Suveranismul ucrainean riscă ă încetinească aderarea la UE și reformele anticorupție

După mai bine de patru ani de război cu Rusia, Ucraina se schimbă. Se transformă acum și modul în care o parte dintre politicieni și comentatori își privesc țara, aliații și relația cu Occidentul. În discursul public începe să se contureze un curent care poate fi descris drept suveranism. Este vorba despre ideea că Ucraina trebuie să-și apere cât mai ferm libertatea de decizie și să nu accepte ca alte state sau organizații să-i dicteze ce trebuie să facă.

Din 2022, Ucraina a fost nevoită să lupte pentru supraviețuire. Războiul a întărit sentimentul de identitate națională. Ucrainenii au demonstrat o capacitate de rezistență. Iar succesul armatei și dezvoltarea propriilor arme au alimentat ideea că țara poate și trebuie să se bazeze tot mai mult pe propriile forțe. Dar jurnalistul polonez Michał Kujawski, într-o analiză publicată de Kyiv Post, spune că mândria națională poate avea și o parte mai puțin benefică. Dacă este transformată într-un instrument politic, ea poate alimenta populismul. Poate distrage atenția de la reformele dificile de care Ucraina are nevoie.

De la naționalism la suveranism

Ceea ce se vede în Ucraina, spune jurnalistul, nu ar fi neapărat o revenire la naționalismul clasic, ci mai degrabă o formă de suveranism. Naționalismul pune accentul pe identitatea și interesele națiunii. Suveranismul insistă asupra dreptului statului de a lua singur decizii, fără presiuni din partea unor puteri externe sau organizații internaționale.

În cazul Ucrainei, ideea este legată de experiența războiului. Țara luptă împotriva unei invazii rusești și, în același timp, depinde foarte mult de sprijinul militar, financiar și politic al Occidentului. De aici apare o tensiune, anume că Ucraina are nevoie de aliați. Dar o parte a societății nu vrea ca dependența de aceștia să se transforme într-o formă de control asupra propriilor decizii.

Un exemplu este disputa dintre Ucraina și Polonia legată de memoria istorică și rolul unor formațiuni de partizani ucraineni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În dezbaterea publică ucraineană a apărut ideea că nimeni din afara țării nu ar trebui să spună Ucrainei cine sunt eroii săi. Sentimentul este explicabil, arată Kujawski. Ucraina a avut timp de secole foarte puține ocazii de a-și spune propria poveste în propriile condiții. Iar războiul actual este văzut și ca o luptă împotriva narațiunii istorice impuse de Rusia. Problema apare atunci când această logică este extinsă la relațiile cu toți partenerii externi.

Războiul a crescut încrederea în propriile forțe

În ultimii ani, Ucraina a demonstrat că nu este doar dependentă de armele occidentale. Industria sa de apărare a dezvoltat drone și alte tipuri de armament capabile să lovească inclusiv obiective aflate în interiorul Rusiei. Aceste succese au avut și un efect psihologic. Ele au crescut încrederea ucrainenilor în propriile capacități. De asemenea, au întărit sentimentul că țara poate să-și construiască singură o parte importantă din viitor.

În iulie, Kirilo Budanov, una dintre figurile importante ale aparatului de securitate ucrainean, i-a descris pe ucraineni drept o „națiune aleasă”. Afirmația poate fi interpretată în mai multe feluri. Însă ea se înscrie în același climat de mândrie națională accentuată de război.

Un alt moment care a alimentat aceste sentimente a fost confruntarea dintre Volodimir Zelenski, Donald Trump și JD Vance din Biroul Oval, în februarie 2025. Atunci, președintelui ucrainean i s-a transmis că Ucraina nu se află într-o poziție de forță în relația cu Statele Unite. De atunci, situația de pe teren s-a schimbat în anumite privințe. Capacitatea Ucrainei de a lovi ținte rusești cu arme produse intern îi oferă Kievului mai multă încredere și o poziție mai independentă față de partenerii săi.

„Independență față de Moscova și Bruxelles”

Semnele acestei schimbări apar inclusiv în Kiev. În capitala Ucrainei au apărut panouri care promovează ideea că țara ar trebui să fie independentă nu doar de Rusia, ci și de Uniunea Europeană. Unele mesaje susțin „Independență față de Moscova și față de Bruxelles” sau „Prietenie cu UE, da. Aderare, nu”.

Campania este asociată cu politicianul Ihor Șevcenko, care nu are însă un sprijin electoral important. Totuși, faptul că asemenea mesaje ajung în spațiul public poate fi relevant. Ele încearcă să testeze o întrebare care devine tot mai importantă: cât de mult mai are Ucraina încredere în Occident și cât de mult este dispusă să accepte condițiile puse de acesta?

Ucraina își dorește în continuare să adere la Uniunea Europeană și la NATO, iar sprijinul occidental este important pentru supraviețuirea sa în război. În același timp, tot mai multe voci critică UE și NATO atunci când acestea nu răspund așteptărilor Kievului.

De ce poate fi periculos suveranismul

Problema nu este patriotismul în sine. Pentru o țară aflată în război, mândria națională și încrederea în propriile forțe sunt firești și chiar necesare. Riscul apare atunci când sentimentul național devine un instrument prin care politicienii evită problemele concrete. Suveranismul poate fi foarte atractiv pentru politicienii populiști pentru că oferă un mesaj simplu: „noi împotriva lor”. În loc să discute despre reforme complicate, despre combaterea corupției sau despre schimbări economice care pot fi nepopulare, politicienii pot mobiliza societatea în jurul unor conflicte simbolice cu alte state.

Este mult mai ușor să spui „Occidentul nu ne înțelege” decât să explici de ce este nevoie de o reformă care poate afecta anumite grupuri de interese.

Un exemplu important a apărut în vara anului 2025. Atunci, Volodimir Zelenski a încercat să reducă independența instituțiilor anticorupție. Decizia a provocat proteste masive în Ucraina și presiuni din partea Uniunii Europene. În cele din urmă, propunerea a fost retrasă.

Ucraina trebuie să aleagă între reforme și populism?

În ciuda acestor tensiuni, suveranismul nu este dominant în Ucraina. Țara continuă să beneficieze de un sprijin consistent din partea statelor occidentale, în special din partea țărilor nordice și a statelor de pe flancul estic al NATO. Mai mult, reacția societății ucrainene la tentativele de slăbire a instituțiilor anticorupție arată că există în continuare un sprijin important pentru reforme.

Țara va trebui să găsească un echilibru între mândria națională și cooperarea cu Occidentul, între apărarea propriei suveranități și acceptarea regulilor necesare pentru integrarea europeană. Suveranismul poate fi o reacție firească după ani de război. Dar, avertizează autorul analizei, dacă ajunge să domine politica ucraineană, există riscul ca emoțiile naționale să ia locul reformelor.