Armata României a activat sistemul Merops, primit din partea SUA, pentru „consolidarea capacității de reacție și creșterea nivelului de protecție a populației”

Armata României a activat sistemul Merops, primit din partea SUA, pentru „consolidarea capacității de reacție și creșterea nivelului de protecție a populației”
Imagine Armata României a activat sistemul Merops, primit din partea SUA (sursă foto: Defence Tech Community)
Oficialii de la Ministerul Apărării Naționale (MApN) au anunțat miercuri, 24 iunie, că sistemul anti-dronă Merops a devenit operațional și a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României. Tehnologia a fost pusă la dispoziția României de către Statele Unite ale Americii în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două state.

Potrivit reprezentanților ministerului, sistemul a trecut prin toate etapele necesare de testare, evaluare și validare. Asta înainte de a fi introdus în serviciul militar. Astfel încât să poată fi utilizat în condiții reale pentru supravegherea și protejarea spațiului aerian național.

O nouă capacitate de apărare împotriva dronelor

În ultimii ani, utilizarea dronelor în conflictele armate a crescut foarte mult. Sunt folosite atât pentru misiuni de recunoaștere, cât și pentru atacuri asupra unor obiective militare sau infrastructuri strategice. În regiunea Mării Negre, războiul din Ucraina a arătat cât de importantă este capacitatea statelor de a detecta și neutraliza rapid astfel de aparate de zbor.

Autoritățile române continuă să își consolideze sistemele de supraveghere și apărare aeriană. „Statul Major al Apărării adaptează permanent sistemul de supraveghere și apărare a spațiului aerian, pentru consolidarea capacității de reacție și creșterea nivelului de protecție a populației”, a au declarat reprezentanții MApN.

Cum funcționează sistemul Merops

Potrivit Ministerului Apărării, Merops este o soluție tehnologică modernă bazată pe algoritmi de inteligență artificială. Este proiectată pentru identificarea și combaterea amenințărilor provenite de la drone și alte ținte aeriene de mici dimensiuni.

Sistemul este capabil să detecteze, să urmărească și să contribuie la neutralizarea aparatelor de zbor care operează la altitudini joase. Din cauza dimensiunilor reduse, sunt adesea mai greu de observat prin metodele clasice de supraveghere.

Utilizarea inteligenței artificiale permite analizarea rapidă a datelor colectate de senzori. Tehnologia ajută la identificarea automată a potențialelor amenințări. Ceea ce reduce timpul de reacție al operatorilor.

Crește nivelul de protecție al spațiului aerian

Reprezentanții MApN subliniază că integrarea noului sistem completează măsurile deja adoptate pentru apărarea spațiului aerian românesc. „Integrarea acestui sistem contribuie la consolidarea capacităților Armatei României de detectare și contracarare a amenințărilor generate de sistemele aeriene fără pilot, completând măsurile deja implementate pentru protejarea spațiului aerian național”, precizează oficialii din minister.

În ultimii ani, România a investit constant în modernizarea sistemelor de apărare aeriană, inclusiv prin achiziționarea unor echipamente moderne și prin dezvoltarea cooperării cu aliații din NATO.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!

0 comentarii Comentarii