Autoritățile din Marea Britanie au declarat stare de incident major și au evacuat locuitorii unui sat aflat lângă o bază RAF care găzduiește Forțele Aeriene ale Statelor Unite, potrivit BBC și Sky News.
Locuitorii din Whelford, mutați într-un centru de agrement
Poliția din Gloucestershire a anunțat că oamenii din satul Whelford, situat aproape de baza RAF Fairford, au fost relocați temporar într-un centru de agrement, cât timp ancheta este în desfășurare.
Mai mulți bărbați au fost deja reținuți, sub suspiciunea de încălcare a legislației privind materialele explozive. Iar o echipă specializată a armatei examinează acum mai multe vehicule din zonă.
„În prezent, zona este izolată, dar dorim să asigurăm populația că, în opinia noastră, acest incident este ținut sub control. Colaborăm îndeaproape cu partenerii noștri și punem în aplicare planurile bine exersate pe care le avem pregătite”, a transmis poliția din Gloucestershire.
Securitate întărită la bază, cu câteva zile înainte
Baza RAF Fairford găzduiește un număr important de militari americani și derulează frecvent operațiuni aeriene.
În ultimele zile, măsurile de securitate din jurul bazei fuseseră deja intensificate considerabil. Este vorba baraje pe drumuri, polițiști înarmați care blocau accesul și vehicule de intervenție staționate în apropiere, potrivit unui martor citat de Reuters.
Un purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene americane a confirmat că instituția cunoaște situația actuală. El nu a detaliat măsurile de protecție aplicate.
„Aripa 501 de sprijin în luptă și celelalte unități americane staționate în Marea Britanie rămân vigilente și vor lua măsurile adecvate pentru a asigura siguranța și securitatea membrilor noștri ai forțelor armate, a civililor, a contractorilor și a familiilor acestora”, a declarat acesta.
Tensiuni mai vechi cu Iran și îngrijorări legate de Rusia
Încă din luna iulie, Marea Britanie anunțase că forțele sale armate sunt pregătite să apere țara în fața oricărui atac. Anunţul a venit după ce Gărzile Revoluționare iraniene emiseseră un avertisment prin care interziceau decolarea bombardierelor americane chiar de la Fairford.
În paralel, oficialii britanici au informat recent și operatorii infrastructurilor critice despre amenințarea venită dinspre Rusia, guvernul de la Londra devenind tot mai preocupat de riscul unor operațiuni de sabotaj sau al unor atacuri cibernetice.
