Unirea cu Basarabia din 27 martie 1918: între șansă istorică și decizie politică – explicațiile istoricului Anatol Țăranu

Într-un interviu acordat News Edge, Anatol Țăranu explică de ce unirea nu poate fi înțeleasă în afara conjuncturii geopolitice din 1918 și de ce, fără acel context, ea nu ar fi fost posibilă.

Cine este Anatol Țăranu

Anatol Țăranu este doctor în istorie, analist politic și fost ambasador al Republicii Moldova la Moscova. Una dintre cele mai respectate voci din spațiul public de peste Prut în materie de istorie contemporană și relații internaționale. De-a lungul carierei sale, a abordat constant teme legate de identitate, memorie istorică și relația dintre Republica Moldova și România, fiind un interlocutor frecvent în dezbaterile despre trecutul și viitorul regiunii.

„Unirea a fost o combinație de factori, nu un destin inevitabil”

Potrivit lui Anatol Țăranu, Unirea Basarabiei nu poate fi interpretată în logica unui determinism istoric rigid, ca un rezultat inevitabil al evoluțiilor politice, ci mai curând ca expresia unei conjuncturi istorice favorabile, în care s-au intersectat factori interni și externi. Din perspectivă analitică, actul din 1918 apare ca o decizie contingentă, posibilă doar în condițiile prăbușirii Imperiului Rus, afirmării mișcării naționale locale și existenței unui stat român capabil să ofere stabilitate și protecție. Astfel, Unirea nu a fost predestinată, ci rezultatul unei ferestre istorice limitate, valorificate de elitele politice ale vremii, ceea ce confirmă faptul că istoria nu evoluează liniar, ci prin acumulări de circumstanțe și decizii care, într-un anumit moment, pot schimba decisiv cursul evenimentelor.

El subliniază că momentul 1918 a fost unul excepțional, în care ordinea existentă s-a prăbușit rapid, iar actorii locali au fost nevoiți să ia decizii rapide pentru a evita haosul. În centrul acestei transformări s-a aflat destrămarea Imperiul Rus, eveniment care a deschis spațiul pentru afirmarea mișcărilor naționale în întregul fost imperiu.

În Basarabia, acest context a fost valorificat de o elită politică și intelectuală națională care își asumase deja identitatea românească și care era pregătită să acționeze.

Prăbușirea Imperiului Rus, factorul decisiv

Istoricul este categoric: fără colapsul Imperiului Rus, unirea nu ar fi fost posibilă.

Prăbușirea autorității imperiale a creat un vid de putere care a permis formarea unor structuri politice locale. În același timp, acest vid a generat instabilitate, iar Basarabia s-a confruntat cu o situație de securitate extrem de fragilă.

Unitățile militare ruse, aflate în retragere după dezintegrarea frontului, traversau teritoriul într-o stare de dezorganizare, lăsând în urmă violență și haos. În acest context, autoritățile locale au fost puse în fața unei dileme: fie menținerea unei autonomii fragile, fie integrarea într-un stat capabil să ofere stabilitate.

Sfatul Țării și legitimitatea unei decizii istorice

Rolul decisiv în acest proces l-a avut Sfatul Țării, organul legislativ care a preluat responsabilitatea conducerii Basarabiei în perioada revoluționară.

Deși criticat ulterior pentru lipsa unui mandat democratic clasic, Sfatul Țării trebuie înțeles în logica epocii. În spațiul fostului Imperiu Rus, niciun organism politic nu funcționa după standarde democratice moderne, iar structurile existente erau rezultatul unor mecanisme revoluționare similare.

În acest context, explică Țăranu, Sfatul Țării a fost un organism legitim pentru condițiile vremii. A reprezentat, în plan politic, interesele populației basarabene.

Un vot între teamă și necesitate

Decizia din 27 martie 1918 nu a fost una lipsită de controverse sau de ezitări. Votul nu a fost unanim, iar o parte dintre deputați au ales să se abțină, conștienți de riscurile implicate.

Unirea nu a fost doar o alegere identitară, ci și o soluție de criză. În condițiile în care războiul civil începea să cuprindă spațiul fostului imperiu, Basarabia risca să devină un teritoriu disputat și instabil.

În acest context, votul Sfatului Țării a fost, în esență, o decizie de securitate și stabilitate.

