul, în aceeași perioadă, la același club basc: Antiguoko. Au jucat de multe ori împreună, inclusiv pe plajele din Spania.

Ca antrenor, Mikel Arteta l-a învins pe Xabi Alonso în singurul duel direct, un amical Arsenal – Leverkusen, 4-1. Ca jucători, cei doi s-au întâlnit de 5 ori în Premier League, între 2005 și 2008. Și atunci, cei doi se aflau în tabere rivale. Arteta juca pentru Everton, iar Xabi Alonso la Liverpool, culmea, cei doi erau vecini în același complex de apartamente din oraș. Xabi Alonso stă mai bine în derbyurile din Liverpool – are 3 victorii, un egal și o înfrângere.
Sezonul acesta, Arteta și Xabi Alonso s-ar putea duela pentru titlul din Premier League. Arsenal este chiar favorită. Chelsea are din nou un lot cu multe noutăți și o filosofie nouă de joc. Este mult prea devreme să fie considerată o pretentendentă la titlu, dar începutul este promițător. Meciul cu Arsenal este un prim test pentru cum reacționează echipa într-un duel de calibru.