Parlamentul intră în vacanță, dar ar putea fi convocat de urgență. Ce se poate întâmpla cu noul Guvern și banii din PNRR în luna iulie

Parlamentul intră în vacanță, dar ar putea fi convocat de urgență. Ce se poate întâmpla cu noul Guvern și banii din PNRR în luna iulie
Imagine Parlamentul în vacanță. Ce se întâmplă cu noul Guvern (sursă foto: PxHere)
Parlamentul intră de miercuri, 1 iulie, în vacanța. Însă România ar putea avea un nou Guvern înainte de reluarea activității legislative din toamnă. Instalarea unui nou Executiv depinde de rezultatul negocierilor politice din următoarele săptămâni și de convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului. Deputații și senatorii ar putea vota atât măsuri urgente legate de fondurile europene, cât și învestirea unui nou Cabinet.

În lipsa unui acord între partide, scenariul cel mai probabil rămâne menținerea lui Ilie Bolojan în funcția de premier interimar până în luna septembrie,. Adică atunci când începe cea de-a doua sesiune ordinară a Parlamentului.

Parlamentul, convocat în sesiune extraordinară

Potrivit Constituției, Parlamentul are două sesiuni ordinare în fiecare an. Prima începe în luna februarie și se încheie la sfârșitul lunii iunie. Iar cea de-a doua debutează în septembrie. În perioada dintre cele două sesiuni, activitatea legislativă nu este complet suspendată. Deoarece Camera Deputaților și Senatul pot fi convocate în sesiuni extraordinare.

O astfel de convocare poate fi făcută la solicitarea președintelui României, a birourilor permanente ale celor două Camere sau la cererea a cel puțin o treime dintre parlamentari. Mecanism permite adoptarea unor legi considerate urgente. De asemenea, oferă posibilitatea ca un nou Guvern să primească votul de învestitură chiar dacă Parlamentul se află oficial în vacanță.

PNRR ar putea readuce Parlamentul la lucru în luna iulie

Surse politice spun că este foarte probabil ca Parlamentul să fie convocat în sesiune extraordinară în cursul lunii iulie pentru adoptarea unor acte normative necesare implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), scrie Mediafax

Pentru a primi tranșele de bani convenite cu Comisia Europeană, autoritățile trebuie să respecte o serie de jaloane și termene asumate. Iar data de 31 august 2026 este esențială în calendarul PNRR. Deoarece până atunci România trebuie să accelereze adoptarea unor reforme și investiții pentru a evita întârzieri în accesarea fondurilor europene.

Dacă partidele vor ajunge la un compromis politic în perioada următoare, aceeași sesiune extraordinară convocată pentru măsurile legate de PNRR ar putea fi folosită și pentru votarea unui nou Guvern. Noul Cabinet ar putea fi învestit la sfârșitul lunii iulie sau la începutul lunii august. Adică înainte de reluarea sesiunii parlamentare ordinare din toamnă.

llie Bolojan rămâne premier interimar

Dacă blocajul politic va continua și partidele nu vor reuși să formeze o majoritate parlamentară, varianta considerată cea mai probabilă este ca Ilie Bolojan să rămână în continuare premier interimar. Guvernul condus de el a fost demis prin moțiune de cenzură în data de 5 mai 2026. După ce moțiunea a fost adoptată cu 281 de voturi „pentru”.

Constituția prevede că, după încetarea mandatului unui Guvern, Executivul rămâne în funcție doar pentru administrarea treburilor curente ale statului, până când membrii unui nou Cabinet depun jurământul de învestitură. Un Guvern interimar poate asigura funcționarea instituțiilor și poate lua decizii administrative necesare, însă are atribuții limitate și nu poate adopta măsuri majore de politică publică sau proiecte de amploare.

Cum s-a ajuns în această situație

Actuala criză politică s-a prelungit după două încercări nereușite de formare a unui nou Executiv. Prima tentativă a eșuat după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul înainte ca Guvernul propus să ajungă la votul Parlamentului. Ulterior, un al doilea Cabinet, propus de Adrian Veștea, nu a reușit să obțină voturile necesare pentru învestire.

În lipsa unei majorități parlamentare stabile, negocierile dintre partide au continuat fără rezultat. Iar desemnarea unui nou premier a fost amânată. Președintele Nicușor Dan a transmis în repetate rânduri că nu va desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru înainte ca formațiunile politice să demonstreze că dispun de o majoritate clară în Parlament, capabilă să susțină viitorul Guvern.

Două scenarii pentru următoarele luni

În prezent, există două variante aflate pe masa negocierilor politice. Prima presupune convocarea unei sesiuni extraordinare în luna iulie, adoptarea măsurilor urgente legate de PNRR și, dacă va exista o majoritate parlamentară, votarea unui nou Guvern înainte de sfârșitul verii.

A doua variantă este prelungirea blocajului politic, situație în care Ilie Bolojan ar continua să conducă Executivul interimar până în septembrie, când Parlamentul își va relua activitatea în sesiune ordinară și procedura de învestire a unui nou Cabinet ar putea fi reluată.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!

0 comentarii Comentarii