Bolile autoimune pot afecta organele interne. Dr. Carmen Meleșteu, reumatolog: „Sistemul imunitar se va activa practic împotriva noastră” 

Diagnosticul poate fi dificil. Simptomele de la debut se pot suprapune cu cele ale altor boli. Nici analizele de sânge nu oferă întotdeauna un răspuns clar. În unele situații, rezultatele pot fi normale, deși pacientul are deja manifestări ale unei afecțiuni.

Dr. Carmen Meleșteu, medic specialist reumatologie în cadrul clinicii Medikali, explică de ce sistemul imunitar ajunge să reacționeze împotriva propriului organism, ce semne trebuie urmărite și cum s-au schimbat opțiunile de tratament. Medicul atrage atenția asupra importanței evaluării precoce și a monitorizării pe termen lung.

Ce sunt bolile autoimune și cum ajunge organismul să se atace singur

Sistemul imunitar are rolul de a apăra organismul de infecții și agenți patogeni. Pentru a face acest lucru, trebuie să recunoască diferența dintre celulele proprii și cele străine. În bolile autoimune, acest mecanism de recunoaștere și control nu mai funcționează corespunzător.

Sistemul imun ajunge să reacționeze împotriva propriilor țesuturi. În organism apare o inflamație care poate persista. Dacă aceasta nu este controlată, poate provoca dureri, umflături articulare și leziuni ale unor organe.

„În mod normal, sistemul nostru imunitar ne apără de infecții, de agenți patogeni și poate să deosebească celulele noastre proprii de celulele străine. În bolile autoimune, acest sistem imun funcționează aberant, reacționează greșit împotriva țesuturilor propriului nostru organism. Va apărea o inflamație care persistă în timp și care, necontrolată, va conduce la durere articulară, la tumefacția articulațiilor și la leziuni de organ”, explică dr. Carmen Meleșteu, medic specialist reumatologie.

Nu toate bolile autoimune afectează aceleași structuri. În poliartrita reumatoidă, inflamația vizează membrana care căptușește articulațiile. În lupusul eritematos sistemic, pot fi implicate pielea, articulațiile și rinichii. Alte afecțiuni pot afecta glandele salivare, glandele lacrimale sau vasele de sânge.

„Țesutul afectat diferă de la o boală autoimună la alta: în cazul poliartritei reumatoide vorbim despre o membrană care căptușește articulațiile, în lupusul eritematos sistemic ne referim la afectarea pielii, a articulațiilor, rinichilor etc., iar în alte boli autoimune vor fi afectate glandele salivare, lacrimale sau vasele de sânge, apărând, de exemplu, senzația de ochi uscat, de gură uscată, anemii sau celule albe diminuate”, precizează medicul.

Aceste afecțiuni sunt cronice. Pacienții au nevoie de tratament și urmărire medicală pe termen lung. Manifestările pot varia în funcție de boală și de țesuturile implicate.

De ce sistemul imunitar confundă propriile celule cu un inamic

Organismul dispune de mecanisme care împiedică celulele imune să reacționeze împotriva propriilor structuri. În bolile autoimune, aceste mecanisme nu mai funcționează optim. Sistemul imunitar se activează împotriva organismului și întreține inflamația.

„Organismul uman prezintă mecanisme de control care vor împiedica celulele imune să reacționeze împotriva celulelor proprii. În bolile autoimune, aceste mecanisme nu mai funcționează optim, iar sistemul nostru imunitar se va activa practic împotriva noastră și va întreține inflamația. De aceea, vorbim despre o disfuncție a imunității”, explică dr. Carmen Meleșteu.

Felul în care se manifestă inflamația depinde de profilul imunologic al fiecărei boli. Celulele implicate, anticorpii și mediatorii inflamatori pot ajunge în țesuturi diferite. De aceea, simptomele unei afecțiuni nu pot fi folosite automat pentru a recunoaște o alta.

Poliartrita reumatoidă afectează predominant articulațiile mici. Spondilartritele pot implica coloana vertebrală și articulațiile sacroiliace. În lupus și în alte boli de țesut conjunctiv, afectarea poate depăși sfera articulară. „Fiecare patologie are un profil imunologic, cu anumite celule care sunt implicate, anticorpi și mediatori inflamatori specifici, iar acestea ajung în diverse țesuturi și organe. De aceea, poliartrita reumatoidă, de exemplu, afectează majoritar articulațiile mici, spondilartritele afectează coloana vertebrală și articulațiile sacroiliace, iar lupusul eritematos și bolile de țesut conjunctiv pot afecta mai multe organe, precum plămânii, inima, rinichii, ochii, sistemul nervos și multe altele, pe lângă afectarea osteoarticulară. De aceea, o evaluare completă nu se limitează doar la articulații”, subliniază medicul.

Această diferență dintre afecțiuni este importantă pentru evaluarea pacientului. Investigațiile trebuie să urmărească manifestările prezente și posibila implicare a altor organe, nu doar durerile articulare.

