Legendele fraților Buzești la Olt: Cum se păstrează memoria „musetarilor” lui Mihai Viteazul azi

Printre marile familii de boieri care au lăsat urme în județul Olt, Buzeștii au un loc de cinste. La Strejești, la Călui și în comuna Iancu Jianu se mai văd și azi dovezi ale trecerii lor, chiar dacă epoca lor de glorie s-a încheiat cu sute de ani în urmă.

Rădăcinile familiei, de la Cârstian la frații Radu, Preda și Stroe

Cel mai vechi membru al neamului despre care există informații este Cârstian. El a fost mare vornic și dregător de seamă în Țara Românească și a murit în jurul anului 1492. Avea 3 fii: Vlad, care a ajuns mare ban pe vremea lui Neagoe Basarab, Balica, spătar, și Dumitru, pârcălab.

Fiul lui Vlad, Radu Buzea, a fost mare armaș. Soția lui, Maria, era fiica unui om înstărit din Stănești, Giurea. Din căsnicia lor s-au născut Radu, Preda și Stroe, frații Buzești, intrați apoi în legendă. Despre soțiile lor vorbește Monografia comunei Strejești.

 „Radu, cel mai mare dintre frați, mare clucer, s-a căsătorit întâi cu Stanca din Boldești și apoi cu Preda, fiica banului Mihalcea și el unul din sfetnicii apropiați ai lui Mihai Viteazul. Preda Buzescu s-a căsătorit cu Cătălina, iar stolnicul Stroe Buzescu, mare căpitan și minunea cavalerilor noștri din secolul al XVI-lea și-a luat soție pe Sima din familia cărturarilor Rudeni”, aflăm din Monografia comunei Strejești.

Cei mai credincioși oșteni ai lui Mihai Viteazul, în lupte și după moarte

Numele Buzeștilor rămâne legat de al lui Mihai Viteazul. Radu, Preda și Stroe i-au fost aproape domnitorului până la sfârșitul vieții lui.

 „Strălucitoarele victorii anti-otomane nu pot fi gândite fără Buzești. Nu de puține ori, aceștia și-au apărat domnitorul riscându-și propriile vieți. Astfel, la asediul Vidinului, temerar și vulcanic cum era, Mihai s-a avântat prea mult în rândul dușmanilor. Dar, spune Cronica, «Preda Buzescu și cu frate-su Stroe stolnicul grăbiră și tăiară capul turcului. Și multă bărbăție arătară Buzeștii înaintea lui Mihai Vodă, căci se luptară cu vrăjmașii și izbăviră pre domnul lor den pieire»”, potrivit Monografiei comunei Strejești.

Frații au luptat alături de Mihai Viteazul și pentru unirea Principatelor Române. Au rămas credincioși memoriei lui și după moartea sa.

 „Radu Buzescu s-a îngrijit să fie adus capul eroului și așezat, cu cinste și evlavie, în mănăstirea Dealul de lângă Târgoviște. Și tot el, împreună cu soția sa Preda, a pus piatră la mormântul fără trup al voievodului lor, întru amintirea căruia au scris un text în limba română, lucru neobișnuit pentru acele vremuri, când, mai ales pisaniile, se scriau cu litere slavonești”, se precizează în monografia comunei oltene, fostă moșie a Buzeștilor.

Pentru faptele lor, oricare dintre cei 3 frați ar fi putut ajunge ușor domn al Țării Românești. Ei au ales, în schimb, să îl susțină pe Radu Șerban, dregător în divanul lui Mihai Viteazul și continuator vrednic al politicii predecesorului său.

Moartea celor trei frați, la Stănești și la Călui

Stroe Buzescu a căzut în septembrie 1602, într-o bătălie cu tătarii. Soția lui l-a înmormântat la Stănești, în județul Vâlcea.

Preda a murit în 1608, iar Radu, cel mai în vârstă dintre frați, 2 ani mai târziu. Amândoi au fost înmormântați la mănăstirea Călui.

Istoria mănăstirii Călui, ctitorie a Buzeștilor

Cel mai vechi document despre mănăstire amintește lucrări de zidire începute în 1515, pe vremea voievodului Neagoe Basarab. Ctitori au fost Vlad Banul, bunicul lui Stroe, Preda și Radu, și frații lui.

Spre sfârșitul secolului al XVI-lea, lucrările au fost reluate de „muschetarii lui Mihai Viteazu”, care le-au terminat în 1588. În 1657, călătorul sirian Paul de Alep a descris mănăstirea drept mare, frumoasă și bine apărată, cu ziduri groase de piatră și cărămidă.

 „Biserica are naosul delimitat de pronaos printr-un zid care lasă o deschidere doar cât o ușă, turla pe naos este poligonală, cu douăsprezece ferestre înguste și impune prin mărimea ei și prin decorația fațadelor. Acoperișul este din tablă, cu o streașină mare. Zidul exterior este despărțit în două registre printr-un brâu median, registrul superior având firide tencuite, dar nepictate. Incinta este împrejmuită cu ziduri vechi din cărămidă, ce se deschid prin clopotnița de zid de la intrare, circulația făcându-se pe alei pavate cu cărămidă și cu dale de beton”, se arată în descrierea bisericii.

Primii locuitori ai mănăstirii au fost călugări greci. După ei au venit călugări români și apoi maici, până în 1986, când au revenit călugării. Ei au reparat așezământul și au ridicat, în afara incintei vechi, o biserică nouă, de mari proporții. Biserica veche, monument istoric, a fost restaurată în 2008.

Ultimii urmași și conacul rămas în paragină

Ultimul Buzescu din linie bărbătească a fost căminarul Constantin, care a trăit la Strejeștii de Jos. Soția lui, Ecaterina Vlădăianu, i-a născut 2 fiice. Aristia s-a măritat cu Șerban Grădișteanu, iar Elena, cu Mihail Darvari.

Darvarii au preluat moștenirea Buzeștilor. La Strejeștii de Sus au ridicat o biserică și un conac, cunoscut ca „Buzescu-Darvari”. Familia de boieri a locuit în el până în 1948. În timpul comunismului, clădirea a ajuns sediu al CAP-ului, iar apoi al grădiniței din Strejești.

După căderea regimului comunist, clădirea a început să se degradeze. În 2002, când urmașii au primit înapoi pământurile din localitate, nu mai exista nicio șansă de a o salva. Astăzi conacul este o ruină. Singura speranță de a-i reda strălucirea de altădată este un sprijin financiar din partea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.