Trump, Putin și Xi: riscul unei noi împărțiri a lumii între marile puteri

Donald Trump este un lider ale cărui decizii de politică externă sunt adesea dificil de anticipat. Stilul său, bazat în mare măsură pe impulsuri tactice și negocieri directe, lasă loc multor interpretări. Cu toate acestea, există o direcție care revine constant în strategia sa: dorința de a ajunge la acorduri majore cu Rusia și China.

Această ambiție capătă o semnificație aparte în contextul deteriorării relațiilor Washingtonului cu Ucraina și cu o parte dintre aliații săi europeni. În paralel, Trump pare deschis unei întâlniri la nivel înalt cu Vladimir Putin și Xi Jinping, într-un format care amintește, cel puțin simbolic, de conferința de la Ialta din 1945, se menționează într-o analiză Wall Street Journal.

Comparația nu este perfectă. La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Sovietică făceau parte din aceeași coaliție împotriva Germaniei naziste. Astăzi, Rusia și China sunt rivale strategice ale Washingtonului. Totuși, există o asemănare îngrijorătoare: posibilitatea ca marile puteri să încerce să stabilească între ele regulile jocului internațional, fără a ține suficient cont de voința statelor direct afectate.

Ucraina, în centrul negocierilor dintre Washington și Moscova

Vladimir Putin a avansat ideea unei întâlniri între cei trei lideri pentru a discuta încheierea războiului din Ucraina. După aproape cinci ani de conflict, Rusia nu a reușit să-și impună controlul asupra întregii țări. O negociere directă la cel mai înalt nivel i-ar putea oferi Kremlinului o nouă cale de a-și urmări obiectivele, de această dată prin presiune diplomatică.

Donald Trump a lăsat deschisă posibilitatea unei asemenea reuniuni, declarând: „Orice pot face pentru a pune capăt războiului, indiferent dacă este cineva acolo sau nu, orice pot face pentru a pune capăt războiului”.

Între timp, administrația americană a făcut pași care ridică semne de întrebare cu privire la presiunea exercitată asupra Moscovei. Potrivit articolului din Wall Street Journal, Trump a renunțat temporar la anumite măsuri noi privind tarifele și sancțiunile petroliere împotriva Rusiei și a permis reluarea fluxurilor de motorină rusească pe piețele internaționale, oferind astfel un posibil sprijin financiar economiei ruse.

Privite împreună, aceste decizii pot alimenta temerile că Washingtonul nu mai urmărește doar să determine Ucraina să accepte negocieri. Ci încearcă să obțină o înțelegere mai amplă cu Putin, chiar dacă aceasta ar presupune concesii importante în favoarea Kremlinului.

Întrebarea esențială este dacă Trump urmărește un acord punctual pentru oprirea luptelor sau dacă își dorește o reorganizare mai largă a relațiilor dintre marile puteri, pe care să o prezinte drept principala realizare a celui de-al doilea mandat.

NATO și aliații din Pacific, prinși între interesele marilor puteri

Rețeaua de alianțe a Statelor Unite, de la NATO până la parteneriatele cu Japonia, Coreea de Sud și Australia, reprezintă unul dintre principalele instrumente prin care Washingtonul descurajează agresiunile și contribuie la menținerea echilibrului internațional.

Chiar dacă Donald Trump a criticat în repetate rânduri aliații pentru contribuțiile lor la apărare sau pentru relațiile comerciale cu Statele Unite, aceste parteneriate au o valoare strategică ce depășește disputele politice de moment.

O pace impusă Ucrainei ar putea accentua diviziunile din interiorul NATO și ar transmite un mesaj îngrijorător statelor aliate din regiunea Indo-Pacificului: Statele Unite ar putea ajunge să negocieze securitatea partenerilor lor în schimbul unor avantaje geopolitice.

În practică, nici măcar Trump nu ar putea garanta cu ușurință capitularea Ucrainei. Kievul are propriile obiective și capacitatea de a continua rezistența. Dacă Washingtonul ar retrage sprijinul în materie de informații și de identificare a țintelor, consecințele militare și umanitare ar putea fi grave, iar responsabilitatea politică pentru urmările unei asemenea decizii ar reveni administrației americane.

Ce ar putea cere China în schimbul unei înțelegeri cu Trump?

O apropiere de Beijing ar putea părea atractivă pentru Trump dacă ar contribui, de exemplu, la limitarea sprijinului chinez pentru Iran. Însă orice concesie americană ar putea avea un cost strategic important.

