Timp de 50 de zile, partidele nu au făcut nicio propunere de premier. După eșecul Guvernului Veștea, marile partide se întrec în nume pentru Palatul Victoria. PSD l-a desemnat pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. În timp ce PNL, USR și UDMR l-au anunțat astăzi pe Siegfried Mureșan.
Liderul PNL, Ilie Bolojan, îl descrie drept un politician cu experiență în gestionarea bugetelor europene și a fondurilor de investiții.
,,Este o propunere care se bazează pe experiența dânsului în ceea ce privește gestionarea fondurilor europene, a bugetelor mari de investiții. Este un om profesionist, un om care a dovedit în acești ani că este atașat valorilor europene și credem că, pentru actuala perioadă, este o soluție pentru România”, a declarat Ilie Bolojan.
Cine este Siegfried Mureșan?
Siegfried Mureșan s-a născut pe 20 septembrie 1981, la Hunedoara. A absolvit Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limba germană la Academia de Studii Economice din București. După care a plecat în Germania, unde a obținut un master în economie și management la Universitatea Humboldt din Berlin.
Vorbește fluent română, germană, engleză și franceză, o combinație lingvistică utilă în negocierile de la Bruxelles.
Imediat după terminarea masterului, în 2006, a intrat într-un stagiu în Bundestag, Parlamentul German. Acolo, a ajuns consilier al președintelui Comisiei pentru Afaceri Europene.
Trei ani mai târziu, în 2009, a ajuns la Bruxelles. A fost consilier al europarlamentarului Monica Macovei, fostul ministru al Justiției care l-a introdus în cercurile Partidului Popular European.
Între 2011 și 2014, după un concurs organizat de PPE, a ocupat funcția de consilier pentru politici economice și sociale. A devenit, astfel, unul dintre puținii români cu o poziție tehnică importantă în aparatul administrativ al celei mai mari familii politice europene.
Intrarea în politică: listele PMP și Elena Udrea
În 2014, Mureșan a candidat pentru prima dată la alegeri. Era membru al Partidului Mișcarea Populară (PMP), aflat în acea perioadă sub influența fostului președinte Traian Băsescu și a Elenei Udrea. A fost ales europarlamentar. Și-a concentrat activitatea de la început pe politicile economice, bugetul UE și relațiile cu statele din Parteneriatul Estic.
A fost un apropiat al Elena Udrea. El apărea și pe celebrul afiș electoral al Elenei Udrea din 2014, alături de alți politicieni în blugi.

În ianuarie 2018, după demisia lui Mihai Tudose, Mureșan era propunerea de premier a lui PMP.
În 2018, a părăsit PMP și a trecut la PNL. Transferul a generat atunci un conflict public între cele două partide.
Conducerea PMP l-a acuzat de oportunism și i-a cerut să renunțe la mandatul de europarlamentar, motivând că „și-a negociat trecerea la PNL”.
Tot atunci, Elena Udrea a lansat o acuzație publică, declarând că banii din campania lui Mureșan din 2014 ar fi provenit de la Gheorghe Ștefan, zis „Pinalti”, condamnat în dosarul Microsoft.
„Nu ți-e rușine?! Să o faci pe moralul, pe moralistul, când banii tăi din campanie au fost de la Pinalti din Microsoft?!” declara Udrea în 2018. Acuzația nu a fost dovedită niciodată, iar Mureșan a negat-o categoric.
Ascensiunea în PPE: de la purtător de cuvânt la vicepreședinte
Traseul lui Mureșan în cadrul Partidului Popular European a urmat o curbă ascendentă constantă. A fost numit purtător de cuvânt al PPE în 2015. În 2019, a devenit vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European. Și, ulterior, vicepreședinte al Partidului Popular European, funcție care îl plasează în conducerea celei mai mari familii politice din Uniunea Europeană, alături de lideri precum Ursula von der Leyen sau Manfred Weber.
