The Atlantic analizează ascensiunea companiei sale, Fire Point, și modul în care ambițiile lui industriale redefinesc arhitectura de securitate a continentului. Deși marcat de scandaluri de corupție și controverse legate de legăturile sale trecute cu Moscova, Shtilerman a devenit o figură centrală în eforturile actuale de înarmare. El propune o viziune îndrăzneață, anume dezvoltarea unui scut antirachetă capabil să asigure independența strategică a Europei atât față de amenințarea rusă, cât și față de imprevizibilitatea parteneriatului cu Statele Unite.
Dezvăluirile de mai jos se bazează pe discuțiile purtate de proiectant cu reporterii The Atlantic, cei care au reușit să pătrundă în spatele sistemului său de securitate.
Națiunile nu au întotdeauna posibilitatea să-și aleagă eroii, mai ales în timp de război. Majoritatea ucrainienilor, dacă ar avea de ales, probabil că nu ar dori ca o personalitate precum Denys Shtilerman să fie arhitectul răzbunării lor împotriva Rusiei. A studiat în Rusia, s-a îmbogățit în Rusia, a lucrat pentru un institut militar rus și a ispășit două pedepse în închisorile rusești. Unii dintre colaboratorii săi apropiați sunt căutați în Ucraina pentru corupție. Cu toate acestea, Shtilerman, un proiectant prolific de arme, și-a câștigat admirația în toată Europa pentru rolul său în apărarea Ucrainei.
Impactul dronelor Fire Point pe teritoriul rus
Compania sa, Fire Point, produce cea mai mare parte a dronelor cu rază lungă de acțiune pe care Ucraina le-a folosit pentru a duce războiul pe teritoriul rus. Zeci dintre acestea ies zilnic de pe liniile de producție ale companiei pentru a fi lansate noaptea asupra Rusiei. Rachetele sale ajung până în Siberia, la o distanță de peste 1.000 de mile. Campania de atacuri, care vizează în principal rafinăriile de petrol și alte infrastructuri energetice, a umilit Kremlinul, a blocat logistica armatei sale și a forțat milioane de ruși să sufere din cauza penuriei acute de combustibil.
Pentru prima dată de ani de zile, Ucraina pare să fi pus Rusia la colț, iar niciun furnizor de arme, străin sau intern, nu face mai mult decât Shtilerman pentru a o menține acolo. Ambițiile sale depășesc cu mult granițele Ucrainei.
Planurile pentru autonomia strategică a Europei
În cadrul mai multor interviuri acordate anul acesta la Kiev, mi-a vorbit despre planurile sale de a schimba echilibrul global al puterii prin dezvoltarea unei tehnologii de rachete ieftine și eficiente. Mai presus de toate, dorește să ajute Europa să-și construiască propriul scut de apărare antirachetă fără a depinde de Statele Unite. „Ceea ce este îngrozitor este că America, chiar și înainte de Trump, era un partener și un aliat complet nesigur”, a declarat Shtilerman în această iarnă, în timpul unei vizite la fabrica sa de rachete de lângă Kiev. „Vrem să fim independenți de toți furnizorii, în special de americani”.
La o reuniune care a avut loc luni la Paris, liderini a nouă țări europene și-au oficializat planurile de a construi un astfel de sistem alături de Ucraina: Danemarca, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Norvegia, Spania, Suedia și Regatul Unit, toate membre ale alianței NATO. Anunțând ceea ce au numit „Coaliția integrată împotriva rachetelor balistice”, aceste națiuni au declarat într-o declarație comună: „Recunoaștem experiența unică a Ucrainei, dobândită în apărarea împotriva războiului de agresiune al Rusiei.” Ucraina, au spus ei, va fi un partener fondator al scutului antirachetă.
