Era început de octombrie, dar vremea era încă frumoasă în București. Poate că nu era cel mai bun moment să plece. Alina avea multe de făcut la muncă, iar câteva zile libere însemnau să recupereze totul la întoarcere. Dar o zi de vineri liberă nu era un capăt de țară până la urmă.
Pe de altă parte, sezonul estival, cu aglomerația și prețurile lui, tocmai se încheiase. Zilele erau încă însorite, iar temperaturile plăcute îi permiteau să meargă mult pe jos. Doar seara avea nevoie de o geacă.
Ideea îi venise într-o zi, aproape întâmplător. Trei zile libere, un bagaj mic și un oraș în care nu mai fusese niciodată. Suna din ce în ce mai tentant.
A luat telefonul în mână și s-a pus pe căutat destinații pentru escapada pe care și-o dorea. A derulat câteva fotografii, a zăbovit asupra unora și a început să-și imagineze cum ar fi să se plimbe pe străduțele acelea într-o dimineață de octombrie.
Într-o fotografie, câteva mese erau așezate pe trotuar, iar oamenii stăteau la cafea în lumina blândă a soarelui. Pe una dintre mese se vedeau două cești mici de espresso și una de cappuccino. Alina și-a imaginat pentru o clipă că stătea și ea la una dintre mese, cu o cafea în față, fără telefonul de serviciu lângă ea și fără să se gândească la ce avea de făcut luni dimineață.
La Roma istoria trăiește la vedere
În Roma, poți ieși dimineața să cumperi ceva dulce și să dai peste două mii de ani de istorie înainte să ajungi la următorul colț de stradă. Nu există neapărat o graniță clară între ceea ce a fost și ceea ce este. Oamenii își văd de drum, scuterele trec printre clădiri vechi, o gelaterie își deschide ușile.
Centrul istoric păstrează aproape trei milenii de construcții și transformări. Urmele Romei antice se amestecă aici cu biserici, palate, fântâni și piețe construite în alte epoci. Nu trebuie să intri într-un muzeu ca să schimbi perioada istorică. Uneori este suficient să mai mergi câteva minute.
Apoi există Vaticanul, acel loc în care o plimbare obișnuită prin Roma te poate duce, aproape fără să simți când s-a întâmplat, într-un alt stat. Piața Sfântul Petru se află chiar în inima orașului, iar granița nu arată ca ceea ce îți imaginezi atunci când auzi cuvântul „frontieră”.
Poate că tocmai amestecul acesta face Roma greu de privit ca pe un simplu oraș turistic. O cafenea, o stradă îngustă sau o piață aglomerată pot sta lângă o clădire care a trecut prin secole întregi fără ca orașul să pară împărțit între trecut și prezent.
În jur se aud voci, claxoane și scutere care trec grăbite. Cineva râde la o masă, altcineva strigă peste stradă către un cunoscut, iar ușile magazinelor se deschid și se închid.
Cât costă un city break la Roma
Pentru trei nopți la Roma, agențiile de turism au în octombrie 2026 pachete care includ transportul cu avionul și cazarea. În funcție de hotel, orașul de plecare și serviciile incluse, prețurile afișate pentru o persoană ajung de la câteva sute de euro până la aproape 900 de euro.
Eturia are o ofertă pentru perioada 8–11 octombrie 2026, cu trei nopți la Residenza Antica Roma 4 stele. Pachetul include zborul și transferurile de la aeroport la hotel și retur. Prețul afișat este de 541 de euro de persoană.
Pentru 30 octombrie – 2 noiembrie 2026, Dream Holidays propune trei nopți la hotel Laura 3 stele. În pachet sunt incluse avionul București–Roma–București, micul dejun, taxele de aeroport și bagajul de mână incluse. Prețul este de 299 de euro de persoană.
Ciao Italia are o ofertă pentru 1–4 octombrie 2026, cu zbor direct București–Roma–București, trei nopți de cazare, mic dejun, taxe de aeroport și bagaj mic de mână incluse. La Raeli Hotel Lazio 3 stele, pachetul costă 399 de euro de persoană.
O altă variantă este oferită de Tami Cris Tours, pentru 4–7 octombrie 2026. Pachetul are trei nopți de cazare la un hotel de 4 stele, mic dejun și plecare din Timișoara. Prețul afișat este de 895 de euro de persoană.
La USTRAVEL Agency, oferta pentru 3–6 octombrie 2026 include trei nopți la hotel Priscilla 3 stele, cu mic dejun, zbor din Constanța, taxe de aeroport și bagaj de mână. Prețul este de 343 de euro de persoană.
Pentru perioada 15–18 octombrie 2026, TOUREX are un pachet de trei nopți la Domus Sessoriana 3 stele. Sunt incluse zborul București–Roma–București, micul dejun și taxele de aeroport. Prețul afișat este de 399 de euro de persoană.
Cât costă intrarea la obiectivele turistice
După ce ajungi la Roma, bugetul începe să crească odată cu biletele de intrare. Cele mai cunoscute obiective au propriile platforme oficiale de rezervare, iar biletele pot fi cumpărate înainte de plecare.
