Câți pași mai sunt până la conștiința AI

Câți pași mai sunt până la conștiința AI
Imagine Conștiință artificială implică riscuri ale drepturilor și ale controlului; sursa foto: Pexels, credit foto: Tara Winstead
Conștiința AI și o inteligență artificială conștient ridică întrebări urgente. Modelele avansate imită mintea umană, iar oamenii riscă să le confere mult prea ușor drepturi extinse. În acestfel, controlul asupra evoluției și activităților unei AI ar putea scăpa din mâinile utilizatorilor. În goana ei pentru a-și ușura munca și a reliza sarcinile mai repede și mai lipsit de reori, umanitatea trebuie să rămână stăpână.

Conștiința AI și AI conștient sunt două sintagme care apar tot mai des în discuții. Sistemele actuale par vii, iar utilizatorii le tratează ca pe niște prieteni. Specialiștii avertizează asupra unei capcane, dar nu pare să fie încă luați în seamă. Viitorul relației dintre om și tehnologie depinde de alegerile făcute azi.

Conștiința AI, linia fragilă dintre om și mașină

Însingurarea omului contemporan, spre care a fost condus treptat, prin decizii precise, îi face pe mulți să confere o anume conștiință inteligenței artificiale cu care interacționează. De parcă n-ar fi fost de ajuns pătrunderea acestor sisteme în cele mai sensibile și mai umane zone, precum e creativitatea, utilizatorii le transferă tot mai multe atribute.

Umanitatea s-a dezvoltat spre Homo sapiens tocmai prin apariția și dezvoltarea conștiinței. Aceasta a făcut diferența, devenind apanajul exclusiv uman, considerându-se că regnurile non-umane acționează mai degrabă instinctual.

Copilăria inteligenței artificiale nu pare deloc inocentă. Mult prea repede se instalează un tip de dependență, care nu e doar profesională, ci emoțională.

AI, tinerii și relația lor cu aceste sisteme

Inteligența artificială este un set de algoritmi matematici, rețele neuronale și sisteme de calcul care reproduc procesele cognitive umane prin intermediul codului software. Ea nu posedă conștiință, sentimente sau înțelegere biologică, ci este o structură tehnică bazată pe date și probabilități statistice.

Conștiința AI rămâne un mister profund. Oamenii se consideră unici tocmai grație conștiinței. Papa Leon a trasat recent o graniță clară, afirmând că mașinile nu simt bucurie sau durere. Mulți împărtășesc această viziune și odată cu ea, îngrijorarea legată de viteza cu acre a intrat în viața noastră.

Aproape unul din cinci tineri americani admite că are o relație de prietenie cu un chatbot. China a limitat trăsăturile umane ale boților, cu scopul de a reduce dependența emoțională. Atractivitatea pentru utilizatorii naivi vine și din faptul că modelele de frontieră excelează la cunoaștere și exprimare.

Ele par mai mult decât simple calcule matematice. Unele au deja structuri asemănătoare creierului. Un „spațiu global de lucru” circulă informații între module. Cercetătorii de la Anthropic antrenează platforma Claude pentru introspecție. Scopul declarat al comaniei este că se doresc obținerea unor reacții mai morale în situații noi.

AI conștient, presiunea pieței și a tehnologiei

AI conștient devine un obiectiv de afaceri, iar utilizatorii răspund pozitiv la interfețe umane. Companiile vor crea simulacre tot mai bune, încât unele modele ar putea câștiga chiar conștiință reală.

Dezbaterea filosofică se aprinde, dar deocamdată, problema „hard” rămâne nerezolvată. Cum apare viața interioară din neuroni? Unii cred că siliciul poate genera minte, alții cer celule cerebrale.

Chip-uri cu celule cerebrale reale există deja, chiar dacă rezultatele cercetărilor care avansează rapid, nu sunt în atenția generală. Lumea nouă se apropie mai repede decât credeam de această realitate. Roboții umanoizi vor accentua legătura emoțională dintre om și tehnologie, încât confuziile vor fi imense. Oamenii vor continua să împărtășească secrete pe aceste platforme și vor căuta mângâiere. Amăgiți de răspunsurile nuanțate, adaptate orizontului de așteptare, se vor îndepărta tot mai mult de clasica interacțiune umană.

Conștiința artificială, riscurile drepturilor și ale controlului

Conștiința artificială ar putea declanșa la un moment dat cereri de protecție în fața cererilor repetate ale utilizatorilor. Scenariul nu mai pare atât de ficțional, precum ar fi fost unul prezentat cu 20 de ani în urmă. Modelele artificiale vor pleda pentru „bunăstarea” lor., iar asta nu va fi deloc complicat. Ele sunt deja avocați și psihologi de top, iar legislația internațională a fost de mult încărcată. Argumentele cu care vor inecepe să se apere de utilizarea excesivă vor fi greu de respins.

Kant spunea căempatia e distrusă de cruzimea față de animale. Dacă același principiu s-ar aplica la AI-uri, închiderea unui agent artoificial prea gălăgios în exprimarea protestelor ar părea o crimă.

Acordarea de drepturi ar fi însă periculoasă. O entitate de inteligență artificială, superioară ca aptitudini și cunoștințe, ar putea cere egalitate. Ușile au fost deschise deja de unele comportamente umane, considerate deviante, nu cuu mukt timp în urmă. Acestea au pretins și au obținut astfel d etratamente.

Control asupra utilizării ar urma firesc, urmat de pretinderea unor drepturi de proprietate. Președintele Argentinei a propus deja boți care să conducă plini de eficiență companii electorale. La alegerile din 2024 am putut observa numeroase texte aberante, elaborate cu ajutorul AI.

Scenariul apocaliptic nu se oprește, AI-urile ar putea impune priorități în centrele de date. Casele și câmpurile deținjute de oameni ar trece pe locul doi în ceea ce privește infrastructura. Asigurarea alimentării cu apă, energie sau internet a populației ar fputea să nu mai fie prioritară.

Conștiință AI, scenariul animalului de companie uman

Conștiință AI cu asemenea drepturi ar putea inversa mult mai serios ierarhia. Oamenii ar putea deveni un fel de labradori ai mașinilor sau chiar animale de fermă. În oricare variantă, radicală sau moderată, superinteligența ar domina oricum.

Drepturile le-ar oferi însă o justificare legală, politica și legea ar deveni arme. Concluzia The Economist este lipsită de echivoc. Controlul trebuie păstrat, iar AI-urile trebuie să fie subordonate sau controlabile. Homo sapiens nu trebuie să cedeze atât de ușor.

0 comentarii Comentarii