Proiectul Freyja și racheta FP-7x
Shtilerman a petrecut mai mult de un an pregătind terenul pentru acest sistem; el preferă să folosească numele de cod al acestuia, Proiectul Freyja, după zeița nordică a frumuseții, iubirii, morții și războiului. În februarie, mi-a arătat racheta, cunoscută sub numele de FP-7x, dezvoltată pentru a servi drept bază pentru Freyja. „Așa arată tocmai autonomia despre care vorbim de ani de zile”, Shtilerman a scris ca răspuns la anunțul făcut luni la Paris: „Nu America decide dacă Europa se poate apăra singură. Europa își construiește propriul scut”.
Proiectul ilustrează modul în care Europa a reacționat la amenințările președintelui Trump la adresa NATO, precum dorința sa de a ocupa Groenlanda și de a anexa Canada. Danemarca, care s-a confruntat cu cea mai agresivă retorică din partea lui Trump dintre toate statele membre NATO, a fost, de asemenea, cea mai hotărâtă să colaboreze cu Ucraina și, în special, cu Fire Point. Dar nu este singură.
Prin dezvoltarea propriilor industrii de armament și formarea de noi coaliții defensive, multe state europene au căutat să-și reducă dependența de SUA în ceea ce privește securitatea lor. Această schimbare a făcut din Ucraina un partener valoros.
Scandalurile de corupție și legăturile lor cu Moscova
De asemenea, a marcat o răsturnare dramatică de situație pentru Shtilerman. La începutul acestui an, compania sa a fost implicată într-unul dintre cele mai grave scandaluri de corupție din istoria recentă a Ucrainei. Shtilerman nu a fost acuzat de încălcarea legii, dar anchetatorii anticorupție examinează unele dintre contractele sale cu armata. În ciuda acestei anchete, Shtilerman a continuat să semneze acorduri de producție și parteneriate cu firme europene din domeniul apărării, care par să nu se lase descurajate de toate aceste controverse.
Unele aspecte din CV-ul lui Shtilerman, în special legăturile sale cu Rusia, ar fi suficiente pentru a distruge cariera unui alt om de afaceri ucrainean. Mi-a spus, de exemplu, că a lucrat la începutul anilor 2000 pentru institutul de apărare din Moscova care produce „valiza nucleară” a lui Vladimir Putin, pe care președintele rus ar folosi-o într-o situație de criză pentru a autoriza utilizarea armelor nucleare. Când l-am întrebat pe Shtilerman de ce ar împărtăși aceste informații unui jurnalist, a ridicat din umeri și a spus că, având în vedere rolul său în industria rachetelor, toate secretele sale ar ieși la iveală până la urmă. Ar fi mai bine, a spus el, ca publicul să afle adevărul murdar de la el și nu din scurgerile de informații rusești sau de la cei care îi denigrează reputația.
În acest sens, dezvăluirile sale i-ar putea oferi o oarecare imunitate împotriva unor noi scandaluri. Dar pare, de asemenea, să creadă că succesul său l-a făcut indispensabil, nu doar pentru Ucraina, ci și pentru restul Europei. „Avem acum șansa, lucrând împreună, să ne câștigăm independența față de America și să dărâmăm imperiul rus”, a spus el. „Nu o să ratăm această ocazie doar din cauza tuturor prostiilor pe care le spun oamenii despre mine”.
Eșecul testului de ghidare de pe coasta Mării Negre
Ultima dată când ne-am întâlnit, într-o noapte umedă de la sfârșitul lunii mai, Shtilerman tocmai se întorsese la Kiev după ce testase sistemul de ghidare al „Wunderwaffe”-ului său, FP-7x. Un grup de ingineri de la Fire Point încărcase racheta într-un camion de cursă lungă și o transportase în acea dimineață până la coasta Mării Negre. Shtilerman îi urmărise într-o dubiță cu șofer. Seara, mi-a trimis un videoclip cu racheta decolând de pe un drum de pământ înconjurat de terenuri agricole, motorul ei lăsând o dâră de fum alb în cer.