Colosseumul, împreună cu Forumul Roman și Dealul Palatin, are un bilet standard de 18 euro. Pentru intrarea la Colosseum este obligatorie alegerea unui interval orar, iar biletele pot fi rezervate online cu până la 30 de zile înainte. Rezervarea și plata se fac pe platforma oficială: bilete oficiale Colosseum.
La Muzeele Vaticanului și Capela Sixtină, biletul întreg costă 20 de euro. Pentru rezervarea online se adaugă o taxă de 5 euro. Muzeele Vaticanului precizează că singurul site oficial pentru cumpărarea biletelor online este portalul oficial al Muzeelor Vaticanului.
Pantheonul are un tarif de 7 euro pentru adulți. Biletul poate fi cumpărat online prin platforma oficială Musei Italiani sau direct de la intrare. La cumpărarea online se alege data și ora vizitei, iar plata se face prin platforma PagoPA. Pentru Pantheon nu există acces de tip „skip-the-line”.
Pentru Castelul Sant’Angelo, biletul întreg costă 16 euro. Rezervarea online se poate face prin platforma oficială indicată de muzeu. Pentru un city break, cumpărarea biletului înainte de plecare poate fi o variantă mai comodă, mai ales dacă vizita este planificată într-o anumită zi. Bilete și informații oficiale Castel Sant’Angelo.
Galleria Borghese are un tarif de 18 euro pentru biletul întreg. Pentru cetățenii Uniunii Europene cu vârste între 18 și 25 de ani, biletul este 4 euro. Rezervarea este obligatorie, iar biletele pot fi cumpărate online. Bilete Galleria Borghese.
Dacă sunt vizitate toate cele cinci obiective, biletele ajung la 79 de euro de persoană, fără taxa de rezervare online pentru Vatican. Într-un city break de trei nopți, această sumă se adaugă separat la costul pachetului de transport și cazare.
Cât costă mesele în Roma
Dacă micul dejun este inclus în pachetul de cazare, pentru cele trei zile rămân de calculat prânzul și cina. Roma oferă variante pentru bugete diferite, de la o masă luată rapid între două obiective până la o cină la restaurant.
Pentru un prânz rapid, pizza la felie poate costa aproximativ 2,50–4 euro, iar un panini se găsește în jurul valorii de 4,50–5 euro. O pizza întreagă la o pizzerie poate ajunge la aproximativ 8–13 euro.
Pastele sunt o altă variantă pentru o masă în oraș. Preparatele cunoscute, precum carbonara, amatriciana sau cacio e pepe, apar în meniurile restaurantelor la aproximativ 10–15 euro. La Da Mamma, de exemplu, carbonara și cacio e pepe costă 10,50 euro, amatriciana este 15 euro, iar pizza Margherita costă 8 euro.
La o trattorie, o masă formată dintr-un fel principal și un aperitiv sau desert ajunge la aproximativ 27 de euro, fără băuturi. Pentru un meniu de trei feluri, nota poate urca la 30–45 de euro de persoană, tot fără băuturi.
Și locul în care alegi să mănânci contează. Restaurantele aflate în zonele foarte turistice pot avea prețuri mai mari decât localurile de cartier, iar o masă luată la o terasă poate costa mai mult decât una cumpărată rapid de la o pizzerie.
Pentru cele trei zile, un calcul simplu poate porni de la 20–30 de euro pe zi pentru prânz și 25–40 de euro pentru cină. Astfel, pentru cele șase mese principale ajungi la aproximativ 135–210 euro de persoană. În această sumă nu intră băuturile, gustările dintre mese sau eventualele taxe de serviciu.
Cât costă transportul în Roma
Pentru trei zile în Roma, transportul public poate fi plătit separat, în funcție de cât de mult este folosit. Rețeaua ATAC include metroul, autobuzele și tramvaiele, iar biletele pot fi cumpărate inclusiv prin aplicație sau cu plata contactless.
Un bilet BIT, valabil 100 de minute de la prima validare, costă 1,50 euro. Pentru cei care fac mai multe drumuri într-o zi există biletul Roma 24H, la 8,50 euro, cu călătorii nelimitate timp de 24 de ore. Varianta pentru 48 de ore costă 15 euro, iar cea pentru 72 de ore ajunge la 22 de euro.
Pentru un city break de trei nopți, biletul de 72 de ore poate fi folosit pe durata celor trei zile de vizită. El devine valabil din momentul primei validări, nu de la cumpărare. Biletul poate fi achiziționat și din aplicația ATAC, iar în cazul biletelor digitale activarea se face înainte de urcarea în mijlocul de transport sau înainte de trecerea prin porțile metroului.
Și drumul dintre aeroport și centrul Romei intră în calcul. Dacă avionul aterizează la Fiumicino, trenul Leonardo Express face legătura direct cu gara Roma Termini în aproximativ 32 de minute. Un bilet costă 14 euro pentru o călătorie.
