Unde mergi în mai. Festivaluri, trasee de munte, plaje libere și vreme superbă în cinci colțuri ale lumii

Unde mergi în mai. Festivaluri, trasee de munte, plaje libere și vreme superbă în cinci colțuri ale lumii
Pentru iubitorii de vacanțe în afara sezonului estival, luna mai e perfectă în câteva locuri speciale. Mai muțini turiști, temperatui ideale, experiențe de neuitat. Iată câteva idei unde să mergi în luna mai. Sunt cinci destinații care fac din această lună cea mai bună perioadă de călătorit.

Luna mai îi răsplătește pe cei ce știu să călătorească cu cap. Nu-i încă sezon de vârf, prețurile n-au explodat, hotelurile nu sunt arhipline, iar aglomerația de pe trasee și în muzee rămâne suportabilă. Vremea s-a îmblânzit, festivalurile au început, și unele colțuri ale lumii sunt literalmente la cel mai bun moment de vizitat. Iată cinci destinații pe care National Geographic le recomandă pentru luna mai 2026. Destinațiile sunt completate cu cele mai recente informații pentru o planificare cât mai precisă. Asta dacă nu vă plac experiențele totale și imersiunea în lumea oamenilor acelor locuri.

Stuttgart, Festivalul primăverii 2026

Germania propune bere la grădină, sparanghel alb și 400 de concerte într-o noapte

Temperaturile Germaniei sunt între 17–19°C în această lună. Vremea mai caldă deschide grădinile de bere din Germania, florile sălbatice înfloresc pe potecile din Pădurea Neagră și vinificatorii din valea Rinului lansează noile loturi, potrivit National Geographic Festivalurile abundă. La Berlin, Carnavalul Culturilor aduce parade și spectacole pe 22–25 mai. La Hamburg, Aniversarea Portului transformă malul apei într-un festival maritim animat între 8 și10 a acestei luni. München celebrează cea de-a 25-a ediție a Nopții Lungi a Muzicii pe 9, cu peste 400 de concerte simultane în tot orașul, iar Stuttgart găzduiește cel mai mare festival de primăvară din Europa, cu ultima zi pe 10 mai.

Dar mai există și un motiv mai puțin turistic, și la fel de delicios. Este sezonul de vârf al sparanghelului alb german, apărut pe meniuri vreme de opt săptămâni pe an, celebrat cu festivaluri dedicate la Berlin și Schwetzingen. Este un produs regional pe care germanii îl tratează cu o seriozitate aproape religioasă.

Sfat local: Nu planificați cumpărăturile duminica, legea obligă aproape toate magazinele să fie închise. Magazinele din gările mari sunt de obicei o excepție.

Festivalul felinarelor plutitoare Shinnyo Lantern Floating Hawaii

Hawaii, SUA. Vreme de vară, prețuri de primăvară

Sezonul uscat din Hawaii sosește cu temperaturi între 24 și 27°C. Este practic vară, dar cu prețuri mai mici și mai puțini vizitatori. Combinația asta face insulele un paradis al drumeților. Pe Kauai, traseul Kalalau de 11 mile este unul dintre cele mai spectaculoase. Ni se propune o aventură de două sau mai multe zile care urmărește coasta Na Pali prin văi luxuriante, cascade și plaje sălbatice. Din 2026, cei care campează peste noapte pe Kalalau nu mai pot lăsa mașina parcată la Haena State Park. Trebuie să vă organizați transportul în avans, spun cei de la Hawaii Guide.

Pentru cei care preferă o ieșire mai relaxată, traseul Makapu’u Point Lighthouse de 2,5 mile pe Oahu este o alternativă plăcută, de unde în prima jumătate a lunii mai se pot vedea balene în larg.

Începătorii în surf pot profita de mările mai calme de mai, fără valurile puternice ale iernii, în special pe Kahalu’u Bay pe Big Island sau pe White Plains Beach pe Oahu.

Finalul lunii aduce un eveniment unic: pe 25 are loc a 28-a ediție a ceremoniei Shinnyo Lantern Floating Hawaii, la Ala Moana Beach Park din Honolulu. Aproximativ 6.000 de felinare de hârtie cu mesaje scrise de mână vor pluti pe ocean la apus, în fața a 50.000 de spectatori. Felinarele sunt gratuite, distribuite de la ora 10 dimineața. Dacă ajungeți devreme, rezervați-vă un loc pe plajă cel târziu până la ora 15, altfel nu veți găsi o poziție bună lângă apă.