În Parlamentul European, este cunoscut mai ales pentru activitatea pe bugetul UE. A fost raportor sau negociator principal pentru mai multe bugete anuale ale Uniunii. În prezent, este negociatorul-șef al Parlamentului European pentru cadrul financiar multianual 2028-2034. Adică procesul de negociere care va stabili cum se împart sute de miliarde de euro între statele membre în următorul deceniu.
Conduce, de asemenea, delegația Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, un dosar pe care l-a tratat constant de-a lungul carierei.
Profilul european: buget, Moldova și relația cu Macron
Dosarul bugetar este cel care i-a consolidat reputația la Bruxelles. Mureșan a negociat direct cu Comisia Europeană și cu statele membre alocările bugetare pentru mai multe exerciții financiare, inclusiv aspecte legate de PNRR și fondurile de coeziune. Adică portofolii direct relevante pentru România, care depinde de fondurile europene pentru investițiile majore de infrastructură.
Pe dosarul Republicii Moldova, a susținut constant accelerarea procesului de aderare la UE. A coordonat, de asemenea, delegația europeană de dialog cu Chișinăul.
Relațiile sale cu administrația Macron, construite pe parcursul mandatelor de europarlamentar, sunt citate de surse PNL drept un atu în contextul în care România încearcă să își consolideze poziția în cadrul Uniunii, potrivit HotNews.
Controverse și linii de tensiune
Siegfried Mureșan nu are dosare penale și nu este marcat de scandaluri de corupție personale.
Controversele care îi înconjoară numele sunt de natură politică și țin de traseul său inițial.
Prima și cea mai frecvent invocată este asocierea cu PMP și cu figurile care i-au patronat intrarea în politică. A intrat în Parlamentul European în 2014 pe listele unui partid construit în jurul lui Traian Băsescu și condus, la acea vreme, de Elena Udrea, condamnată ulterior definitiv pentru corupție.
Critica repetată în presa de investigație: un politician care vorbește constant despre meritocrație și valori europene a fost propulsat în funcții de lideri politici ulterior condamnați penal.
Apariția sa pe afișul electoral al Udrea, alături de alți politicieni în blugi, rămâne imaginea cel mai des readusă în discuție când numele său apare pentru funcții importante.
Adrian Rădulescu, fost consilier prezidențial al lui Băsescu, a afirmat la un moment dat că Mureșan ar fi fost „băgat pe gât” partidului de servicii secrete. Nicio dovadă nu a fost adusă vreodată în sprijinul acestei afirmații. A rămas la nivelul unui atac politic fără substanță documentată.
A treia linie de tensiune este lipsa totală de experiență guvernamentală sau administrativă în România. Mureșan nu a gestionat niciodată un minister, un buget național sau o criză instituțională internă. Susținătorii săi argumentează că experiența de negociator al bugetului UE, un proces comparabil ca volum cu bugetul mai multor state membre la un loc, este mai relevantă decât orice portofoliu ministerial la București.
Criticii răspund că negocierile de la Bruxelles se poartă în cu totul alt context decât gestionarea unui aparat de stat cu 1,2 milioane de angajați, un deficit de 8% și presiuni sociale interne pe care un europarlamentar le vede de la distanță.
Ce urmează
Propunerea făcută de PNL, USR și UDMR îl pune acum pe președintele Nicușor Dan în fața unei decizii politice cu impact major. Șeful statului trebuie să decidă dacă îi va încredința mandatul de formare a Guvernului lui Siegfried Mureșan sau dacă va merge pe varianta susținută de PSD, care îl propune pe Sorin Grindeanu.
Decizia vine într-un moment în care România traversează cea mai lungă criză guvernamentală din ultimii ani. Suntem în ziua 53 de criză politică de la căderea Guvernului Ilie Bolojan. Negocierile dintre partide nu au reușit până acum să producă o majoritate stabilă. Respingerea în Parlament a Cabinetului Adrian Veștea a prelungit blocajul politic.
Indiferent pe cine va desemna, viitorul premier va avea nevoie de o majoritate parlamentară capabilă să treacă atât votul de învestitură, cât și pachetul de măsuri economice și fiscale cerut într-un context bugetar dificil.
O propunere pentru tine, cititorule
Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni.
📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru.
📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!