Misterul din adâncurile Mării Negre. Cum pot rămâne epavele intacte sute de ani

Explicația se află în modul în care este structurat bazinul și în legătura limitată cu Marea Mediterană. Schimbul de apă se realizează prin strâmtori relativ înguste și puțin adânci, ceea ce îngreunează circulația oxigenului către straturile profunde.

Un rol important îl au și fluviile care se varsă în Marea Neagră, inclusiv Dunărea, Niprul și Donul. Acestea aduc cantități mari de apă dulce, mai puțin densă decât apa sărată. Apa dulce rămâne predominant la suprafață, în timp ce apa mai sărată se găsește în straturile inferioare, potrivit publicației.

Cele două straturi se amestecă insuficient pentru a transporta oxigenul în adâncuri. În plus, descompunerea materiei organice consumă oxigenul disponibil. În aceste condiții se acumulează și hidrogen sulfurat, un compus care contribuie la caracterul ostil al mediului profund pentru majoritatea organismelor marine.

De ce sunt conservate epavele vechi pe fundul Mării Negre

Lipsa oxigenului are și un efect neașteptat: poate încetini degradarea epavelor. În mod obișnuit, lemnul scufundat este afectat în timp de microorganisme și de organisme marine care îl descompun. În apele anoxice, multe dintre aceste organisme nu pot supraviețui, iar procesele de degradare sunt limitate.

Astfel, unele nave scufundate pot rămâne într-o stare remarcabilă de conservare timp de secole. Pentru arheologi, epavele reprezintă adevărate arhive subacvatice, care pot oferi informații despre navigație, comerț și viața comunităților din trecut.

Totuși, nu toate epavele se păstrează în aceeași măsură. Starea lor depinde de materialele din care au fost construite și de condițiile din locul în care se află. Mediul fără oxigen oferă însă oportunități importante pentru cercetarea patrimoniului istoric submers.

Viața marină continuă în apele de la suprafață

Faptul că adâncurile sunt în mare parte lipsite de oxigen nu înseamnă că întreaga Mare Neagră este o zonă fără viață. Straturile superioare susțin ecosisteme diverse, cu plancton, meduze, moluște, crustacee, alge și numeroase specii de pești.

Printre mamiferele marine care trăiesc aici se numără delfinul mare, delfinul comun și marsuinul. Potrivit organizației WWF, în Marea Neagră există aproximativ 180 de specii de pești, printre care hamsia, șprotul, calcanul, chefalul și sturionii.

Un rol important pentru biodiversitatea regiunii îl au și zonele umede și deltele din jurul bazinului. Delta Dunării, de exemplu, este unul dintre ecosistemele valoroase ale Europei, oferind habitate pentru numeroase specii de păsări, pești și alte animale.

Poluarea și pescuitul excesiv pun presiune asupra ecosistemului

Dincolo de particularitățile sale naturale, Marea Neagră se confruntă cu mai multe amenințări. Poluarea provenită din râuri, orașe, agricultură, industrie și transport maritim reprezintă o problemă importantă, deoarece schimbul limitat de apă cu oceanul deschis reduce capacitatea bazinului de a dispersa rapid substanțele poluante.

Pescuitul excesiv afectează, la rândul său, mai multe specii comerciale, inclusiv calcanul și hamsia. Sturionii sunt supuși unor presiuni suplimentare din cauza pescuitului ilegal și a degradării râurilor în care se reproduc.

Un alt factor de dezechilibru îl reprezintă speciile invazive. Meduza pieptene Mnemiopsis leidyi, originară din Atlanticul de Vest, s-a răspândit în Marea Neagră în anii 1980 și a contribuit la dezechilibrarea ecosistemului prin consumul de zooplancton, ouă și larve de pește.

Mamiferele marine sunt afectate și de zgomotul subacvatic și de traficul navelor.