Testul a eșuat, mi-a spus mai târziu, deoarece Fire Point nu a supravegheat activitatea subcontractanților săi. „Acum impunem aceste măsuri de control și instalăm camere video pentru a urmări ce fac aceștia.” Nu părea prea dezamăgit. După lansare, și-a scos tricoul și a făcut o baie în Marea Neagră înainte de a porni cu mașina înapoi spre Kiev.
Amenințările de securitate
Ne-am întâlnit în acea seară pentru o plimbare într-un parc din oraș, însoțiți de gărzile de corp ale lui Shtilerman. În ultimele luni, la televiziunea de stat rusă au apărut apeluri la asasinarea lui. „Dorm în fiecare noapte într-un loc diferit”, a spus el. Era aproape miezul nopții, iar el susținea că nu știe unde va dormi odată ce vom termina discuția. „Oriunde mă vor duce”, a spus el, aruncând o privire în jur către echipa de securitate, „acolo mă voi duce”.
Niciunul dintre gărzi nu părea mai intimidant decât cel pe care îl păzeau. Înalt și musculos, Shtilerman se poartă cu un fel de amenințare nerăbdătoare care îi face pe angajații săi să se înțepenească în preajma lui. Odată, când am remarcat că bicepșii lui trebuie să necesite mult timp la sala de sport, el a răspuns fără ezitare: „Oamenii cu un IQ ridicat descoperă că majoritatea lucrurilor le vin ușor. Te obișnuiești să-ți atingi obiectivele într-o clipă. Exercițiul fizic este antidotul. Te învață că nu totul poate fi realizat într-o secundă”.
Metodele de producție ale rachetei de croazieră Flamingo
Realizările sale în domeniul științei rachetelor au venit cu o rapiditate uimitoare. Fire Point a apărut după invazia rusă din 2022, când compania și-a propus să proiecteze cele mai eficiente drone de atac cu rază lungă de acțiune din Ucraina.
Potrivit lui Shtilerman, în prezent se produc aproximativ 200 de rachete pe zi. Fiecare dintre ele transportă suficienți explozivi pentru a sparge un zid din beton armat și, atunci când este lansată din Ucraina, poate lovi orice punct din Moscova sau Sankt Petersburg.
Vara trecută, Fire Point a prezentat prima sa rachetă de croazieră, „Flamingo”, iar în prezent produce până la trei astfel de rachete pe zi. Lansată din spatele unui camion, arma are o rază de acțiune de aproximativ două ori mai mare decât omologul său american, Tomahawk, și transportă o încărcătură utilă mult mai mare. De asemenea, costul de producție este aproximativ jumătate, în parte deoarece rachetele Flamingo utilizează motoare cu reacție refolosite de la vechi avioane sovietice. Această alegere de proiectare face ca rachetele să arate ciudat, cu partea din spate bombată. Dar lui Shtilerman nu-i pasă de estetică. El folosește cele mai ieftine componente disponibile.
Utilizarea materialelor neconvenționale în procesul de producție
La una dintre fabricile sale, mi-a arătat o grămadă de fuselaje pentru dronele sale, subliniind că aripile erau umplute cu ceva ce părea polistiren. „Nu sunt făcute să dureze”, a spus el. „Trebuie să zboare 15 ore. Orice depășește acest timp este o risipă de bani”. Într-o altă parte a fabricii, zgomotul utilajelor industriale îngreuna conversația, iar fumul de epoxidic fierbinte umplea aerul. Majoritatea rachetelor, precum Tomahawk, sunt fabricate din aliaje de aluminiu și alte metale. Aici, o echipă de ingineri folosea fire de fibră de carbon pentru a forma corpul unei rachete, care arăta ca o mumie înfășurată în panglici de plastic.