Ce factori pot contribui la apariția unei boli autoimune

Apariția unei boli autoimune nu poate fi atribuită unui singur factor. Predispoziția genetică poate avea un rol, însă aceasta nu înseamnă că afecțiunea se va dezvolta în mod inevitabil.

Printre factorii implicați în apariția bolilor reumatice se numără infecțiile virale, unele medicamente, stresul, factorii de mediu, fumatul și excesul în greutate. Rolul acestora poate diferi de la o boală la alta.

„Etiologia bolilor autoimune este una complexă. Nu putem atribui unui singur factor vina în totalitate. Sunt implicate mai multe lucruri. Printre factorii frecvent implicați în apariția bolilor reumatice amintim predispoziția genetică, infecțiile virale, unele medicamente, stresul, diverși factori de mediu, fumatul și excesul în greutate. Fumatul, de exemplu, este printre cei mai bine documentați factori care au un rol în declanșarea poliartritei reumatoide. Însă nu trebuie să uităm că o simplă predispoziție genetică nu înseamnă automat că boala va apărea cu siguranță”, spune dr. Carmen Meleșteu.

Medicul evidențiază fumatul în contextul poliartritei reumatoide. Totuși, explicația apariției unei boli autoimune rămâne una complexă. Nu este suficientă identificarea unui singur factor pentru a stabili de ce s-a îmbolnăvit o anumită persoană.

Ce simptome pot indica o boală autoimună

Primele manifestări pot fi ușor trecute cu vederea. Durerile articulare, umflarea articulațiilor sau rigiditatea de dimineață pot părea probleme obișnuite. Persistența lor și asocierea cu alte simptome pot ridica însă suspiciunea unei afecțiuni inflamatorii.

Un semn important este rigiditatea articulară matinală care durează peste 30 de minute. Durerile de spate apărute mai ales dimineața trebuie, de asemenea, evaluate atunci când se asociază cu alte manifestări.

„Recomandările ghidului european de reumatologie, EULAR, subliniază importanța detectării precoce și a prezentării cât mai devreme la medicul reumatolog dacă observăm articulații umflate, dureroase sau blocaj articular dimineața, care durează peste 30 de minute. Dacă pacientul se confruntă cu dureri de spate, în special dimineața, dacă are și tulburări de tranzit intestinal, afectare oculară de tip uveită sau psoriazis, trebuie suspectată o cauză inflamatorie”, explică medicul.

Semnele nu se limitează la articulații. Unele boli autoimune pot fi însoțite de oboseală cronică, febră, erupții cutanate și sensibilitate la soare. Pot apărea și afte orale sau schimbări ale culorii degetelor la temperaturi scăzute.

„Alte semne care pot să apară în bolile autoimune sunt reprezentate de stare generală alterată, o oboseală cronică, febră, erupții cutanate, fotosensibilitate, afte orale, degete care, la temperaturi scăzute, își schimbă culoarea, ochi uscați și gură uscată”, enumeră dr. Carmen Meleșteu.

Uscăciunea ochilor și a gurii poate apărea în anumite afecțiuni autoimune. La fel, modificările cutanate sau simptomele generale pot face parte din tabloul unei boli sistemice. Niciunul dintre aceste semne nu stabilește singur diagnosticul. Ele trebuie analizate împreună cu istoricul pacientului și cu celelalte manifestări.

De ce diagnosticul unei boli autoimune poate dura

În reumatologie, diagnosticul nu se stabilește pe baza unui singur test. La debut, simptomele pot fi nespecifice și se pot suprapune cu cele ale altor afecțiuni. Medicul trebuie să evalueze istoricul bolii și să efectueze un examen clinic complet.

Investigațiile pot include analize de sânge și imagistică. În funcție de suspiciunea medicală, pot fi recomandate radiografii, ecografii sau rezonanță magnetică. Pentru anumite afecțiuni, sunt necesare și investigații suplimentare.

„Diagnosticul uneori poate fi dificil, pentru că tabloul clinic inițial poate fi foarte nespecific și se poate suprapune cu alte boli. În reumatologie nu avem un test unic: avem nevoie de istoricul bolii, de un examen clinic complet, de analize de sânge, de imagistică, radiografie, ecografie, rezonanță magnetică, sau uneori chiar de efectuarea unor teste invazive, precum biopsia de glandă salivară accesorie”, explică dr. Carmen Meleșteu.

În cazul poliartritei reumatoide, medicul ia în calcul mai multe criterii. Contează articulațiile afectate, prezența anumitor anticorpi, markerii inflamatori și durata simptomelor.

„Pentru anumite boli avem criterii de clasificare, de exemplu pentru poliartrita reumatoidă, unde vor fi luate în calcul numărul și tipul de articulații afectate, anticorpii prezenți, factorul reumatoid și anticorpii anti-CCP, markerii de inflamație și durata simptomelor”, precizează medicul.

