Péter Magyar este fără imunitate parlamentară după ridicatarea acesteia. A făcut-o luni Parlamentul Ungariei, într-un moment în care noua putere de la Budapesta încearcă să se delimiteze de epoca Viktor Orbán. Tot acum, procurorii investighează mai multe cazuri care vizează politicieni din fostul guvern. Votul deschide calea continuării anchetei în dosarul care îl privește pe actualul premier, dar nu reprezintă o stabilire a vinovăției sale.
În aceeași ședință, Parlamentul a ridicat imunitatea a doi foști miniștri din perioada guvernării Viktor Orbán, vizați în anchete distincte privind fonduri publice și presupuse fapte de corupție. Decizia Parlamentului vine după ce procurorii au solicitat oficial ridicarea protecției juridice de care beneficiază Magyar. Premierul însuși a cerut parlamentarilor partidului său, Tisza, să voteze pentru ridicarea imunității.
Péter Magyar și telefonul aruncat în Dunăre
Dosarul își are originea într-un incident petrecut în iunie 2024, într-un club de noapte din Budapesta. Potrivit procurorilor, Magyar ar fi luat telefonul unui bărbat care îl filma în timpul unei altercații și ulterior l-ar fi aruncat în Dunăre. Telefonul a fost recuperat, iar anchetatorii au considerat că fapta ar putea constitui furt.
Incidentul a avut loc cu aproape doi ani înainte ca Péter Magyar și partidul său, Tisza, să ajungă la putere în urma alegerilor parlamentare din aprilie 2026. Cazul a căpătat astfel o dimensiune politică suplimentară, întrucât ancheta îl vizează acum pe șeful guvernului de la Budapesta. Magyar respinge însă interpretarea juridică a faptelor. El susține că nu a comis o infracțiune și consideră cazul motivat politic. Potrivit relatărilor publice, prejudiciul invocat în dosar este de puțin peste 300 de dolari.
Un vot cerut chiar de premier
Péter Magyar a susținut înaintea votului că nu are nimic de ascuns și a solicitat propriului partid să permită ridicarea imunității. Premierul a legat această poziție de principiul răspunderii în fața legii și a afirmat că își asumă toate acțiunile sale.
Ridicarea imunității nu înseamnă, însă, că un parlamentar este declarat vinovat. Măsura înlătură protecția procedurală care poate împiedica anumite acte de urmărire penală și permite autorităților competente să continue investigația, scrie The Telegraph.
În cazul lui Magyar, situația este diferită față de perioada în care acesta era europarlamentar. Procurorii ungari solicitaseră și atunci ridicarea imunității sale în legătură cu același caz, însă Parlamentul European nu a aprobat cererea. După trecerea sa din Parlamentul European în Parlamentul Ungariei, în mai 2026, autoritățile judiciare ungare au putut formula o nouă solicitare.
Trei parlamentari, aceeași zi, trei anchete
Votul de luni nu l-a vizat doar pe premier. Parlamentul Ungariei a ridicat imunitatea a trei parlamentari, cu 139 de voturi pentru, fără voturi împotrivă și fără abțineri, potrivit relatărilor despre ședința extraordinară. Grupurile Fidesz și KDNP nu au participat la vot. Printre cei vizați se află Balázs Hankó, fost ministru al Culturii în guvernul Orbán, și Miklós Seszták, fost ministru al Dezvoltării.
În cazul lui Hankó, procurorii investighează presupusa utilizare necorespunzătoare a aproximativ 17,3 miliarde de forinți, echivalentul a circa 53,6 milioane de dolari, din fonduri ale Fondului Național pentru Cultură. Anchetatorii susțin că fondurile ar fi fost direcționate în baza unor considerente politice și că unele resurse ar fi fost folosite pentru acoperirea unor costuri de campanie. Acestea sunt acuzații aflate în curs de investigare, nu condamnări definitive.
Seszták este vizat într-un dosar distinct. Procurorii îl suspectează că ar fi primit mită și comisioane ilegale în valoare de peste 12 miliarde de forinți, aproximativ 37,2 milioane de dolari. Presupusa mită este în legătură cu achiziții și proiecte finanțate de stat.
Confruntarea dintre noua putere și vechea administrație
Coincidența celor trei proceduri amplifică dimensiunea politică a momentului. În timp ce Péter Magyar este anchetat pentru un incident individual petrecut înainte de ascensiunea sa politică, doi foști oficiali ai guvernului Orbán sunt vizați în dosare referitoare la presupusa gestionare necorespunzătoare a unor sume publice importante.
Magyar a criticat tocmai această asociere. El a susținut că dosarul său este pus în aceeași categorie cu anchetele care îi vizează pe foștii miniștri. Premierul ungar a acuzat procurorii că încearcă să creeze o comparație între cazuri foarte diferite. Procurorii, pe de altă parte, își continuă procedurile în baza propriilor investigații.
Fidesz și KDNP au contestat, la rândul lor, procedurile îndreptate împotriva foștilor oficiali ai guvernării Orbán. Partidele califică acuzațiile drept parte a unei acțiuni politice a noii puteri.
Fără imunitate, un nou capitol pentru guvernul de la Budapesta
Pentru Péter Magyar, ridicarea imunității mută cazul din zona protecției parlamentare în cea a unei anchete. Aceasta poate continua fără micul obstacol procedural. Premierul își menține însă poziția. Potrivit acestuie, nu a comis o infracțiune și susține că este pregătit să răspundă în fața legii.
Dosarul telefonului aruncat în Dunăre devine astfel una dintre primele probleme judiciare care îl ating direct pe premierul ajuns la putere după schimbarea politică majoră din Ungaria. În același timp, anchetele care îi vizează pe foștii miniștri ai guvernării Orbán aduc în prim-plan problema responsabilității pentru modul în care au fost administrate fondurile publice.
La Budapesta, trecutul politic și prezentul judiciar ajung astfel să se întâlnească în aceeași zi, în aceeași sală de Parlament. Votul din 28 septembrie nu stabilește vinovății, dar deschide drumul pentru ca anchetele să își urmeze cursul.
Nu putem să nu ne întrebăm cum se face că nu am avut astfel de demersuri în politica noastră. Dunărea curge altfel pe plaiurile mioritice, se pare.