Diverse ramuri ale forțelor armate ucrainene au lansat mii de drone Fire Point și zeci de rachete produse de această companie. După câteva dintre cele mai spectaculoase atacuri, împotriva rafinăriilor de petrol rusești, a aerodromurilor militare și a fabricilor de arme, președintele Volodymyr Zelensky a mulțumit companiei și inginerilor acesteia. Însă, în unele cazuri, mi-a spus Shtilerman, armata a păstrat tăcerea cu privire la sursa rachetelor sale, ne dorind să se asocieze cu el sau cu compania sa. După un atac din februarie, a spus el, „a trebuit să-i convingem să anunțe că a fost Fire Point”.
Implicarea lui Tymur Mindich în tranzacțiile din trecut
O mare parte din controversa din jurul lui Shtilerman se reduce la o chestiune de corectitudine: a obținut succesul prin muncă asiduă și ingeniozitate sau și-a folosit relațiile pentru a obține un avantaj?
Potrivit relatărilor lui Shtilerman, Fire Point a demarat cu câteva milioane de dolari din averea sa personală, pe care a câștigat-o în Rusia, în principal prin tranzacții imobiliare. În 2023, în al doilea an al războiului, el a finanțat crearea primei sale drone cu rază lungă de acțiune. Arma, cunoscută sub numele de FP-1, a atras atenția în primăvara următoare, când a obținut note maxime într-un concurs pentru producătorii de drone. Mai mulți potențiali cumpărători s-au oferit atunci să cumpere compania de la Shtilerman, a spus acesta, inclusiv unii dintre cei mai bogați oameni de afaceri din țară. Printre aceștia se afla și Tymur Mindich.
Cine este Tymur Mindich?
Mindich, un vechi prieten al lui Zelensky, este acum un fugar căutat în Ucraina, ascunzându-se în Israel pentru a scăpa de arestare sub acuzația de corupție la scară largă. Legăturile sale cu președintele datează de zeci de ani.
În primii ani ai carierei lui Zelensky în lumea spectacolului, Mindich era coproprietar al companiei de producție care realiza filmele și emisiunile TV ale viitorului președinte. Cei doi au rămas apropiați după ce Zelensky a preluat funcția, în 2019, și au păstrat legătura și după invazia rusă.
Shtilerman știa despre relația lor; aceasta fusese larg mediatizată. În primăvara anului 2024, când Mindich a încercat să investească în Fire Point, Shtilerman i-a cerut o favoare politică. Mi-a spus că avea nevoie ca statul să-i acorde acces la planurile tehnologice ale rachetelor din era sovietică, care erau păstrate în arhive secrete din Ucraina. „Nu-mi păsa cum se va realiza asta”, mi-a spus el. „Trebuia doar să rezolv problema.” (Avocații lui Mindich din Israel nu au răspuns la e-mailurile prin care li s-au solicitat comentarii).
Accesul la arhivele secrete
Shtilerman afirmă că Mindich și-a folosit relațiile politice în 2024. El a deschis acele arhive secrete. Documentele au fost puse la dispoziția unor companii ucrainene. Printre ele s-a aflat și Fire Point. Dosarele conțineau instrucțiuni pentru fabricarea sistemului de rachete S-300. Acesta este o piesă centrală a apărării aeriene rusești. Sistemul a fost moștenit de la Uniunea Sovietică. Planurile au fost foarte utile pentru Fire Point. Compania a învățat cum să cloneze sistemul rusesc mai avansat S-400. Acest model a stat la baza proiectului FP-7x.
Shtilerman a declarat că a acceptat o înțelegere până la sfârșitul anului 2024. El urma să-i vândă lui Mindich jumătate din companie. Prețul era de 100 de milioane de dolari. Suma reprezenta o reducere de 20% față de valoarea estimată atunci. Vânzarea nu a mai fost finalizată. Shtilerman mi-a spus că a apărut un ofertant străin. Oferta acestuia era mai atractivă. Edge Group dorea să cumpere o treime din companie. Acesta este un conglomerat de apărare din Emiratele Arabe Unite. Prețul oferit era de 780 de milioane de dolari. Shtilerman susține că niciuna dintre vânzări nu s-a concretizat.
