Cine este E.O. Chirovici
Transilvănean, absolvent de economie, fost jurnalist. A activat și în mediul politic. Pasionat de literatură și artă, cochetează cu scrisul de tânăr. A publicat traduceri, proză și poezie. Este membru al Masoneriei, fost Mare Maestru al Marii Loje Naționale din România.
Stabilit în Marea Britanie din motive familiale, reușește performanța să se redefinească ca scriitor și să creeze în limba lui Shakespeare.
Romanele sale, în marea lor majoritate crime-uri, sunt complicate și rafinate, cu incursiuni psihologice și răsturnări de situație. Uneori prea complicate, susțin voci critice.
„Cartea oglinzilor”
Este, fără doar și poate, cel mai cunoscut roman al său. Deși a fost tradus în multe limbi, inclusiv în arabă, volumul nu și-a găsit ușor drumul către tipar. Multe edituri l-au refuzat. Abia după ce Chirovici a acceptat să colaboreze cu un agent literar, cartea a putut ajunge la cititori.
Subiectul gravitează în jurul morții unui profesor universitar, care revine în actualitate în urma apariției unui manuscris neterminat. Trei persoane din anturajul victimei vin cu trei variante diferite asupra faptelor și dezvăluie doar parțial ceea ce știu.
Unii critici susțin că scriitura este ușor monotonă, făcând dificilă distincția între cele trei voci. Opinia însă nu este împărtășită de cititori, cartea fiind un succes în întreaga lume. În plus, beneficiază și de o adaptare cinematografică sub titlul Sleeping Dogs, în a cărei distribuție strălucește Russell Crowe.
Poate că nu m-aș fi oprit totuși asupra acestei cărți și a acestui scriitor dacă nu mi-aș fi amintit un mic detaliu. Eu l-am descoperit pe Chirovici ca autor cu mai bine de un deceniu în urmă, când cineva mi-a împrumutat Hoodoo Creek. Mi-a plăcut romanul și, Dumnezeu știe de ce, am simțit nevoia să-i împărtășesc opiniile mele printr-un mesaj pe pagina sa de autor de pe Facebook. Surpriza a fost că, după câteva zile, mi-a răspuns, mulțumindu-mi pentru amabilitate.
Recunosc că m-a impresionat. Căci uneori gesturile mărunte sunt cele care contează.
