Reportaj. Constantin Anghel, omul care dă chip uneia dintre cele mai vechi tradiții din Brănești

În urmă cu câteva zile, doamna Vichi ne arăta că tradiția se poate țese fir cu fir, în liniștea unei odăi. Dar Brăneștiul își păstrează memoria și altfel. În spatele măștilor care atrag în fiecare an mii de curioși se află oameni care, departe de scenă și de aplauze, lucrează luni întregi pentru câteva ore de sărbătoare.

Unul dintre ei este Constantin Anghel.

Pasiunea pentru tradiții s-a născut în Brănești

De meserie șofer, iar din pasiune meșter de măști. Bărbatul își petrece serile în atelierul improvizat de acasă, acolo unde cartonul, pânza, blana și miile de flori din hârtie creponată se transformă, încet, în chipurile emblematice ale Cucilor. Nu vorbește despre ele ca despre opere de artă. Le spune simplu, cu umorul care îl însoțește pe tot parcursul discuției, „prostii frumoase”.

„Sunt un om și fac prostii. Frumoase, prostii. N-am avut jucării când eram mic. E o pasiune. Bine, am multe pasiuni. Asta e una dintre ele”, spune râzând.

Dincolo de glumă însă, în atelierul lui se adună zeci de ore de muncă și o tradiție pe care tot mai puțini o cunosc din interior. Astăzi, în Brănești, doar câțiva oameni mai confecționează manual măștile purtate la Festivalul Cucilor. Fecare cu stilul său, așa cum se întâmpla odinioară.

Atelierul lui nu seamănă cu unul de artist. Cel puțin nu la prima vedere. Printre bucățile de carton, rolele de pânză, blănurile și cutiile pline cu flori din hârtie creponată, fiecare lucru pare să-și fi găsit locul. Pe pereți sunt sprijinite măști terminate și altele care încă își așteaptă barba, nasul sau ultimele flori.

Le privește cu atenție, le întoarce pe toate părțile și vorbește despre ele ca despre niște personaje, nu ca despre niște obiecte. „Pe vremuri, fiecare își făcea masca lui. Unul din blană, unul din cârpă, fiecare cum îl ducea capul. Asta era frumusețea. Acum am rămas vreo trei care le mai facem și fiecare are stilul lui”, povestește.

Nu își amintește exact când a făcut prima mască. Își amintește însă una singură, făcută de tatăl său, din carton. Atât i-a fost de ajuns ca imaginea să îi rămână în minte și, peste ani, să transforme o amintire din copilărie într-o pasiune care astăzi îi ocupă aproape tot timpul liber.

Fiecare mască spune povestea celui care a făcut-o

Pentru această pasiune nu există grabă. Timpul se comprimă, iar cu fiecare minut petrecut în atelier, o bucată de carton prinde contur, o floare din hârtie își găsește locul, iar o mască începe, încet, să capete expresie. O mască nu se face într-o după-amiază.

„La astea patru lucrez de vreo lună și ceva. Numai florile… cred că sunt aproape o mie. Nu le-am numărat niciodată. Se pun floare cu floare”, spune, în timp ce desprinde cu grijă câteva petale dintr-o cutie.

Fiecare etapă cere răbdare. Cartonul trebuie modelat și lăsat zile întregi la uscat. Apoi este acoperit cu pânză lipită cu aracet, urmează decuparea ochilor, coaserea pieselor, vopsirea și, abia la final, împodobirea cu blană, flori sau pene.

Astăzi, unele unelte îi ușurează munca. Un pistol de lipit sau un fierăstrău electric înlocuiesc ore întregi de lucru manual. Însă cele mai importante operațiuni au rămas aceleași. „Pe vremuri, decupam totul la mână. Numai ochii erau o nebunie. Nasul îl coseam, toate piesele se coseau. Acum tehnologia ne ajută, dar tot trebuie să ai răbdare. Dacă n-ai răbdare, nu faci nimic”, spune meșterul.

Pentru el, fiecare mască este diferită. Nu doar pentru că oamenii care o vor purta sunt diferiți, ci pentru că așa a fost dintotdeauna tradiția în Brănești. Fiecare meșter își lăsa amprenta asupra măștii, iar tocmai această libertate făcea ca niciuna să nu semene perfect cu alta.

