Cererea slabă pentru tehnologia AI din China are efecte pe piețele bursiere. Pierderi uriașe și teama de noi restricții americane

Cererea slabă pentru tehnologia AI din China are efecte pe piețele bursiere. Pierderi uriașe și teama de noi restricții americane
Imagine Cererea slabă pentru tehnologia AI din China are efecte pe piețele bursiere (sursă foto: Flickr)
Piețele bursiere din China au pierdut aproximativ 2.400 de miliarde de dolari din luna mai, pe fondul îngrijorărilor legate de perspectivele industriei inteligenței artificiale (IA). Deși Beijingul investește masiv pentru a concura cu Statele Unite în acest domeniu, cererea internă slabă, profiturile sub așteptări și riscul unor noi restricții americane pun presiune asupra companiilor chineze, potrivit unei analize Bloomberg, citate de The Guardian.

Scăderea arată că investițiile masive în tehnologie nu garantează automat succesul comercial. Companiile trebuie să transforme banii investiți în produse pentru care există suficienți cumpărători și care pot genera profituri sustenabile.

Acțiunile companiilor chineze din tehnologie, în scădere

Indicele STAR 50, care urmărește evoluția unor companii din tehnologie și inovare listate la Bursa din Shanghai, a scăzut cu 40% din iunie, scrie publicația britanică. Alți indici care includ companii mari au înregistrat pierderi de aproximativ 20% în aceeași perioadă.

Potrivit Goldman Sachs, acțiunile companiilor din domeniul inteligenței artificiale reprezintă peste 40% din valoarea piețelor bursiere din China continentală și Hong Kong. Astfel, evoluția acestora influențează foarte mult performanța generală a piețelor.

Beijingul încearcă să susțină dezvoltarea industriei prin investiții publice. Un fond de investiții susținut de stat, în valoare de 60 de miliarde de yuani, a început în această lună să finanțeze dezvoltatori chinezi. Totuși, finanțarea nu rezolvă toate problemele sectorului. Consumatorii chinezi rămân prudenți în privința cheltuielilor. Numeroase companii nu reușesc să obțină profituri pe măsura investițiilor făcute.

Dan Wang, directoarea pentru China a Eurasia Group, a declarat că marjele de profit sunt sub așteptări. Cererea internă este extrem de slabă. În plus, creșterea ratelor dobânzilor în Statele Unite contribuie la presiunile asupra piețelor financiare. Wang descrie situația drept o stare de „anxietate generală” în rândul companiilor tehnologice. Ele nu sunt sigure dacă modelul de dezvoltare susținut de stat poate funcționa în condițiile unei cereri reduse din partea consumatorilor.

Restricțiile americane reprezintă un risc suplimentar

Un alt factor de incertitudine îl reprezintă posibila extindere a restricțiilor occidentale asupra tehnologiei chineze. Statele Unite au interzis roboții umanoizi din China. Oficialii americani au invocat motive de securitate națională, și analizează, potrivit informațiilor publicate anterior, posibilitatea de a restricționa utilizarea componentelor chinezești în centrele de date.

China depinde în mare măsură de exporturi. Iar aceste noi restricții americane ar putea limita accesul companiilor la piețele externe. Problema este cu atât mai importantă cu cât cererea internă nu compensează suficient eventualele pierderi. Astfel, companiile chineze se confruntă cu o dublă provocare. Ele trebuie să găsească suficienți clienți pentru produsele lor, dar și să își mențină accesul la piețele și tehnologiile de care depind.

Roboții umanoizi atrag investiții, dar nu produc profituri consistente

Beijingul a mizat pe robotică și pe așa-numita inteligență artificială încorporată. Tehnologia integrează sisteme de inteligență artificială în dispozitive fizice, precum roboții. Autoritățile văd această tehnologie drept o posibilă soluție pentru unele dintre problemele demografice ale țării, inclusiv îmbătrânirea populației și reducerea forței de muncă.

Deocamdată, cererea pentru roboți provine în principal de la instituții guvernamentale și centre de cercetare, nu de la gospodării. Produsele sunt încă scumpe și nu suficient de practice pentru utilizarea de zi cu zi.

Roboții umanoizi și câinii robotici au atras atenția publicului, inclusiv în industria divertismentului. Însă popularitatea lor nu înseamnă automat că există o piață de masă profitabilă. Un exemplu este Unitree, unul dintre principalii producători chinezi de roboți. Potrivit articolului The Guardian, acțiunile companiei s-au înjumătățit de la debutul tranzacționării, în august. „Nu pare că inteligența întruchipată ar putea genera profituri pe piața de masă”, a afirmat Dan Wang.

Evoluția ilustrează diferența dintre interesul pentru o tehnologie și capacitatea unei companii de a o transforma într-o afacere profitabilă. Chiar dacă roboții pot avea aplicații industriale sau instituționale, extinderea lor în locuințe depinde de reducerea costurilor și de utilitatea concretă pentru consumatori.

Beijingul vrea să păstreze investițiile în China

Autoritățile chineze încearcă să încurajeze investitorii locali să își plaseze banii pe piețele interne. În ultimele luni, Beijingul a restricționat investițiile în străinătate. Iar noi reglementări urmează să intre în vigoare la 1 decembrie. Până acum, măsurile nu au generat însă o creștere suficientă a investițiilor pe bursele chineze.

Există în continuare perspective favorabile în anumite segmente ale industriei tehnologice, precum cercetarea în domeniul inteligenței artificiale și sectorul sateliților. În cazul acestuia din urmă, legăturile cu industria militară sugerează că sprijinul statului ar putea continua pe termen lung.

La nivel global, industria inteligenței artificiale este așteptată să continue să crească cel puțin în următorul an. Evoluția companiilor va depinde de capacitatea lor de a transforma investițiile în venituri și profituri.

Anthropic pregătește o posibilă listare de până la 100 de miliarde de dolari

În timp ce companiile chineze se confruntă cu presiuni pe piețele bursiere, industria americană a inteligenței artificiale se pregătește pentru noi investiții de amploare.

Anthropic, compania care dezvoltă chatbotul Claude, ar fi depus documentația pentru o posibilă ofertă publică inițială (IPO). Listarea ar putea deveni una dintre cele mai mari din istorie. Compania este estimată să atragă până la 100 de miliarde de dolari.

O ofertă publică inițială presupune vânzarea de acțiuni către investitori pe o piață bursieră. Ceea ce ar permite unei companii să atragă capital pentru dezvoltare. În cazul Anthropic, suma vehiculată indică interesul investitorilor pentru industria americană de IA, deși valoarea unei eventuale listări nu este garantată.

În China, nu există în prezent perspectiva unei listări comparabile ca amploare. Iar noi măsuri majore de stimulare economică nu sunt așteptate în perioada imediat următoare, potrivit jurnaliștilor britanici.

Conducerea Partidului Comunist Chinez se reunește în această săptămână pentru cel de-al cincilea plen, o întâlnire importantă pentru stabilirea direcțiilor politice și economice înaintea Congresului partidului de anul viitor. Reuniunea are loc când autoritățile trebuie să decidă cum susțin economia fără să își asume riscuri politice majore.

Dan Wang a avertizat că intervențiile economice pot avea consecințe politice dacă nu produc rezultatele așteptate. „Ce se întâmplă dacă nu dă rezultate? Atunci, cel care a propus acea politică va fi tras la răspundere”, a declarat aceasta.

0 comentarii Comentarii