Fosila care a uimit oamenii de știință. O moluștă de 125 de milioane de ani, conservată împreună cu puii săi

Totuși, descoperirea modului în care aceste comportamente au evoluat este extrem de dificilă, deoarece țesuturile reproductive sunt printre primele care se degradează după moartea unui animal.

O nouă cercetare publicată în revista Scientific Reports schimbă însă această perspectivă. O echipă internațională de cercetători a identificat o fosilă veche de aproximativ 125 de milioane de ani a unei moluște de apă dulce care păstrează țesuturi moi, inclusiv pui aflați în dezvoltare, o descoperire pe care paleontologii o caută de zeci de ani.

Cea mai veche dovadă a îngrijirii puilor la aceste moluște

Potrivit cercetătorilor, fosila reprezintă cea mai veche dovadă cunoscută că aceste animale își protejau și își îngrijeau puii înainte de naștere.

„Aceasta este cea mai veche dovadă fosilă cunoscută că aceste crustacee aveau grijă și își protejau puii în dezvoltare. Până acum, această strategie de reproducere era cunoscută doar la speciile vii”, a declarat Martin Munt, curator la Muzeul Dinosaur Isle din Marea Britanie și cercetător invitat la Universitatea din Portsmouth. Animalul studiat este Margaritifera valdensis, o moluște bivalvă, înrudită îndepărtat cu scoicile de apă dulce din prezent.

Bivalvele reprezintă unul dintre cele mai mari grupuri de moluște, cu peste 40.000 de specii fosile și aproximativ 50.000 de specii existente astăzi. Din această categorie fac parte scoicile, midiile și stridiile, bine cunoscute și în alimentație.

Exemplarele fosilizate au fost descoperite pe Insula Wight, situată în largul coastei sudice a Angliei, o zonă celebră pentru numeroasele fosile din perioada Cretacicului, inclusiv pentru descoperirile unor dinozauri de mari dimensiuni.

„Această descoperire nu numai că oferă o perspectivă rară asupra modului în care se reproduceau moluștele de apă dulce din trecut, dar ajută și la explicarea modului în care aceste animale s-au adaptat cu succes la viața din râuri și lacuri cu milioane de ani în urmă”, a explicat Martin Munt.

O strategie de reproducere extrem de neobișnuită

Moluștele de apă dulce studiate folosesc una dintre cele mai neobișnuite metode de reproducere întâlnite la nevertebrate. Procesul începe atunci când masculii eliberează sperma în apă. Femelele o filtrează și fertilizează ouăle într-o cameră specială de incubație aflată într-o porțiune specializată a branhiilor. Pe lângă protecție, femelele furnizează embrionilor și calciu, un mineral care, potrivit cercetătorilor, ar fi putut contribui inclusiv la conservarea excepțională a fosilelor.

După dezvoltare, puii se transformă în larve care trebuie să se atașeze de un pește pentru a-și continua ciclul de viață. Larvele se fixează pe branhiile sau înotătoarele peștilor și cresc sub pielea acestora, după care se desprind și formează noi colonii de moluște în apele dulci.

„Aceste noi fosile demonstrează că această strategie complexă de reproducere evoluase deja în Cretacicul timpuriu”, a declarat Aleksandra Skawina, specialistă în bivalve fosile la Universitatea din Varșovia și coautoare a studiului. Cercetarea oferă și o explicație pentru originea unui material întunecat și enigmatic, cunoscut sub denumirea de „molluscit”, descris pentru prima dată în urmă cu aproape două secole.

„Am descoperit că acest material este, de fapt, alcătuit din țesuturi moi fosilizate și structuri reproductive care au fost conservate în mod excepțional de minerale”, a explicat Rafael P. Lozano, geochimist la Institutul Geologic și Minier din Spania și coautor al studiului.

Moluștele de apă dulce, printre cele mai amenințate animale ale planetei

Deși aceste animale au supraviețuit timp de peste 125 de milioane de ani, în prezent se află printre cele mai amenințate viețuitoare. Poluarea, proiectele de infrastructură, exploatările, schimbările climatice și degradarea habitatelor afectează grav ecosistemele de apă dulce în care trăiesc.

De multe ori ignorate și considerate simple cochilii fără importanță, moluștele reprezintă, de fapt, al doilea cel mai mare filum de nevertebrate, după artropode, și joacă un rol esențial în sănătatea ecosistemelor acvatice. Cercetătorii atrag atenția că declinul acestor specii ar putea reprezenta un semnal timpuriu al degradării ecosistemelor de apă dulce și chiar un indiciu al celei de-a șasea extincții în masă prin care trece planeta.