Europa, pe aripile vântului sau cum niciun plan climatic nu poate fi atins fără tehnologia chineză. UE, în dezavantaj

În Europa, capacitatea de producție a energiei eoliene a crescut foarte mult. Dacă în anul 2019 energia vântului acoperea aproximativ 13% din consumul de electricitate al Uniunii Europene, astăzi a ajuns la circa 17%. Creșterea este și mai vizibilă în sectorul offshore, în cazul turbinelor instalate pe mare. Pe partea aceasta, investițiile și proiectele au accelerat în ultimul deceniu.

Chiar și așa, obiectivele stabilite la nivel european sunt unele mult mai ambițioase. Bruxelles-ul vrea ca energiile regenerabile să asigure cel puțin 42,5% din totalul consumului energetic al Uniunii până în 2030. În acest plan, energia eoliană joacă un rol esențial, căci este considerată centrală pentru atingerea țintelor climatice.

Țintele sunt ambițioase, dar implementarea este lentă

Pentru a ajunge la obiectivul stabilit, țările din UE vor trebui să instaleze anual aproximativ 33 de gigawați (GW) de noi turbine eoliene. În realitate, ritmul este mult mai lent. Datele din perioada 2022–2024 arată că statele europene au reușit să instaleze doar între 16 și 19 GW pe an, adică aproape la jumătate din necesar. Iar diferența creează un decalaj semnificativ între planurile ambițioase și capacitatea reală de implementare.

Problema nu ține doar de finanțare, ci și de birocrație, de dificultăți în conectarea la rețelele electrice și de opoziția locală față de proiecte eoliene în unele regiuni.

SUA încetinesc, China accelerează

Situația nu este mai stabilă nici peste Atlantic. În Statele Unite, conform legii „Inflation Reduction Act”, adoptată în timpul administrației lui Joe Biden, trebuiau făcute investiții importante în energie regenerabilă, inclusiv în sectorul eolian.

Însă opoziția politică a crescut, mai ales după revenirea lui Donald Trump în prim-planul politic în 2025. Criticile liderului actual de la Casa Albă la adresa energiei eoliene și deciziile de blocare a unor proiecte au încetinit semnificativ dezvoltarea sectorului. În 2024, SUA au instalat doar 5,2 GW de energie eoliană. Ceea ce reprezintă cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu. În plus, comenzile pentru turbine au scăzut cu 50% în prima jumătate a anului 2025.

China, pe de altă parte, profită de oportunitate și își consolidează poziția dominantă. Producătorii chinezi controlează deja o mare parte din piața globală. Căci șase dintre primii zece producători de turbine eoliene sunt din China, iar în 2024 au realizat peste 70% din noile turbine instalate la nivel mondial.

Companii precum Goldwind, Envision sau Mingyang oferă turbine cu 30–40% mai ieftine decât cele produse în Occident. Avantajul pune Europa și SUA într-o situație dificilă. Pe de o parte, importul de tehnologie chineză ar accelera tranziția energetică și ar reduce costurile. Pe de altă parte, dependența de China ridică probleme de securitate economică și strategică.

Dilema Europei. Între costuri mici și independență

Pentru Uniunea Europeană, decizia nu este simplă. Acceptarea echipamentelor chinezești ar putea ajuta la atingerea țintelor climatice mai rapid, dar ar crește dependența de un actor considerat rival economic și posibil risc de securitate.

În același timp, SUA au adoptat o abordare mult mai dură. Washingtonul consideră dominația Chinei în domeniul turbinelor eoliene o amenințare și a impus măsuri protecționiste. Pe listă se află taxele vamale de până la 50% pentru turbine și componente, investigații de securitate națională și restricții în ceea ce privește accesul la subvenții pentru companiile care folosesc tehnologii chinezești.

Donald Trump a criticat public energia eoliană și numit-o „o glumă”. El a blocat autorizațiile federale pentru proiecte eoliene, atât pe uscat, cât și offshore.

Exporturile Chinei cresc rapid

În ciuda restricțiilor, industria eoliană chineză nu a încetinit, ci și-a schimbat direcția. Exporturile de turbine au crescut cu 50% în 2025. Iar până la finalul anului capacitatea totală exportată a depășit 28 GW – de 13 ori mai mult decât în 2015. China exportă acum turbine în peste 60 de țări și are centre de producție sau cercetare în mai mult de 20.

Strategia Chinei este clară. Beijingul dorește să se concentrează pe piețele în dezvoltare. Adică acolo unde cererea de energie este în creștere, iar competiția occidentală este mai redusă.

Printre cei mai mari cumpărători de turbine chinezești în 2024 se numără Arabia Saudită, Uzbekistan, Brazilia, Egipt și Kazahstan. Toate aceste state fac parte din inițiativa economică a Chinei cunoscută sub numele de „Belt and Road” (Noul Drum al Mătăsii). În următorul deceniu, țări precum Pakistan, Indonezia, Vietnam, Arabia Saudită și Malaezia ar putea instala până la 120 GW de energie eoliană și solară. Iar investițiile ar putea ajunge la aproximativ 73 de miliarde de dolari.

Deja, companiile chineze controlează peste 60% din capacitatea de energie regenerabilă instalată în aceste piețe după 2024, iar tendința este de creștere.

O miză globală pentru viitorul energiei

Chiar dacă accesul Chinei pe piețele din SUA și Europa rămâne limitat, Beijingul a câștigat teren în alte regiuni. Din anul 2013, companiile chineze au instalat 156 GW de capacitate energetică în țările participante la Belt and Road, majoritatea în Asia și Africa.

Expansiune ridică o întrebare importantă pentru Occident. Căci protejarea independenței energetice interne ar putea duce, în același timp, la pierderea influenței asupra viitorului energetic al altor regiuni, precum Africa și America Latină.

Energia eoliană nu mai este doar o soluție pentru sustenabilitate, ci un element central într-o competiție globală pentru resurse, tehnologie și influență geopolitică, scrie The Conversation.