În paralel, autoritățile trebuie să stabilească exact cine sunt beneficiarii. Procesul nu este încă finalizat. Identificarea durează mai mult decât s-a estimat inițial.
Ajutorul, cuprins între 300 și 500 de lei, nu va putea fi acordat înainte de Paște, așa cum fusese anunțat inițial. Întârzierile sunt cauzate și de faptul că bugetul nu a fost încă promulgat, ceea ce blochează demararea procedurilor la nivelul Caselor de Pensii, potrivit Newsweek.
Pensiile vor fi plătite la timp
Ministrul Muncii a dat asigurări că plata pensiilor nu va fi afectată. Acestea vor fi virate pe card în data de 10 aprilie. În cazul celor care primesc pensia prin poștă, distribuirea va avea loc în intervalul 1–10 aprilie.
Oficialul a precizat: „Eu o să fac tot posibilul să intre în aprilie ajutorul la pensie. Dar da, într-adevăr, fiecare zi de întârziere ne scoate din acest calendar, din păcate”.
Blocaje și presiune pe instituții
Deși Casele de Pensii erau pregătite să lucreze inclusiv peste program pentru a respecta termenul, situația s-a complicat. Contestarea legii bugetului la CCR a întârziat procesul. Astfel, eforturile suplimentare nu mai pot accelera procesul în mod real.
Surse din instituție au declarat: „Casa Națională de Pensii va lucra contra-cronometrul pentru a tipări cupoanele pensionarilor care trebuie să ia ajutorul social. În mod normal, tipărirea se face cel târziu pe data de 22 a lunii, pentru ca pensionarii să primească pensiile luna următoare, indiferent de opțiunea aleasă: prin poștă sau pe card. Dacă nu vor avea timp, vor sta la muncă și câte 48 de ore ca toate operațiunile să fie gata pentru ca pensionarii să primească banii.”
Chiar dacă bugetul ar putea fi promulgat pe 27 martie, nu mai există timp pentru ca ajutoarele să fie livrate simultan cu pensiile, înainte de Paște.
Cum se acordă ajutoarele
Sprijinul financiar este diferențiat în funcție de veniturile pensionarilor. Astfel, cei cu pensii de până la 1.500 de lei vor primi 500 de lei. Pensionarii cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei vor beneficia de 400 de lei, iar cei cu pensii între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Prima tranșă este programată pentru luna aprilie, iar a doua va fi acordată în perioada sărbătorilor de Crăciun.
