Casa dintre lumi (XIV). Oare bărbații discută despre Botox la bere?

Am trecut de la ridurile de expresie la acidul hialuronic, de la proceduri încercate la recomandări, rezultate și mici temeri. Unele dintre noi aveau ceva experiență în domeniu, altele erau doar curioase. Cert este că ne dădeam mai mult cu presupusul decât vorbeam în cunoștință de cauză. Ceea ce, evident, nu ne împiedica să discutăm cu foarte multă convingere!

La un moment dat, ne-am amuzat teribil când ne-am dat seama că nici măcar nu era nevoie să ne audă cineva conversația pentru a înțelege despre ce discutam. Gesturile mâinilor, felul în care ne atingeam fețele, expresiile pe care le făceam și, probabil, hohotele de râs ne trădau suficient. Privite de la câteva mese distanță, eram aproape sigură că ofeream un spectacol cât se poate de sugestiv.

Mi-a venit atunci în minte o întrebare:

Oare bărbații discută despre Botox la bere?

Mi-am imaginat imediat patru bărbați, fiecare cu paharul în față, analizând cu aceeași seriozitate ridurile de expresie, efectele acidului hialuronic sau avantajele unei intervenții discrete. Și, mai ales, încercând să-și explice unii altora, prin gesturi, ce anume ar vrea să corecteze.

Nu am asistat niciodată la o asemenea conversație, dar cu siguranță mi-ar plăcea!

Dincolo de umorul situației, discuția noastră m-a făcut să mă gândesc mai serios la felul în care privim îmbătrânirea. De ce vorbim atât de mult despre ea? Și, mai ales, de ce avem uneori, sau chiar mai des decât ne dăm seama, impresia că trebuie să facem ceva în legătură cu asta?

Argintul nu are aceeași valoare pentru toată lumea

Mă gândesc, de exemplu, la părul alb. Un bărbat grizonant este adesea considerat foarte atrăgător. Există chiar și o expresie care sună minunat: silver fox. Distins, interesant, fermecător. În cazul femeilor, percepțiile sunt mai degrabă diferite.

O femeie care alege să nu-și mai vopsească părul după o anumită vârstă poate fi admirată pentru naturalețea ei, deși am impresia că astfel de reacții sunt încă destul de rare. În același timp, există persoane care interpretează aceeași alegere ca pe un semn că femeia respectivă nu se mai îngrijește. Ca și cum părul alb ar fi, în mod obligatoriu, ceva ce trebuie ascuns sub vopsea.

La bărbați, un semn de farmec și maturitate. La femei, uneori, un motiv de îngrijorare, mai ales pentru ceilalți.

Un caz cunoscut este cel al Alexandrei Grant, artista și partenera lui Keanu Reeves. Aparițiile lor împreună au stârnit numeroase comentarii despre părul ei alb și despre felul în care arată. În timp ce el este admirat pentru felul în care îmbătrânește, aspectul ei a devenit subiect de dezbatere. Și asta deși ea este mai tânără decât el, detaliu care pare să-i fi surprins pe mulți dintre cei care au comentat.

Mă întreb dacă există și pentru femei un echivalent la fel de cunoscut și măgulitor pentru silver fox.

Complimente cu asterisc

Și toate aceste percepții vin la pachet cu un compliment pe care îl aud destul de des:

„Arăți foarte bine pentru vârsta ta!”

Acel final schimbă însă puțin lucrurile, cel puțin în urechile mele.

Pentru vârsta ta.

Un compliment cu termeni și condiții.

Ca și cum frumusețea ar fi evaluată după un barem diferit pentru fiecare decadă. La 30 de ani se acordă anumite puncte, la 40 altele, iar după 50 probabil intrăm într-o categorie specială, în care simplul fapt că arătăm bine merită o mențiune suplimentară.

În ultimii ani, am observat că preocupările legate de îmbătrânire nu se opresc la aspectul fizic. Vorbim tot mai mult și despre transformările prin care trece corpul nostru. Multă vreme, menopauza a fost un subiect despre care se vorbea puțin și, de multe ori, în șoaptă. Femeile treceau prin transformări importante fără prea multe explicații, fără suficiente informații și, uneori, fără să aibă cu cine discuta.

Astăzi lucrurile s-au schimbat considerabil.

Aproape că nu trec câteva zile fără să primesc o invitație la o conferință, un webinar, un podcast sau un eveniment dedicat menopauzei. Apar specialiști, comunități, programe, recomandări, suplimente și produse.

