Premierul interimar și liderul PNL, Ilie Bolojan, i-a cerut lui Veștea să renunțe la mandat după ce președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat duminică pentru funcția de prim-ministru fără a consulta partidele parlamentare, transmite Reuters.
„Vreau să fiu foarte clar: nu voi demisiona”, a scris Veștea pe Facebook. „Am acceptat această responsabilitate cu bună-credință și o voi duce până la capăt, pentru că România are nevoie de stabilitate.”
PNL și USR nu mai fac guvern cu PSD
Guvernul proeuropean condus de Bolojan s-a prăbușit la începutul lunii mai, după ce principalul partid al coaliției, PSD, s-a alăturat opoziției de extremă dreapta și a dat un vot de neîncredere.
Atât PNL, cât și partenerul său mai mic din fosta coaliție, USR, au exclus refacerea unei alianțe cu social-democrații, ceea ce face aproape imposibilă formarea unei noi majorități proeuropene fără sprijinul unor parlamentari independenți sau al unor aleși care să se desprindă din partidele lor.
Guvern pro-european și scoaterea extremei-drepte din joc
Prelungirea crizei politice pune în pericol eforturile României de a reduce în continuare cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, de a accesa miliarde de euro din fonduri europene și de a îmbunătăți ratingurile suverane.
Nicușor Dan a afirmat că România are nevoie de un guvern proeuropean. Guvernul trebuie să implementeze reformele necesare și să țină departe de putere extrema dreaptă. Aceasta se află pe primul loc în sondajele de opinie.
Majoritatea parlamentară se va forma doar cu mulți contestatari
Prima sa opțiune pentru funcția de premier, consilierul prezidențial Eugen Tomac, și-a depus mandatul duminică. Acesta nu a reușit să obțină o majoritate parlamentară pentru un guvern de tehnocrați.
Atât PNL, cât și USR au anunțat că nu vor vota cabinetul propus de Veștea. Asta în timp ce UDMR, de asemenea membru al fostei coaliții de guvernare, a transmis că sprijinul său nu poate veni cu prețul fragmentării liberalilor.
„Șansele lui Veștea depind de capacitatea sa de a exploata diviziunile existente în cadrul partidelor de centru”, se arată într-o analiză a Eurasia Group. „Dacă suficienți contestatari vor rupe rândurile, Veștea ar putea reuși să formeze fie o majoritate parlamentară, fie un guvern minoritar funcțional.”
Propunerea noastră
Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!