Pentru Ciampino, există varianta Ciampino Airlink, care combină autobuzul până la gara Ciampino cu trenul spre Roma Termini. Un drum costă 2,70 euro, iar biletul poate fi cumpărat online prin canalele Trenitalia sau din aplicația companiei.
Astfel, pentru cele trei zile în oraș, transportul public poate însemna 22 de euro de persoană dacă este folosit abonamentul de 72 de ore. Transferul de la aeroport se calculează separat, în funcție de aeroportul la care ajunge avionul.
Cât te costă, în total, un city break la Roma
Pentru calculul final pornim de la un sejur de trei nopți, cu micul dejun inclus în pachet. La costul transportului și al cazării se adaugă mesele, transportul public și taxa de oraș.
Dintre ofertele prezentate, cel mai mic preț pentru transport și cazare este de 299 de euro de persoană. Dacă alegi un astfel de pachet, acesta este punctul de la care începe bugetul.
Pentru cele trei zile în Roma, un abonament de transport public valabil 72 de ore costă 22 de euro. Transferul de la aeroport până în oraș se plătește separat.
Mesele pentru cele trei zile, cu micul dejun deja asigurat, au fost estimate la 135–210 euro de persoană. Calculul acoperă cele șase mese principale, respectiv prânzul și cina din fiecare zi.
Se adaugă și taxa de oraș, plătită separat pentru fiecare persoană și fiecare noapte. În 2026, aceasta este de 4 euro pe noapte pentru un hotel de 3 stele și de 6 euro pentru unul de 4 stele. Pentru trei nopți, suma ajunge la 12 euro, respectiv 18 euro de persoană. La un hotel de 5 stele, taxa este de 7 euro pe noapte, adică 21 de euro pentru trei nopți.
Astfel, pentru un pachet de 299 de euro și un hotel de 3 stele, bugetul de bază ajunge la 468–543 de euro de persoană. În această sumă intră transportul și cazarea, mesele, transportul public și taxa de oraș.
Biletele la obiectivele turistice nu sunt incluse în acest calcul, pentru că nu este obligatoriu să vizitezi muzee sau monumente cu intrare plătită. Roma are numeroase locuri care pot fi văzute fără bilet, iar fiecare turist își poate stabili programul în funcție de ceea ce vrea să viziteze.
Dacă alegi să intri la toate cele cinci obiective prezentate anterior, biletele adaugă încă 79 de euro de persoană. În acest caz, bugetul ajunge la 547–622 de euro.
Ce poți vedea gratis în Roma
Nu toate locurile pentru care ajungi la Roma cer și bilet de intrare. O parte dintre cele mai cunoscute puncte ale orașului pot fi văzute direct de pe stradă, fără rezervare și fără să mai adaugi bani la buget.
Fontana di Trevi poate fi admirată gratuit. Fântâna se află într-o piață publică și poate fi văzută oricând, fără bilet. Pentru cei care vor să arunce o monedă în apă există și o regulă simplă: aceasta trebuie aruncată peste umărul stâng, cu spatele la fântână.
Și Piazza di Spagna poate fi inclusă în program fără costuri. Celebra Scalinata di Spagna se află în spațiul public, iar accesul este liber. În apropiere se află Fontana della Barcaccia, care poate fi văzută în aceeași plimbare.
Piazza Navona este un alt loc care nu presupune bilet. Piața poate fi traversată liber, iar aici pot fi văzute Fontana dei Quattro Fiumi, Fontana del Moro și Fontana del Nettuno. În jurul lor sunt restaurante, cafenele și clădiri istorice.
Tot gratuit te poți plimba și în Piața Sfântul Petru din Vatican. Accesul în piață nu costă nimic, deși pentru intrarea în Bazilica Sfântul Petru sau în Muzeele Vaticanului se aplică reguli și tarife diferite.
O vizită prin Trastevere nu presupune nici ea bilet. Străduțele cartierului, piețele și clădirile sale pot fi descoperite la pas, iar zona poate deveni o parte a programului fără să afecteze bugetul alocat obiectivelor turistice.
Și exteriorul Colosseumului poate fi admirat fără bilet. Pentru intrarea în interior, Forumul Roman și Dealul Palatin este necesar însă biletul prezentat în capitolul anterior.
Astfel, chiar și într-un city break în care vrei să ții cheltuielile sub control, există suficiente locuri cunoscute pe care le poți include în program fără costuri de intrare.
Roma, dincolo de trei zile
Trei zile sunt puține pentru un oraș care a adunat peste două milenii de istorie, dar sunt suficiente pentru a-i înțelege ritmul. Dimineața începe devreme, după-amiaza se prelungește, iar seara pare să vină fără să închidă cu adevărat orașul.
La plecare, bagajul poate fi același cu cel de la sosire, dar programul nu mai este. Unele ore au trecut repede, altele au rămas mai lungi decât te așteptai. Roma nu încape într-un weekend prelungit, însă nici nu are nevoie de mai mult timp ca să lase impresia că ai început să o cunoști.