Mă bucur că putem vorbi deschis despre această etapă a vieții și că avem acces la mai multe informații. Dar parcă trecem prea brusc de la un subiect despre care aproape că nu se vorbea la unul despre care trebuie să vorbim permanent.

Despre andropauză, în schimb, aud considerabil mai puțin. Desigur, nici nu fac parte din publicul-țintă, așa că este foarte posibil să ratez cele mai interesante conferințe!

N-aș vrea să compar experiențe biologice diferite și nici să trag concluzia că unora le este mai ușor decât altora. Mă interesează mai degrabă felul în care ajungem să privim toate aceste schimbări.

Tinerețe cu plan de afaceri

Am senzația că fiecare etapă a vieții vine însoțită de o nouă listă de lucruri pe care ar trebui să le corectăm, îmbunătățim sau optimizăm. Ridurile, părul, pielea, greutatea, energia, somnul, hormonii și lista poate continua.

A devenit îmbătrânirea un proiect care trebuie gestionat, cu obiective, termene, bugete și indicatori de performanță? După mai bine de douăzeci de ani petrecuți în lumea corporate, recunosc limbajul. Doar că acum parcă trebuie să ne stabilim obiective și în fața oglinzii. Iar dacă rezultatele nu corespund așteptărilor, ce facem? Revizuim strategia? Creștem bugetul? Apelăm la un consultant?

Mă amuză comparația, deși, dacă mă gândesc mai bine, parcă nu suntem chiar atât de departe de realitate. Mai ales când vine vorba despre bugete!

Cine mai are voie să fie imperfect?

Presiunea aceasta este vizibilă mai ales în lumea cinematografiei. Kate Winslet, pe care o știm din Titanic, a vorbit în repetate rânduri despre așteptările legate de aspectul fizic al femeilor și despre presiunea de a rămâne tinere. Într-o profesie în care chipul face parte din instrumentele de lucru, trecerea timpului poate deveni, în ochii altora, o problemă profesională.

Ani la rând, o presiune asemănătoare a existat și asupra corpurilor femeilor care urcau pe podiumurile de modă. Siluetele extrem de slabe au fost multă vreme prezentate ca ideal. Astăzi vedem mai multă diversitate pe podiumuri și în campaniile unor branduri, chiar dacă schimbarea nu este nici completă, nici uniformă. Dar există și riscul ca, în încercarea de a corecta o extremă, să ajungem să impunem alte standarde. Ca și cum am avea permanent nevoie de un nou ideal de frumusețe, în loc să acceptăm că frumusețea poate avea atât de multe forme.

Vom mai ajunge să privim cu aceeași deschidere și chipurile care îmbătrânesc firesc, acum că medicina estetică ne promite o așa-zisă «frumusețe eternă»? Mai ales că presiunea de a arăta într-un anumit fel nu vine doar din lumea filmului, a modei sau a reclamelor. O întâlnim și în conversațiile de zi cu zi.

Noi, femeile, putem fi cele mai atente observatoare ale schimbărilor prin care trec alte femei. Uneori remarcăm detalii pe care alții nici nu le observă, fie că este vorba despre un rid, câteva kilograme în plus sau o intervenție estetică. Iar curiozitatea ne poate împinge să punem întrebări, să facem comparații și, câteodată, să tragem concluzii fără să cunoaștem întreaga poveste. Aș îndrăzni să concluzionez că putem fi mai exigente unele cu altele decât ar fi cazul. Și, mai ales, că suntem și mai exigente cu noi înșine.

Oare cât din ceea ce facem pentru a arăta bine facem pentru noi și cât pentru ceilalți? Dar în cazul bărbaților cum stau lucrurile? Cât din grija pentru propria imagine vine din dorința de a se simți bine cu ei înșiși și cât din dorința de a fi apreciați de cei din jur?

Cred că fiecare om are dreptul să decidă ce face cu propriul corp și cu propriul chip. Cunosc femei care aleg să facă intervenții estetice și se simt minunat după aceea, așa cum cunosc și femei care preferă să îmbătrânească fără asemenea intervenții. Și recunosc că acestea din urmă au toată admirația mea.

