O grupare suspectată că acorda împrumuturi cu dobânzi de până la 30% pe lună și își intimida victimele pentru recuperarea banilor este în vizorul procurorilor DIICOT. Potrivit anchetatorilor, rețeaua ar fi funcționat încă din anul 2018. Printre persoanele cercetate se află și membri ai cunoscutului Clan Versace din Slatina.
Din datele strânse în anchetă reiese că organizația ar fi fost constituită pe criterii familiale. La început ar fi făcut parte din grup șase persoane, respectiv trei femei și trei bărbați. Ulterior, alți trei suspecți s-ar fi alăturat rețelei.
Gruparea ar fi funcționat de aproape opt ani
Conform DIICOT, membrii grupării ar fi acționat coordonat până în prezent. Scopul acestora ar fi fost obținerea unor sume importante de bani de la mai multe persoane din județul Olt. Dosarul nu vizează doar activități de cămătărie. Procurorii cercetează și acuzații de trafic de persoane, proxenetism, șantaj și complicitate la șantaj.
Pentru administrarea probelor, procurorii DIICOT – Structura Centrală și polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au pus în executare zece mandate de percheziție domiciliară în municipiul Slatina. Anchetatorii verifică și modul în care suspecții ar fi acordat împrumuturi cu dobânzi care ajungeau la 30% pe lună. Totodată, aceștia sunt acuzați că ar fi exercitat presiuni asupra victimelor pentru recuperarea banilor.
Articolul integral în Gazeta Nouă.