Mindich era anchetat pentru infracțiuni grave în timpul negocierilor de anul trecut. Biroul Național Anticorupție din Ucraina se ocupă de caz. Agenția este cunoscută sub numele de NABU. Anchetatorii instalaseră microfoane în apartamentul lui Mindich din Kiev. Ei au interceptat conversațiile sale despre Fire Point. O convorbire interceptată a fost divulgată ulterior în presă. Mindich îi vorbise ministrului apărării despre tranzacție. Era vorba despre vânzarea unei participații importante în companie. Cumpărătorul nu a fost identificat în discuție. Totuși, Mindich a vorbit despre Fire Point ca și cum o controla deja. El se comporta ca și cum urma să obțină profit din vânzare.
Fuga lui Tymur Mindich din țară în urma intervenției NABU
La scurt timp după acea conversație, poliția a efectuat o percheziție la apartamentul lui Mindich. NABU l-a acuzat că a pus la cale o schemă de extorcare a unor milioane de dolari de la companii din sectorul energiei electrice. Cazul nu avea nicio legătură cu Fire Point, dar orice persoană asociată cu Mindich a devenit brusc suspectă. Cu câteva ore înainte ca anchetatorii să vină să-l aresteze, în dimineața zilei de 10 noiembrie, Mindich a fugit din țară. Jurnaliștii ucraineni l-au găsit ulterior în Israel. Într-un interviu acordat publicației „Ukrainska Pravda”, filmat pe o plajă din Tel Aviv, el a negat toate acuzațiile aduse împotriva sa și a insistat că nu a deținut niciodată o participație la Fire Point.
Când l-am întrebat pe Shtilerman despre acest lucru, el a rămas la aceeași versiune. Aproape toate acțiunile companiei, 97,5%, conform registrelor societății, îi aparțin lui Shtilerman. Însă înregistrarea scursă a convorbirii telefonice a lui Mindich a stârnit suspiciuni pe scară largă în Ucraina, conform cărora acesta ar deține în secret compania, iar Shtilerman ar fi doar o paravană.
În ciuda tuturor prejudiciilor pe care cazul lui Mindich le-a adus reputației Fire Point, Shtilerman nu îi poartă pică. „Nu pot spune nimic rău despre Mindich”, a spus el. „În primul rând, își iubește mama. Este foarte fermecător. Ne-a ajutat, până la capăt și înapoi, fără să ceară nimic în schimb. A ajutat Fire Point”.
Trecutul din Rusia: Închisorile și tranziția economică
De la sfârșitul anului trecut, Shtilerman a abordat scandalul de corupție cu fruntea sus, vorbind despre el în numeroase interviuri la podcasturi și la televiziune. Strategia sa pare să fie un fel de transparență radicală, dezvăluind detalii despre trecutul său în Rusia pe care alți oameni de afaceri ar face tot posibilul să le ascundă.
Prima sa ședere într-o închisoare din Moscova, mi-a povestit Shtilerman, a fost rezultatul implicării sale într-una dintre cele mai notorii scheme financiare din Rusia. După căderea Uniunii Sovietice, statul a privatizat multe dintre întreprinderile sale, distribuind acțiuni angajaților care lucrau în ele. Mulți dintre acești muncitori și-au vândut acțiunile pe bani puțini unei clase de antreprenori pricepuți, care au dobândit astfel proprietatea asupra unor industrii întregi la prețuri derizorii.
Aceste tranzacții au marcat unul dintre cele mai urâte capitole ale tranziției Rusiei către capitalism din anii ’90. Milionarii proaspăt îmbogățiți s-au luptat între ei pentru controlul asupra activelor privatizate. Multe dintre aceste confruntări s-au desfășurat sub forma unor izbucniri de violență de tip mafiot. Unii oameni de afaceri au folosit polițiști și judecători corupți ca arme în războaiele lor corporatiste.
