Europa se pregătește pentru mai multă apărare proprie, în timp ce SUA își redefinesc angajamentul militar

Pe agenda oficială s-au aflat Ucraina, Flancul Estic, amenințările hibride și securitatea Mării Negre. În realitate, tema centrală a fost alta. Cât de mult se mai poate baza Europa pe garanția militară americană care a stat la baza securității continentului timp de decenii?

Potrivit unei analize publicate de Le Monde, Washingtonul pregătește o reducere graduală a prezenței sale militare în Europa. După invazia rusă în Ucraina, numărul soldaților americani de pe continent a crescut puternic. Acum, administrația Trump cere europenilor să investească mai mult și să preia o parte mai mare din responsabilitatea pentru apărarea convențională.

Semnale contradictorii de la Washington

Confuzia a fost amplificată de anunțurile privind trupele americane din Germania și Polonia. Inițial, Washingtonul a transmis că va retrage aproximativ 5.000 de militari din Europa. Apoi, Pentagonul a vorbit despre amânarea desfășurării unei brigăzi în Polonia.

Ulterior, Donald Trump a anunțat trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia. Mesajele contradictorii au creat neliniște în rândul aliaților europeni.

Pentru statele europene, problema nu este doar numărul militarilor americani. Miza reală este legată de capabilitățile pe care SUA le asigură în NATO. Europa nu le poate înlocui rapid.

Este vorba despre:

• apărare antiaeriană;
• informații militare;
• transport strategic;
• logistică;
• realimentare aeriană;
• lovituri la mare distanță.

De aceea, suspendarea desfășurării unor sisteme precum rachetele Tomahawk în Germania este privită cu îngrijorare. Europa poate crește bugetele de apărare. Totuși, nu poate construi rapid infrastructura militară americană dezvoltată în zeci de ani.

Iranul complică relația dintre SUA și aliații europeni

Reuniunea NATO a fost tensionată și din cauza războiului cu Iranul. Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că Donald Trump este „foarte dezamăgit” de aliații care nu au sprijinit suficient campania americano-israeliană.

Spania a fost menționată direct de oficialul american. Mesajul a ridicat o întrebare sensibilă. Poate Washingtonul să condiționeze angajamentul său în NATO de sprijinul european în alte conflicte?

Pentru europeni, aceasta este una dintre cele mai delicate teme. NATO este construită pe apărarea colectivă. Nu pe participarea automată la operațiuni americane în Orientul Mijlociu.

Totuși, administrația Trump pare să lege tot mai mult solidaritatea aliată de disponibilitatea partenerilor de a susține prioritățile globale ale Statelor Unite.

România pune accentul pe Flancul Estic și amenințările hibride

În acest context, poziția României capătă o miză specială. Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat la reuniunea de la Helsingborg. Ea a susținut că Summitul NATO de la Ankara trebuie să reconfirme unitatea transatlantică și apărarea colectivă.

Oficialul român a pledat pentru o împărțire mai echitabilă a responsabilităților între statele membre. De asemenea, a cerut consolidarea apărării pe întreg Flancul Estic.

România are un interes direct în această discuție. Regiunea Mării Negre rămâne una dintre cele mai vulnerabile zone ale Alianței.

Oana Țoiu a atras atenția și asupra Republicii Moldova. Potrivit acesteia, Chișinăul are nevoie de sprijin pentru a face față amenințărilor hibride și efectelor războiului din Ucraina.

Amenințările hibride devin o prioritate NATO

Un punct important al intervenției României a fost legat de amenințările hibride. Oana Țoiu a avertizat că „numărul și intensitatea amenințărilor hibride, în special venite dinspre Rusia, vor crește în spațiul aliat”.

România va găzdui la București, în luna octombrie, un simpozion aliat dedicat acestui subiect. Experți din statele membre NATO vor discuta despre atacuri cibernetice, dezinformare, sabotaj și operațiuni de influență.

Această temă este esențială pentru România. Rusia nu amenință doar prin mijloace militare clasice. Moscova folosește constant instrumente hibride pentru a slăbi încrederea publică și solidaritatea occidentală.

Summitul de la Ankara, test pentru unitatea NATO

Reuniunea de la Helsingborg pregătește Summitul NATO de la Ankara, programat în iulie. Acesta ar putea deveni unul dintre cele mai importante momente pentru Alianță din ultimii ani.

Aliații trebuie să clarifice trei teme majore:

• amploarea reducerii prezenței americane în Europa;
• viteza cu care europenii își pot crește propriile capabilități;
• și modul în care va continua sprijinul pentru Ucraina.

Mark Rutte a încercat să transmită un mesaj de calm. El a declarat că ajustările americane vor fi graduale și că nu vor afecta capacitatea NATO de a-și apăra teritoriul.

Totuși, declarațiile liniștitoare nu elimină întrebarea de fond. Ce se întâmplă dacă Statele Unite devin un aliat mai selectiv și mai imprevizibil?

Europa trebuie să recupereze decenii de dependență strategică

Europa a început deja să crească bugetele militare. Germania vorbește despre cheltuieli de apărare apropiate de 5% din PIB. Mai multe state europene pregătesc contracte importante de armament.

Dar banii nu rezolvă imediat problema. Europa are nevoie de industrie militară, muniție, sisteme antiaeriene și infrastructură logistică. Toate acestea cer timp și investiții uriașe.

Războiul din Ucraina a arătat că Europa nu era pregătită pentru un conflict de durată la granițele sale. Conflictul cu Iranul arată acum că Statele Unite pot fi atrase rapid în alte crize majore.

Între aceste două realități, europenii descoperă că securitatea continentului nu mai poate fi externalizată complet.

O nouă realitate pentru NATO

NATO nu se destramă. Totuși, Alianța intră într-o etapă în care pilonul european trebuie să devină mai puternic.

Pentru România, această transformare este și o provocare, și o oportunitate. Poziția strategică la Marea Neagră și apropierea de Ucraina și Republica Moldova cresc importanța Bucureștiului în interiorul NATO.

În același timp, România va trebui să investească mai mult în apărare și reziliență internă.

Reuniunea de la Helsingborg a arătat că întrebarea nu mai este dacă Europa trebuie să facă mai mult pentru propria apărare. Această etapă a fost depășită.

Întrebarea reală este dacă europenii pot recupera suficient de rapid ceea ce au amânat timp de decenii.