Rezultatele analizelor trebuie interpretate cu atenție. Unele investigații pot fi normale la începutul bolii. Anumiți anticorpi pot fi prezenți și la persoane care nu au simptome. „Uneori analizele pot fi normale la debut sau, de exemplu, unii anticorpi pot fi prezenți și la persoane sănătoase, purtătorii asimptomatici, așa că trebuie să înțelegem că în cabinet nu tratăm un rezultat al unei analize, un anticorp, o ecografie. Avem nevoie de toate elementele pentru a putea întregi puzzle-ul și pentru a putea lua decizia inițierii unui tratament specific”, subliniază dr. Carmen Meleșteu.

Prin urmare, un rezultat de laborator nu trebuie interpretat izolat. Diagnosticul presupune corelarea tuturor informațiilor disponibile și stabilirea unei conduite potrivite pentru pacient.

Ce riscuri apar atunci când boala este diagnosticată târziu

Inflamația care nu este controlată poate produce leziuni articulare permanente. Acestea pot duce la deformări și la pierderea funcției articulațiilor. În bolile sistemice, consecințele pot implica și organe interne.

„Inflamația necontrolată poate să conducă la leziuni articulare permanente, poate determina apariția de deformări articulare și pierderea funcției articulației respective, iar în bolile sistemice poate să apară disfuncția unor organe importante, precum rinichii, plămânii, inima, creierul sau ochii. Pacienții cu boli autoimune prezintă un risc cardiovascular mai mare decât populația generală”, avertizează medicul.

Complicațiile depind de afecțiune și de organele implicate. Din acest motiv, evaluarea nu trebuie amânată atunci când apar manifestări persistente. Diagnosticul precoce permite inițierea tratamentului înainte ca inflamația să producă modificări ireversibile.

„Recomandările EULAR subliniază importanța inițierii unui tratament cât mai devreme de la apariția primelor semne, pentru a putea preveni apariția unor modificări ireversibile”, explică dr. Carmen Meleșteu.

Cum s-au schimbat tratamentele pentru bolile autoimune

În ultimii ani, tratamentul bolilor autoimune a evoluat. Obiectivul urmărit este remisiunea sau, atunci când aceasta nu poate fi obținută, reducerea activității bolii la un nivel cât mai scăzut.

„Tratamentul s-a schimbat mult în ultimul timp. Recomandările actuale ale ghidurilor EULAR, BSR, ACR etc. au ca țintă remisiunea bolii sau, dacă nu este posibil acest lucru, măcar o activitate cât mai joasă”, afirmă medicul.

Printre medicamentele utilizate se numără metotrexatul, antiinflamatoarele și tratamentele biologice. Acestea urmăresc mecanisme și mediatori implicați în inflamație. Corticosteroizii sunt utilizați pentru perioade scurte, în funcție de indicația medicală.

„Medicamentele principale includ de obicei metotrexatul, antiinflamatoarele, tratamentul biologic, care vor ținti mediatori și celule implicate în inflamația din organismul pacientului. Cortizonul se folosește pentru perioade mici de timp, iar anumite tratamente mai moderne, dar foarte eficiente, necesită precauții la persoanele peste 65 de ani, la fumători și la persoanele cu risc cardiovascular sau de cancer”, precizează dr. Carmen Meleșteu.

Tratamentul trebuie ales în funcție de boală și de caracteristicile pacientului. Vârsta și riscurile individuale pot influența decizia medicală. Monitorizarea permite evaluarea răspunsului și adaptarea terapiei atunci când este necesar.

Pot ajunge pacienții cu boli autoimune la o viață normală?

Remisiunea sau reducerea activității bolii reprezintă obiective importante ale tratamentului. Medicul spune că o proporție importantă de pacienți ajunge la aceste rezultate. Evoluția diferă însă în funcție de afecțiune și de răspunsul individual la terapie.

„O proporție importantă de pacienți ating remisiunea sau o activitate scăzută a bolii și asta ne oferă curaj și speranță”, spune dr. Carmen Meleșteu.

Pentru pacient, evaluarea precoce poate face diferența. Articulațiile dureroase sau umflate, rigiditatea matinală de peste 30 de minute, uscăciunea ochilor și a gurii ori alte manifestări persistente trebuie discutate cu un medic reumatolog.

„Cred că cel mai important lucru este să nu amânăm evaluarea la doctor. Dacă ai articulații care dor sau care sunt umflate, redoare matinală care durează peste 30 de minute, ochi uscați, gură uscată sau oricare dintre semnele descrise mai devreme și nu există o explicație clară, cere o evaluare la reumatolog”, recomandă medicul.

Identificarea bolii și inițierea tratamentului pot influența evoluția și calitatea vieții. Monitorizarea rămâne necesară și după ameliorarea simptomelor.

„Cu cât putem să obținem un diagnostic mai devreme și să putem iniția un tratament, cu atât sunt mai mari șansele ca pacientul să aibă o speranță de viață și o calitate a vieții similare cu populația generală”, concluzionează dr. Carmen Meleșteu, medic specialist reumatologie.