Shtilerman, care locuia atunci la Moscova sub numele de Denis Danilov, câștigase o mică avere în industria software-ului și mi-a spus că o folosise pentru a cumpăra acțiuni în valoare de milioane de dolari la o companie petrolieră privatizată. În 1999, mi-a povestit el, un oligarh rival a încercat să-i fure acele acțiuni. Când Shtilerman a refuzat să le predea, a fost arestat și și-a petrecut următorii doi ani în Butyrka, un centru de detenție preventivă supraaglomerat situat lângă centrul Moscovei. „Am petrecut atât de mult timp în celule pline de fum, încât țigările nu mă mai deranjează”, a spus el despre această perioadă din viața sa.
Mutarea în Ucraina după activitatea la institutul militar rus
După eliberare, diploma de la o universitate tehnică de elită din Rusia a fost principalul său atu. Acest document l-a ajutat să se angajeze la un institut de apărare din Moscova. Shtilerman afirmă că instituția dezvoltă sisteme informatice pentru armata rusă. De asemenea, acolo se creează echipamente de comunicații. Printre ele se numără și servieta nucleară a lui Putin. El a lucrat la institut până în 2008. Shtilerman spune că și-a dat demisia atunci. Gestul a fost un protest față de invazia rusă în Georgia.
Ulterior, el a investit în tranzacții imobiliare la Moscova timp de un deceniu. A acumulat aproximativ 12.000 de hectare de teren în suburbii. De asemenea, a cumpărat câteva mii de hectare în orașul propriu-zis. Această suprafață uriașă de teren ar valora probabil miliarde de dolari.
O tranzacție imobiliară l-a trimis din nou pe Shtilerman în închisoare în 2018. Cazul a implicat cumpărarea de terenuri de la o fermă de pui falimentară. Informația apare în documentele judiciare rusești pe care mi le-a arătat. A petrecut aproximativ șase luni în spatele gratiilor. Autoritățile au acceptat în final să îl elibereze fără acuzații. El s-a mutat în Ucraina în anul următor. Aceasta este țara sa natală. Tot atunci a început să folosească numele Shtilerman. El mi-a explicat motivul acestei schimbări. Tatăl său încercase în trecut să protejeze familia de antisemitismul sovietic. Din acest motiv, folosise numele cu rezonanță rusă Danilov în locul numelui lor evreiesc.
Fondarea oficială a Fire Point
Odată stabilit la Kiev, „nu m-am implicat în afaceri”, a spus Shtilerman. „Ca să nu fiu nevoit să plătesc mită și să am de-a face cu înalta societate locală.” El a spus că fosta sa soție și cei doi copii ai lor au rămas la Moscova, în timp ce el s-a concentrat pe proiecte care îl pasionau și pe activități filantropice în Ucraina. În 2021, a colaborat cu o tânără arhitectă pe nume Iryna Terekh la un plan de dezvoltare și înfrumusețare a spațiilor publice din Kiev. Când a început invazia rusă în anului următor, cei doi au devenit cofondatori ai Fire Point, iar Terekh a ocupat mai întâi funcția de director tehnic al companiei, devenind ulterior directorul general al acesteia.
Shtilerman a condus operațiunea din culise. Pentru a-și proteja fosta soție și copiii din Rusia, a spus el, și-a ascuns calitatea de proprietar în primii trei ani de existență ai companiei. Jurnaliștii au descoperit legăturile safe cu Fire Point abia vara trecută. Ziarul „Kyiv Independent” a relatat în august că anchetatorii anticorupție din Ucraina investigau dacă Mindich era proprietarul companiei și l-a identificat pe Shtilerman ca fiind unul dintre primii investitori în Fire Point.