Lacul Titicaca și insulele sale plutitoare

Bolivia înseamnă sarea, flamingo și junglă amazoniană

Începutul sezonului uscat face luna ideală pentru drumeții în Anzi fără riscul ploilor. Temperaturile sunt de 13–18°C în Anzi și 22–28°C în Amazon. Perfect pentru excursii cu barca pe Lacul Titicaca și plimbări în soarele La Pazului, cel mai înalt oraș-capitală din lume. Condițiile uscate permit traversarea întinderii albe și ireale a salinelor Uyuni, pentru a vizita insulele sale, flamingii roz și izvoarele termale.

Cei care aleg să navigheze pe Amazon pot ieși la uscat pentru a urmări caimani, capibara și maimuțe-veveriță adunate în jurul locurilor cu apă. E una dintre rarele ocazii de a vedea fauna amazoniană la ea acasă.

Bolivia este o destinație pentru cei cu curiozitate autentică. Are trei ecosisteme radical diferite: Anzi, pampas și junglă, comprimate în aceeași țară. Luna mai este singurul moment din an când se poate profita simultan de toate trei.

Sfat local: Beți ceai de coca pentru a reduce simptomele răului de altitudine, dar nu luați acasă. Planta este ilegală în majoritatea țărilor.

Old Biscuit Mill, Cape Town

Cape Town, Africa de Sud vine cu munți, vin și idei

Luna mai aduce vreme blândă, prețuri avantajoase și atracții mai puțin aglomerate în Cape Town. E combinația perfectă pentru a alterna drumeții pe Table Mountain cu vizite în oraș. Munte fără căldura sufocantă a verii australe, muzee fără cozi, restaurante fără rezervare din timp cu luni în avans.

Puteți merge pe urmele lui Nelson Mandela pe Robben Island, explora magazinele de artizanat sud-african de pe V&A Waterfront sau vă adăposti de ploile ocazionale în Zeitz Mocca, cel mai mare muzeu de artă africană contemporană din lume.

Pe 24 mai, Cape Town găzduiește Maratonul Cape Town, singurul maraton cu eticheta de aur IAAF de pe continentul african. În 2026 orașul devine gazda Campionatelor Mondiale pe Grupe de Vârstă Abbott World Marathon Majors.

Dar poate cea mai memorabilă experiență din regiune se află la o oră de mers cu mașina. Festivalul Literar de la Franschhoek revine pe 15–17 mai 2026, cu peste 121 de sesiuni pe parcursul a trei zile, în cadrul scenic al văii Franschhoek.Acolo se reunesc autori internaționali și locali în dezbateri despre politică, memorialistică, gastronomie, artă și natură. Programul se desfășoară în toată localitatea, permițând participanților să circule liber între sesiuni și să intercaleze pauzele cu un pahar de vin local sau o plimbare printre podgoriile înconjurătoare.

Vizitați piața Old Biscuit Mill în weekend-uri dimineața, pentru muzică live, produse locale și cele mai bune standuri de street food din oraș.

Terase cu orez în Indonezia

Indonezia, cu vulcani, urangutani și festivaluri la final de lună

Terasele de orez, plajele nisipoase, recifele de corali și siturile culturale din Indonezia sunt la cel mai bun al lor în mai, când vremea este caldă dar umiditatea rămâne suportabilă. Temperaturile sunt de 27–32°C în mai.

Oferta e vastă. Puteți urca pe vulcani dramatici din Java, face snorkeling în apele limpezi din Flores și vă răcori în cascadele din Bali. În Sumatra, sezonul uscat este momentul ideal pentru drumeții în junglă și observarea urangutanilor care se legănă printre copaci în căutare de hrană.

Finalul lunii aduce două motive suplimentare să rămâneți. Ubud Food Festival pe 28–31, cu piețe și demonstrații culinare în inima Bali-ului, și Waisak pe 31, cel mai important festival budist din Indonezia, celebrat cu ceremonie în Java Centrală.

E bine să aveți întotdeauna numerar la voi, mai ales în zonele rurale. ATM-urile pot fi nesigure.

Există luni în care turismul funcționează mai mult din inerție decât din logică. Mai nu e una dintre ele. Este luna în care sezonul uscat deschide destinații care altfel ar fi inaccesibile, în care festivalurile de primăvară din emisfera nordică ating apogeul, în care prețurile nu au explodat încă și în care ai o șansă reală să descoperi locuri fără să te lupți cu mulțimile. De la lanternele plutitoare din Honolulu la sparanghelul alb din Germania, de la urangutanii din Sumatra la dezbaterile literare din Franschhoek, luna mai 2026 are câte ceva pentru fiecare tip de călător.

0 comentarii Comentarii