Potrivit Comisiei Europene, amploarea intervenției din această vară reflectă atât intensitatea fenomenului, cât și necesitatea unei cooperări între statele membre în fața incendiilor de mari dimensiuni.
Franța și Portugalia au apelat la sprijinul european
Printre statele care au activat Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene se numără Franța și Portugalia, informează Euronews.
Franța a primit patru aeronave rescEU trimise din Suedia și Cipru. În timp ce Portugalia a fost sprijinită cu 118 pompieri și 45 de vehicule din Spania, precum și cu trei aeronave rescEU din Italia și Spania.
Comisarul european pentru Egalitate, Pregătire și Gestionarea Crizelor, Hadja Lahbib, a subliniat importanța cooperării europene în astfel de situații. „Avem în mod regulat semnale de alarmă, însă acesta este cel mai important din ultimii câțiva ani. Europa este unită.”
Peste 1.400 de incendii înregistrate în acest sezon
Datele Sistemului European de Informații privind Incendiile Forestiere (EFFIS) arată că, până la 30 iulie 2026, pe teritoriul Uniunii Europene au fost înregistrate 1.407 incendii de vegetație.
Acestea au afectat aproape 435.000 de hectare. Iar emisiile rezultate sunt estimate la aproximativ 17,98 milioane de tone de dioxid de carbon (CO₂).
Deși sezonul actual nu a depășit recordurile înregistrate anul trecut, suprafața afectată rămâne peste media ultimelor două decenii.
Riscul de incendii rămâne ridicat
Meteorologii avertizează că pericolul este departe de a se încheia.
Prognozele indică în continuare condiții extrem de favorabile producerii incendiilor în mai multe state din sudul Europei, inclusiv în:
- Portugalia;
- Spania;
- Franța;
- Italia;
- Grecia.
Autoritățile continuă să monitorizeze evoluția fenomenului și să mențină resursele pregătite pentru intervenții rapide.
Cea mai amplă mobilizare rescEU de până acum
Comisia Europeană precizează că dispozitivul de intervenție pregătit pentru vara anului 2026 este cel mai mare de la lansarea programului rescEU, în 2022.
Înainte de izbucnirea incendiilor, au fost poziționați strategic:
- 777 de pompieri din 14 state participante;
- 22 de avioane pentru stingerea incendiilor;
- 5 elicoptere destinate intervențiilor rapide.
Scopul acestei desfășurări preventive este reducerea timpului de reacție și facilitarea sprijinului rapid acordat statelor afectate.
Bruxelles-ul coordonează, intervenția rămâne responsabilitatea statelor
Deși Uniunea Europeană finanțează și coordonează mecanismul comun de protecție civil. Responsabilitatea operațiunilor de stingere a incendiilor revine în continuare autorităților naționale.
Intervențiile europene completează resursele fiecărui stat membru. Și sunt activate atunci când amploarea incendiilor depășește capacitatea de răspuns disponibilă la nivel național.