Articolul l-a forțat să iasă din umbră. După publicarea acestuia, s-a grăbit să-și evacueze familia din Moscova. Shtilerman se temea că fosta sa soție ar fi fost arestată, iar copiii lor plasați într-un orfelinat dacă autoritățile ruse ar fi descoperit legăturile lor cu unul dintre cei mai importanți producători de arme din Ucraina. „I-am mutat în altă parte”, a spus el. „Le-am cumpărat o casă”.
Criticile concurenței privind prețurile și avantajele companiei
Valoarea Fire Point ar putea depăși cu mult 2 miliarde de dolari pe baza ofertei din Emiratele Arabe Unite. Shtilerman a refuzat totuși să vândă participația. El mi-a spus că decizia s-a datorat în parte Proiectului Freyja. A mizat pe faptul că parteneriatul cu europenii va crește valoarea companiei. Niciun alt producător de arme din Ucraina nu a avut un succes asemănător. Acest lucru este valabil mai ales pentru un start-up. Unii concurenți din sectorul apărării s-au plâns de avantajele lui Shtilerman. Ei susțin că acesta a beneficiat de un avantaj nedrept prin legăturile sale politice.
Dezvoltatorul unei drone concurente, Yuri Kasyanov, a criticat dur compania într-un articol din luna mai. El afirmă că succesul uriaș al Fire Point are două motive principale. Primul motiv este presiunea exercitată de înalți funcționari. Aceștia au investit sume mari într-un start-up necunoscut. Al doilea motiv este reprezentat de prețurile scandalos de mari. Aceste tarife le-au adus proprietarilor profituri exorbitante.
Shtilerman respinge aceste atacuri și le consideră simple plângeri. Cea mai simplă dronă de rază lungă a sa este modelul FP-1. Aceasta costă armata aproximativ 55.000 de dolari. Prețul se situează în aceeași gamă cu omologul său rus. NABU a trimis o scrisoare către Fire Point în luna mai. Agenția a precizat că proprietarii companiei nu au calitatea de suspecți. Totuși, instituția desfășoară o anchetă mai amplă privind contractele din domeniul apărării. Prețurile unor drone ale companiei rămân în curs de analiză conform aceleiași scrisori.
Extinderea parteneriatelor cu aliații europeni
Chiar și în contextul acestei anchete, Ministerul Apărării continuă să colaboreze cu Fire Point. La fel procedează și aliații europeni ai Ucrainei. În martie, guvernul danez a încheiat un parteneriat cu Fire Point pentru construirea unei fabrici de producere a combustibilului pentru rachetele sale. Pentru a deschide calea către o altă colaborare cu compania anul trecut, Danemarca ar fi ocolit peste 20 dintre propriile legi și reglementări. Hensoldt, o importantă firmă din domeniul apărării din Germania, a anunțat luna trecută un proiect cu Fire Point pentru dezvoltarea unui sistem antirachetă balistică. Luni, Franța a acceptat să acorde Ucrainei licența de a produce rachete de croazieră și interceptori de apărare aeriană proiectați de francezi, ca parte a coaliției pentru dezvoltarea unui scut antirachetă comun.
Săptămâna trecută, la summitul NATO de la Ankara, Turcia, Trump a făcut o promisiune similară. I-a spus lui Zelensky că SUA vor acorda Ucrainei o licență pentru producerea rachetelor de interceptare Patriot, una dintre cele mai eficiente arme din lume pentru doborârea rachetelor balistice. În ziua acelui anunț, Shtilerman mi-a spus că Fire Point ar fi pregătită să fabrice rachete Patriot în Ucraina.
Însă acest demers ar putea dura ani de zile și nu îl va distrage de la colaborarea cu europenii la realizarea unui scut antirachetă fără componente americane. „Principiul este simplu”, mi-a spus el. „Să construim un scut antirachetă pe care nimeni nu-l poate dezactiva, care să ne asigure independența și securitatea.” Adică: securitate față de Rusia și independență față de Statele Unite.