Oglindă, oglinjoară…

Cât despre mine, m-am gândit și eu la mici corecturi. Până acum, însă, curajul meu nu a ținut pasul cu intențiile. Mă sperie procedura în sine, posibilitatea ca rezultatul să nu fie cel așteptat, dar și o întrebare la care nu am răspuns: dacă astăzi îmi place rezultatul, de unde știu că peste douăzeci de ani voi fi la fel de încântată?

Am văzut chipuri ale unor persoane publice care, odată cu trecerea timpului, mi s-au părut tot mai puțin naturale. Nu știu ce intervenții au făcut sau în ce măsură aspectul lor actual are legătură cu acestea. Dar întrebarea despre felul în care îmbătrânesc rezultatele unor intervenții rămâne pentru mine importantă.

Îmi este greu să înțeleg excesele. Am văzut chipuri atât de transformate, încât aproape că nu-mi pot imagina cum este să te privești în oglindă și să nu te mai recunoști. Ce anume te poate face să îți dorești o schimbare atât de mare? Sunt convinsă că în spatele acestor alegeri există povești, temeri, dorințe și experiențe personale pe care eu nu le cunosc. Iar ceea ce mie mi se poate părea exagerat, pentru altcineva poate avea o însemnătate cu totul diferită.

Până la urmă, fiecare dintre noi are propria relație cu oglinda. Pentru unele femei, câteva riduri sunt pur și simplu semne ale trecerii timpului. Pentru altele, sunt lucruri pe care ar prefera să le corecteze. Unele se simt minunat cu părul alb, altele nu și-ar imagina viața fără o programare regulată la coafor.

Important este ca alegerea să-ți aparțină și să te simți bine cu ea.

Revenind la discuția cu prietenele mele, mi-am dat seama cât de diferite erau perspectivele fiecăreia. Și cât de amuzant devenise totul când începeam să ne studiem reciproc fețele.

Era suficient ca una dintre noi să arate un rid sau o zonă pe care și-ar fi dorit să o corecteze, că celelalte interveneam imediat, aproape indignate: „Cum adică? Tocmai acolo? Dar nu ai absolut nimic!”

Și urma inevitabil demonstrația. Cea în cauză își încrunta fruntea, ridica sprâncenele sau își întorcea fața într-un anumit unghi, încercând să ne convingă că problema există. Noi, celelalte, continuam să nu vedem mare lucru.

Cât de interesant este să privim aceeași față și să vedem lucruri atât de diferite. Ceea ce pentru una dintre noi era un defect evident, pentru celelalte era un detaliu aproape invizibil. Și, în tot acest timp, eram convinse că ne analizăm cu maximă obiectivitate!

Cum trebuie să fi arătat scena din exterior? Câteva femei adulte, perfect capabile să discute despre economie, politică sau orice alt subiect serios, încruntându-se pe rând pentru a demonstra unde ar trebui injectat Botoxul sau ce ar trebui ajustat.

Slavă Domnului, nu acesta este subiectul obișnuit al întâlnirilor noastre. Avem destule alte lucruri interesante de discutat! Dar trebuie să recunosc că de data aceasta ne-am distrat copios.

Și mai trebuie să recunosc ceva: încă nu m-am lămurit.

Oare bărbații discută despre Botox la bere? Despre liposucție sau blefaroplastie? Își arată și ei ridurile, își ridică sprâncenele și se contrazic în legătură cu ce ar merita corectat?

Tare mi-ar plăcea să asist, măcar o dată, la o asemenea conversație.

Promit să nu intervin.

Cel mult să urmăresc gesturile.

Despre autor

Laura Cioc devenea, la doar 24 de ani, cea mai tânără directoare de sucursală bancară din România. Era perioada în care sistemul bancar românesc se transforma rapid, iar ascensiunile profesionale de acest tip erau rare și spectaculoase. Laura nu doar că a reușit, ci a făcut-o într-o perioadă în care puține femei atât de tinere primeau responsabilități atât de mari. Au urmat peste două decenii în lumea corporațiilor, sute de oameni coordonați, obiective, ședințe și provocări.

Astăzi este administrator și co-proprietar al Transylvanian Inn, unul dintre cele mai apreciate refugii turistice din România. Pe blogul său personal vorbește despre cărți, despre vulnerabilitate, despre femei, despre schimbare și despre căutarea echilibrului. Scrie despre sindromul impostorului, despre curajul de a o lua de la capăt la 50 de ani și despre oamenii care i-au atins sufletul. Povestea completă Laurei o puteți citi aici.