Mesaj comun pentru președinți: Academicienii din România și Moldova solicită o dezbatere amplă a unirii 

Mesaj comun pentru președinți: Academicienii din România și Moldova solicită o dezbatere amplă a unirii 
Imagine Unirea România-Republica Moldova. Sursa: ziua.md
Comunitatea academică din România și Moldova a transmis un mesaj președinților celor două state. Este solicitată o reflecție instituțională asupra reîntregirii poporului român. Demersul vine în contextul provocărilor geopolitice actuale. Totodată, textul ține cont de parcursul european al Republicii Moldova, potrivit MOLDPRES. 

Oamenii de știință susțin ferm aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Totuși, noul context internațional aduce schimbări majore. Din acest motiv, specialiștii cer o evaluare clară a situației. Ei vor analizarea căilor legale și democratice pentru unirea românilor. 

Consiliul Academic Român consideră că este necesară examinarea calmă, riguroasă și responsabilă a tuturor soluțiilor democratice, constituționale și europene care pot asigura viitorul comun al românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Între aceste soluții, reîntregirea poporului român reprezintă o opțiune legitimă, întemeiată pe unitatea de limbă, cultură, istorie, spiritualitate, adică pe identitatea națională românească”, transmite mesajul lor.

Condițiile democratice pentru realizarea unirii

Semnatarii scrisorii resping deciziile luate sub impulsul momentului. Procesul trebuie să aibă la bază un mecanism democratic complet.

„Reîntregirea nu poate fi expresia unei presiuni politice de moment, ci rezultatul unei voințe democratice asumate de cetățenii celor două state românești, în deplin respect față de normele constituționale, principiile europene și dreptul internațional. Viitorul românilor trebuie decis de români, în mod democratic”, se menționează în document.

Perspectiva unirii nu blochează aderarea Chișinăului la Uniunea Europeană. Consiliul Academic consideră că cele două obiective se completează.

Propuneri concrete și modelul istoric german

Comunitatea vine cu soluții practice. Ei cer înființarea unei comisii mixte de reflecție. Aceasta va reuni specialiști din diverse domenii administrative. Experții vor redacta un studiu amplu. Documentul va analiza premisele istorice și economice ale apropierii. Totodată, este solicitată deschiderea unui dialog public.

Actualul context internațional este favorabil acestor discuții și ne amintește de un precedent istoric din Europa Centrală.

„Este nefiresc ca cea mai mare parte a unui popor să facă parte din structurile democratice europene, iar o parte mai mică să nu facă parte din aceste structuri. Într-o situație similară, imediat după căderea comunismului, un alt popor și factorii responsabili ai Uniunii Europene au găsit soluția cea mai bună de urmat. Și acum, în cazul românilor, se poate aplica o formulă similară, adaptată condițiilor actuale”, au declarat aceștia.

Cine a semnat documentul de la Chișinău

Mesajul a fost aprobat la sediul Academiei de Științe a Moldovei. Actul are susținerea liderilor din principalele instituții culturale. Printre semnatari se numără Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române. Documentul este semnat și de Ion Tighineanu, liderul Academiei de Științe a Moldovei.

O ofertă de nerefuzat

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni.

Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!

0 comentarii Comentarii