Un adolescent de 19 ani a strâns 11 milioane de dolari pentru un computer fără ecran

Un adolescent de 19 ani a strâns 11 milioane de dolari pentru un computer fără ecran
Imagine Un adolescent de 19 ani a strâns 11 milioane de dolari pentru un computer fără ecran (sursa: India Today)
Zain Javaid, un tânăr în vârstă de 19 ani din San Francisco, a strâns 11 milioane de dolari pentru startup-ul Ghost, care vinde Core, un computer fără ecran de 3.499 de dolari, gândit să ruleze non-stop agenți personali de inteligență artificială.

Zain Javaid, un tânăr de 19 ani din San Francisco, a strâns 11 milioane de dolari pentru startup-ul său, Ghost, potrivit Tech Crunch.

Compania vinde Core, un computer fără ecran, de 3.499 de dolari, gândit să ruleze non-stop agenți personali de inteligență artificială.

Un fond cunoscut, la conducerea rundei de finanțare

Runda de finanțare a fost condusă de Andreessen Horowitz, unul dintre cele mai cunoscute fonduri de capital de risc din SUA, care a investit în Facebook, Instagram, GitHub, Coinbase și Slack, relatează TechCrunch.

Fondatorul își descrie produsul drept un „creier într-o cutie”, a spus Zain Javaid.

Ghost mai are 3 cofondatori: Nicholas Chua, tot de 19 ani, Yifei Chen, de 24 de ani, și Gautam Sharda, de 23 de ani.

Agenți AI care nu se opresc și se controlează de pe telefon

Spre deosebire de un computer obișnuit, Core este proiectat astfel încât agenții AI să funcționeze fără pauză.

Aparatul leagă între ele datele din calculator, aplicații și dispozitivele inteligente din casă. Nu are ecran propriu și este controlat de pe telefon, printr-o aplicație care are și mod vocal.

Un exemplu, cu pulsul crescut și sezonul de gripă

Ideea pe termen lung, spune Javaid, este ca inteligența artificială să nu mai aștepte instrucțiuni, ci să recunoască singură situațiile în care poate ajuta.

El a dat un scenariu în care Core leagă pulsul crescut al utilizatorului, nopțile lucrate până târziu și sezonul de gripă. Pe baza lor, aparatul îl avertizează că s-ar putea îmbolnăvi.

Datele, procesate pe dispozitiv

Toate datele sunt procesate pe dispozitiv, criptat, potrivit publicației pakistaneze de tehnologie TechJuice.

 „Utilizatorul deține totul”, a declarat Javaid.

El a adăugat că aparatul funcționează și dacă Ghost își închide porțile.

Componentele din cutie și modelele AI preinstalate

Prețul include o placă grafică Nvidia RTX Pro 4000 SFF Blackwell, destinată rulării modelelor AI. Aparatul mai are un procesor AMD Ryzen 5 7600, 64 GB de memorie RAM și un SSD de 1 TB, notează publicația britanică International Business Times.

Core vine cu 3 modele AI preinstalate, Qwen 3.8-Next, Qwen 3.8-27B și Gemma 4-31B. Alte modele pot fi descărcate de pe Hugging Face.

Prețul, asamblarea și livrările

Javaid a spus că prețul „reflectă hardware-ul și software-ul lui Core, construite special pentru a rula agenți AI”.

Aparatele sunt asamblate în San Francisco, iar primele livrări sunt programate pentru sfârșitul lui octombrie.

Concurența marilor companii

Javaid nu pare îngrijorat de concurența marilor companii. Faptul că au componentele necesare nu înseamnă că au construit deja același produs, a explicat el, potrivit Blic.

Cea mai mare provocare nu este hardware-ul, ci software-ul care trebuie să permită modelului AI să înțeleagă viața utilizatorului, să rețină contextul și să acționeze singur.

0 comentarii Comentarii