Potrivit oficialului, datele primite de la direcțiile agricole indică faptul că grâul, porumbul sau alte culturi de câmp au rezistat bine în această perioadă, în ciuda fluctuațiilor climatice și a episoadelor de secetă, scrie Agrobiznes.
Probleme severe pentru pomicultură
„Am avut săptămâna trecută o discuţie cu direcţiile agricole. Din rapoartele pe care le-am primit în cadrul acelui zoom, culturile de câmp nu arată rău. Spre surprinderea mea, provin dintr-o zonă unde este secetă de 6-7 săptămâni, unde practic n-a plouat. În majoritatea ţării avem precipitaţii suficiente pentru a avea culturi bune”, a declarat ministrul.
În schimb, situația este mult mai complicată în sectorul pomicol. Temperaturile negative înregistrate inclusiv în luna mai au afectat livezile din numeroase regiuni ale țării.
„Temperaturile scăzute au afectat livezile din aproape toate județele țării. Producția a avut de suferit, iar consecințele ar putea fi severe. Deci, cele mai multe probleme au fost raportate în pomicultură”, a explicat Tanczos Barna.
Încălzirea globală aduce și extreme climatice
Ministrul a avertizat că schimbările climatice nu înseamnă doar veri mai călduroase. Ci și variații extreme de temperatură, care afectează agricultura și viața de zi cu zi.
„Încălzirea globală nu o să însemne doar căldură excesivă, doar temperaturi ridicate, ci fluctuaţii anormale, fluctuaţii care vor pune la grea încercare şi fermierii, şi cetăţenii”, a transmis acesta.
Oficialul a dat ca exemplu județul Harghita, unde s-au înregistrat temperaturi de minus trei grade inclusiv în luna mai, în paralel cu episoade de secetă comparabile cu cele de la finalul verii.
Statul poate reduce doar o parte din riscuri
În opinia ministrului, unele efecte ale fenomenelor extreme pot fi diminuate prin investiții în irigații și măsuri de sprijin pentru agricultură. Totuși, există situații în care autoritățile nu pot interveni eficient.
„Unele dintre acestea pot fi reduse ca risc prin irigaţii, prin intervenţii din partea statului, altele sunt la mâna bunului Dumnezeu, pentru că nu putem să intervenim”, a mai spus Tanczos Barna.
