Simulare Evaluare Națională 2026: Astăzi are loc proba la matematică

Simulare Evaluare Națională 2026: Astăzi are loc proba la matematică Simulare Evaluarea Națională (sursă foto: Facebook)
Astăzi, 17 martie, are loc cea de a doua probă a simulării Evaluării Naționale 2026. Ieri a avut loc testarea la limba și literatura română. Examenul se desfășoară în peste 4500 de școli din țară.

Astăzi, 17 martie, are loc cea de a doua probă a simulării Evaluării Naționale 2026. Ieri a avut loc testarea la limba și literatura română. Examenul se desfășoară în peste 4500 de școli din țară. Subiectele sunt realizate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. Timpul de rezolvare alocat este de două ore. Rezultatele obținute vor fi comunicate la sfârșitul lunii martie.

Ministerul Educației a transmis că sesiunea de astăzi nu va fi organizată în 127 de unități de învățământ. Ultima probă aferentă simulării Evaluării Naționale va avea loc miercuri, 18 martie. Disciplina vizată este limba și literatura maternă. 

Cât durează proba

Pentru fiecare probă elevii au la dispoziție 120 de minute. Acest interval este valabil din momentul distribuirii subiectelor. Aceștia pot intra în sălile de examen până la ora 08:30. Eleviilor le este prezentat regulamentul. Proba începe la ora 09:00.În cazul celor care termină subiectele mai devreme, aceștia le pot preda. Părăsirea sălii este posibilă doar după trecerea primei ore de la începerea probei. 

La sfârșitul celor două ore candidații nu primesc subiectele. În cazul în care se decide anularea și rescrierea lucrării, elevii o pot face. Durata poate fi prelungită cu cel mult o oră, în baza procedurilor stabilite de Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale.

Când pot fi accesate baremele

Subiectele și baremele aferente fiecărei probe pot fi consultate de către elevi. Acestea sunt publicate în aceeași zi, după ce probele s-au încheiat. Începând cu ora 15:00, elevii și profesorii le pot accesa pe site-ul oficial al Ministerului Educației, pe platforma subiecte.edu.ro, la secțiunea „Subiecte și bareme”. 

De asemenea, acestea pot fi descărcate în format PDF, în funcție de materia dorită. În baza acestora elevii pot verifica răspunsurile corecte și pot înțelege cum se punctează fiecare exercițiu și problemă.

Elevii trebuie să respecte niște reguli stricte

Accesul în săli se face în ordine alfabetică. Participanții nu au voie să intre în sălile de examene cu ghiozdane, sacoșe și poșete. Acestea trebuie lăsate în sala de depozitare a obiectelor personale. Spațiul alocat depozitării este stabilit de comisia din unitatea de învățământ. În cazul în care elevii refuză depozitarea acestora, aceștia nu sunt primiți în examen.

Candidații nu au voie să comunice între ei sau cu persoane din exterior. Este interzisă transmiterea de materiale prin care se poate copia. De asemenea, schimbul de lucrări sau ciorne prin care se pot transmite răspunsurile este sancționat.

Nerespectarea acestor reguli este considerată fraudă sau tentativă de fraudă. Cei care nu respectă aceste reguli vor fi eliminați de la proba respectivă. Același lucru este valabil și în cazul în care materialele au fost folosite sau nu, au fost aduse de ei sau alte persoane. Candidații eliminați vor primi nota 1 pe lucrările acestora.

În ce constă programa pentru simularea Evaluării Naționale 2026

Programele aferente simulării Evaluării Naționale 2026 au fost publicate de Ministerul educației. În baza acestora se regăsesc conținuturile și abilitățile care pot fi evaluate la probele scrise. Documentele publicate vizează disciplinele limba și literatura română, matematică și limbă maternă. Acestea sunt folosite în elaborarea subiectelor pentru probele din această lună.

Dincolo de proba la limba și literatura, care a avut loc ieri, 16 martie, există și o a treia evaluare. Aceasta este destinată candidaților care studiază în limbile minorităților străine. Este ultima probă și respectă aceeași structură ca examenul oficial.

0 comentarii