România, un stat în criză care profită de moment

Un element adesea trecut cu vederea este situația României în acel moment. Statul român se afla într-o poziție extrem de dificilă: o mare parte a teritoriului era ocupată, iar administrația funcționa de la Iași.

Cu toate acestea, unirea Basarabiei a reprezentat începutul unui proces care avea să ducă la formarea României Mari.

În interpretarea istoricului Anatol Țăranu, momentul Unirii Basarabiei capătă semnificația unui veritabil paradox istoric, dar și a unei demonstrații de clarviziune politică remarcabilă. În contextul dramatic al anului 1918, când România era profund afectată de război, cu instituții fragilizate și teritorii ocupate, decizia de a susține și valorifica unirea nu a fost expresia hazardului, ci rezultatul unei capacități strategice de a transforma criza într-o oportunitate. Elitele politice din regat și liderii basarabeni din Sfatul Țării au acționat cu un simț acut al momentului istoric, reușind să convertească o situație-limită într-un act fondator. Astfel, ceea ce părea a fi o prăbușire iminentă s-a transformat, aproape miraculos, într-o ieșire din impas și într-un pas decisiv spre realizarea unității naționale.

Riscurile unirii: conflictul cu Rusia sovietică

Decizia unirii a avut însă consecințe imediate. Ea a generat un conflict diplomatic deschis cu Rusia bolșevică, care nu a recunoscut niciodată actul din 1918.

Relațiile dintre cele două state au fost întrerupte, iar tensiunile au persistat timp de decenii. Confiscarea tezaurului românesc și presiunile politice exercitate de Moscova au fost doar câteva dintre efectele acestei rupturi.

Această criză avea să se prelungească și să culmineze în 1940, când Basarabia a fost reanexată de Uniunea Sovietică.

De ce este percepută diferit unirea astăzi

La peste un secol distanță, percepția asupra unirii diferă semnificativ în România și Republica Moldova.

În România, actul din 1918 este larg acceptat și valorizat ca moment fondator. În Republica Moldova, societatea este divizată, iar interpretările sunt influențate de moștenirea sovietică.

Țăranu explică această diferență prin politicile de rusificare și de construcție identitară promovate în perioada sovietică, care au încercat să creeze o identitate distinctă de cea românească.

Aceste politici au lăsat urme adânci în mentalul colectiv, iar efectele lor se resimt și astăzi.

Unirea și viitorul: între identitate și geopolitică

Întrebat dacă unirea mai poate fi discutată astăzi ca proiect politic, Anatol Țăranu consideră că ideea rămâne relevantă, dar depinde de evoluțiile identitare și geopolitice.

În opinia sa, direcția europeană a Republicii Moldova este strâns legată de clarificarea identității naționale. Integrarea europeană nu este în contradicție cu ideea unirii, ci, dimpotrivă, poate fi complementară.

În acest sens, viitorul relației dintre România și Republica Moldova nu va fi determinat exclusiv de conjuncturile geopolitice, ci mai ales de felul în care societatea de peste Prut își asumă și își clarifică identitatea națională. Restabilirea unității naționale românești nu reprezintă doar un ideal istoric, ci un potențial impuls major pentru consolidarea, dezvoltarea și afirmarea României pe scena internațională, oferindu-i o dimensiune strategică sporită, coerență identitară și greutate politică în regiune. În egală măsură, Bucureștiului îi revine responsabilitatea de a readuce constant în atenția comunității internaționale problema Basarabiei, nu ca revendicare conjuncturală, ci ca proiect legitim de reîntregire națională. Abandonarea unei asemenea perspective ar echivala nu doar cu renunțarea la o datorie istorică, ci și cu riscul unei derive identitare, care ar diminua capacitatea națiunii române de a se afirma coerent și influent în plan european și global.

Un moment care continuă să producă efecte

Unirea Basarabiei din 1918 este un moment care continuă să influențeze prezentul.

Decizia luată atunci, într-un context de criză și incertitudine, rămâne una dintre cele mai importante din istoria modernă a României.

A fost, în esență, o alegere politică făcută într-un moment limită, o combinație între oportunitate și necesitate, între voință și context.

Iar la mai bine de un secol distanță, această alegere continuă să definească nu doar trecutul, ci și viitorul unei întregi regiuni.