Pentru Xi Jinping, Taiwanul rămâne un obiectiv central. Beijingul urmărește să aducă insula sub controlul său, preferabil fără să fie nevoit să recurgă la o blocadă sau la o invazie militară, operațiuni care ar presupune riscuri majore.

În acest context, liderul chinez ar putea încerca să exploateze orice deschidere din partea lui Trump pentru a reduce prezența și influența americană în Pacific. Un eventual angajament al Washingtonului de a diminua sprijinul acordat Taiwanului ar avea implicații directe pentru cei aproximativ 23 de milioane de locuitori ai insulei, care trăiesc într-un sistem democratic și se opun, în mare parte, preluării controlului de către Beijing.

Prin urmare, o înțelegere între Washington și Beijing nu ar putea fi evaluată doar prin prisma beneficiilor comerciale sau a promisiunilor diplomatice. Ea ar trebui analizată și în funcție de efectele asupra securității regionale și asupra capacității Taiwanului de a-și decide propriul viitor.

Dezarmarea nucleară: obiectiv comun sau negociere fără rezultat?

Trump a afirmat că o eventuală întâlnire cu Putin și Xi ar putea aborda și „denuclearizarea”. Controlul armamentului nuclear rămâne o temă esențială pentru securitatea globală, mai ales într-o perioadă în care relațiile dintre marile puteri sunt tensionate.

Administrația americană a pus capăt unor acorduri de control al armamentului pe care Rusia nu le-ar fi respectat, în timp ce China nu a participat la unele dintre aceste înțelegeri. În același timp, extinderea arsenalului nuclear chinez ridică întrebări tot mai importante pentru strategia de securitate a Statelor Unite.

Washingtonul are motive să încerce să aducă Beijingul la masa negocierilor. Problema este că China nu dorește să discute limitarea arsenalului său nuclear până când nu consideră că negociază de pe o poziție comparabilă cu cea a Statelor Unite.

Astfel, obiectivul declarat al dezarmării poate deveni dificil de atins dacă fiecare parte îl folosește ca instrument de negociere pentru a obține avantaje în alte dosare strategice.

Trump riscă să provoace tensiuni și în propriul partid

O eventuală reconfigurare a politicii externe americane ar putea avea consecințe importante și pe plan intern. Chiar dacă unii dintre consilierii lui Trump ar putea considera că alegătorii sunt puțin interesați de ordinea internațională construită după 1945, relațiile cu Rusia și China rămân o temă sensibilă în politica americană.

O parte dintre parlamentarii republicani sunt deja nemulțumiți de ceea ce percep drept o atitudine prea conciliantă față de Putin. Aceste critici sunt amplificate de preocupările privind capacitatea Statelor Unite de a-și consolida forțele armate și de a răspunde provocărilor strategice.

Coaliția republicană a inclus, încă din perioada războiului din Vietnam, atât susținători ai unei politici externe prudente, cât și adepți ai unui rol american puternic pe scena internațională. Aceste grupuri nu sunt întotdeauna de acord asupra intervențiilor militare, dar o cedare a influenței americane în Europa în favoarea Rusiei și în Pacific în favoarea Chinei ar putea accentua diviziunile din interiorul partidului.

Într-un asemenea scenariu, congresmenii și senatorii republicani ar putea ajunge să se distanțeze de președinte, mai ales dacă vor considera că politica sa externă afectează securitatea Statelor Unite și interesele aliaților.

Congresul și instanțele pot limita costurile politice

Președintele american deține o putere considerabilă în materie de politică externă, iar Congresul și instanțele nu pot bloca automat orice decizie luată de Casa Albă. Totuși, instituțiile americane pot exercita presiune și pot impune costuri politice atunci când consideră că direcția administrației este contrară intereselor țării.

O înțelegere care ar lăsa Rusia să-și consolideze poziția în Europa și ar reduce influența americană în Pacific ar putea deveni una dintre cele mai controversate decizii ale celui de-al doilea mandat Trump.

Miza depășește însă imaginea politică a președintelui. Credibilitatea alianțelor americane, securitatea Ucrainei, stabilitatea regiunii Indo-Pacific și echilibrul nuclear global ar putea fi afectate de o negociere în care interesele statelor mai mici ar fi sacrificate în favoarea unui acord între liderii marilor puteri.