Începutul unei frumoase tradiții la sat

Obiceiul nu a început odată cu festivalul organizat în fiecare primăvară și nici cu paradele care atrag astăzi mii de vizitatori. A început în copilărie, când satul întreg trăia pentru ziua în care Cucii ieșeau pe ulițe. Constantin Anghel își amintește că, înainte de răsărit, gospodăriile erau deja în pline pregătiri. Costumele erau aranjate din timp, măștile erau scoase din poduri sau din șoproane, iar pe ulițe începeau să se audă primele tălăngi.

„Când eram copii se ținea obiceiul an de an. Era lume foarte multă. De la barieră până la biserică era plin. Tot bulevardul principal era numai oameni. Veneau și din satele din jur. Era o sărbătoare pe care o așteptam tot anul”, își amintește el.

Astăzi, atmosfera s-a schimbat. Festivalul a devenit cunoscut în toată țara. Iar scopul spectatorilor străini cumva este altul. Pentru localnici însă, dincolo de spectacol, tradiția păstrează același înțeles pe care l-a avut și pentru părinții și bunicii lor.

Vestitorii primăverii

Obiceiul Cucilor este unul dintre cele mai importante ritualuri de primăvară păstrate în Câmpia Română. Personajele mascate, zgomotul clopoțeilor și al tălăngilor, alergarea pe ulițe și atingerea simbolică a oamenilor cu opinca sau cu bețișorul fac parte dintr-un ritual al purificării și al renașterii naturii. La Brănești, tradiția este legată și de comunitatea bulgarilor stabiliți aici în urmă cu câteva secole, care au contribuit la păstrarea și transmiterea obiceiului.

„Obiceiul e foarte vechi. Nu e numai la noi. Îl găsești și în Bulgaria, și în Maramureș, și în alte părți ale Europei. Pe vremuri oamenii făceau zgomot, urlau, purtau măști cât mai urâte ca să sperie spiritele rele și să intre curați în noul an. Numai că atunci Anul Nou era primăvara, la echinocțiu”, spune el.

Constantin Anghel face parte din Asociația Culturală din Brănești, iar împreună cu ceilalți membri a căutat fotografii vechi, a discutat cu bătrânii satului și a încercat să reconstituie cât mai fidel felul în care arătau odinioară măștile. De aceea insistă asupra fiecărui detaliu. Obrajii trebuie pictați într-un anumit fel. Nasul este aproape întotdeauna roșu. Barba lungă, din blană, nu este o întâmplare, iar florile din hârtie creponată nu sunt doar un ornament colorat.

„Noi încercăm să păstrăm stilul vechi. Pânză albă pe carton, obrajii pictați, nasul roșu și barba lungă. Așa am găsit că se făceau la Brănești și așa vrem să rămână”, spune meșterul.

Cucii de Brănești, recunoscuți internațional

Măștile sale nu au rămas doar în Brănești. De-a lungul anilor, au fost expuse în cadrul unor evenimente dedicate patrimoniului cultural și au ajuns în colecții din afara țării. Anghel Constantin a participat, alături de membrii Asociației Culturale Brănești, la festivaluri și schimburi culturale în Bulgaria, Grecia, Italia și Spania. În aceste locuri a prezentat tradiția Cucilor și a arătat, pas cu pas, cum ia naștere o mască. 

Aceasta este o dovadă că un obicei născut într-o comună de lângă București poate spune lumii o poveste despre identitate, rădăcini și continuitate. Astăzi, cea mai mare provocare nu mai este confecționarea unei măști, ci găsirea celor care să ducă meșteșugul mai departe. Constantin Anghel spune că tot mai puțini tineri au răbdarea să petreacă săptămâni întregi într-un atelier pentru a realiza o singură mască. Cu toate acestea, nu și-a pierdut speranța. 

Pentru Constantin Anghel, fiecare mască înseamnă mai mult decât un costum purtat o singură zi pe an. Este felul în care contribuie la păstrarea unei tradiții pe care a moștenit-o din copilărie. Iar cât timp în Brănești vor exista oameni care își dedică timpul și răbdarea acestui meșteșug, Festivalul Cucilor va rămâne mai mult decât un spectacol. Va rămâne o parte din identitatea locului.