Vocile Edge. Laura Cioc sau despre oamenii care transformă liniștea într-un mod de viață

Am mers până când o terasă ne-a făcut cu ochiul. Ne-am așezat, am comandat cafeaua și, exact când conversația începea să se așeze firesc, au pornit utilajele unui șantier din apropiere. Zgomot de metal, motoare și voci care se amestecau într-o simfonie urbană pe care doar o metropolă precum Londra o poate compune. Și totuși, în mijlocul acelei gălăgii, am avut una dintre cele mai liniștite conversații pe care le-am purtat în ultima vreme. Poate pentru că Laura este unul dintre acei oameni care aduc liniște cu ei.

Cea mai tânără directoare de filială bancară din România

După cafea am continuat să mergem. Spre Canary Wharf. Aproape zece kilometri pe jos. Ne-a prins și ploaia de câteva ori, dar nimic nu mai conta. Există oameni alături de care distanțele dispar. Există orașe care devin mai frumoase atunci când le descoperi în compania potrivită. Iar Londra, în acea după-amiază, a fost exact așa. Pe măsură ce mergeam printre clădirile de sticlă și oțel ale unuia dintre cele mai importante centre financiare ale lumii, îmi dădeam seama că Laura cunoaște foarte bine această lume. Poate mai bine decât mulți dintre cei care încă lucrează în ea.

La doar 24 de ani devenea cea mai tânără directoare de sucursală bancară din România. Era perioada în care sistemul bancar românesc se transforma rapid, iar ascensiunile profesionale de acest tip erau rare și spectaculoase. Laura nu doar că a reușit, ci a făcut-o într-o perioadă în care puține femei atât de tinere primeau responsabilități atât de mari. Au urmat peste două decenii în lumea corporațiilor, sute de oameni coordonați, obiective, ședințe și provocări.

De la New York la Bran

În acei ani a ajuns și la New York. Își amintește și astăzi emoția cu care privea Manhattanul. A participat la programe de pregătire și training chiar în interiorul World Trade Center. A intrat în Turnurile Gemene într-o perioadă în care acestea dominau încă orizontul orașului și simbolizau forța economică a Americii. Ani mai târziu, după tragedia care avea să schimbe lumea, amintirea acelor zile a căpătat o greutate aparte.

Dar dacă succesul profesional a venit devreme, liniștea avea să vină mult mai târziu. Laura e acel om care a trăit mai multe vieți într-una singură. Este mamă a doi băieți mari, de care vorbește cu mândrie și tandrețe. Este sora Alinei, stabilită de mulți ani la Londra, femeia fără de care povestea Transylvanian Inn probabil nu ar fi existat niciodată. De fapt, povestea începe cu mult înainte de vila care astăzi privește spre Castelul Bran.

Începe cu două surori, cu un tată vizionar și cu poveștile unei bunici care vorbea despre hanuri, călători și oameni care găseau adăpost după drumuri lungi. Alina, stabilită în Marea Britanie, visa să construiască într-o zi acel „acasă” pe care îl căuta de fiecare dată când revenea în România. Tatăl lor vorbea despre energie, echilibru și dezvoltare personală încă dinainte ca aceste concepte să devină populare. Își imagina un loc în care oamenii să se odihnească nu doar la trup, ci și la suflet. Fiicele sale erau atunci ocupate să construiască alte cariere.

Transylvanian Inn: un mod de a fi

Viața avea însă alte planuri. La un moment dat, Laura a înțeles că succesul nu înseamnă întotdeauna împlinire. A plecat din sistemul bancar fără să știe exact unde va ajunge. Venise la Bran pentru câteva luni. trecut de atunci mai bine de un deceniu, iar locul care trebuia să fie doar o etapă a devenit acasă.

Astăzi este administrator și co-proprietar al Transylvanian Inn, unul dintre cele mai apreciate refugii turistice din România. Pentru ea însă, vila nu este o afacere. Este o formă de a fi. Este locul în care a descoperit că ospitalitatea nu înseamnă camere și meniuri, ci oameni. Este locul în care a învățat că uneori cea mai mare formă de lux este liniștea. Este locul în care a început să scrie.

Pe blogul său personal vorbește despre cărți, despre vulnerabilitate, despre femei, despre schimbare și despre căutarea echilibrului. Scrie despre sindromul impostorului, despre curajul de a o lua de la capăt la 50 de ani și despre oamenii care i-au atins sufletul. În perioada următoare, o parte dintre aceste reflecții și povești vor putea fi citite și de publicul News Edge, publicație cu care Laura va colabora printr-o serie de articole dedicate oamenilor, locurilor și experiențelor care lasă urme.

Un sanctuar al lecturii

Citește enorm. Iubește cărțile atât de mult încât a transformat ultimul nivel al vilei într-un sanctuar al lecturii. Așa a apărut Biblioteca la Înălțime. La început au fost câteva volume aduse de acasă. Apoi oaspeții au început să lase propriile cărți. Astăzi sunt peste trei mii de volume care privesc spre Bucegi, Piatra Craiului și Castelul Bran. Pentru Laura, biblioteca este mai mult decât o încăpere. Este dovada că oamenii încă au nevoie de povești.

Poate de aceea și Transylvanian Inn seamănă mai degrabă cu o poveste decât cu un hotel. Aici oamenii vin pentru peisaj și rămân pentru stare. Vin pentru munți și descoperă liniștea. Vin pentru câteva zile și pleacă adesea cu prieteni noi, cu idei noi sau cu o carte uitată intenționat într-un colț al bibliotecii.

La finalul plimbării noastre prin Londra, după kilometri întregi de conversații despre familie, cărți, carieră și alegeri, am avut senzația că Laura Cioc nu a fugit niciodată de ceva. A fugit doar către ceva. Către viața pe care și-a dorit-o cu adevărat. Iar astăzi, undeva între Londra, New York și Bran, între lumea corporațiilor și liniștea munților, și-a găsit propriul răspuns la întrebarea pe care mulți dintre noi încă o căutăm: Cum arată, de fapt, succesul?

Pentru Laura Cioc, răspunsul pare simplu. Are forma unei case pline de cărți, a unei cafele băute fără grabă, a unei familii care rămâne unită chiar și atunci când trăiește în țări diferite și a unui loc în care oamenii pleacă puțin mai liniștiți decât au venit.

Serialul Laurei Cioc în spațiul ”NewsEdge” se numește ”Casa dintre lumi”, iar primul material scris de ea pentru cititorii noștri îl vom publica mâine. Sunt texte care ating probleme ce țin de starea noastră de bine. Textul de mâine are un titlu provocator: ”Unde este, de fapt, acasă?”