Fără politică la Cupa Mondială 2026. FIFA a interzis tricoul echipei naționale din Haiti din cauza unor simboluri istorice

Fără politică la Cupa Mondială 2026. FIFA a interzis tricoul echipei naționale din Haiti din cauza unor simboluri istorice
Imagine Prima versiune a trucului echipei din Haiti la Cupa Mondială 2026 (sursă foto: Mid-Day)
Echipa națională de fotbal din Haiti a fost nevoită să modifice designul noului tricou pentru jucători. Reprezentanții FIFA au considerat că elementele grafice incluse pe echipament au un caracter politic. Țara din Caraibe s-a confruntat anterior cu o situație asemănătoare înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă.

Tricoul, realizat de compania columbiană de echipament sportiv Saeta, includea inițial pe partea frontală o ilustrație inspirată din bătălia decisivă a Războiului de Independență al Haitiului din anul 1803 față de dominația coloniale franceze.

Potrivit Associated Press, designul a fost respins în timpul procedurii de aprobare desfășurate de FIFA. Organizația aplică reguli stricte în ceea ce privește simbolurile, mesajele și imaginile ce pot fi interpretate drept politice.

Un omagiu adus istoriei din Haiti?

Reprezentanții Saeta au anunțat că vor respecta decizia FIFA. Dar, conform lor, intenția din spatele designului nu a avut nicio conotație politică. Într-un comunicat, compania a explicat că tricoul „nu a fost conceput ca o declarație politică”. Imaginea a reprezentat un „omagiu adus bărbaților și femeilor care contribuie în fiecare zi la viitorul Haitiului”.

Producătorul a precizat că și alegerea culorilor a avut o semnificație importantă. Albastrul a fost ales pentru a reprezenta marea care înconjoară insula. Iar roșul simbolizează „puterea și pasiunea” poporului haitian.

Înainte ca modelul să fie interzis, fotbaliștii haitieni au purtat echipamentul într-un meci amical cu echipa din Peru săptămâna trecută. De asemenea, tricoul original a devenit indisponibil în magazinul online al companiei.

FIFA și regulile stricte

Reprezentanții FIFA încearcă de mai mulți ani să mențină competițiile sportive departe de disputele politice, religioase sau ideologice. Regulamentele organizației interzic afișarea pe echipamente a unor simboluri, sloganuri sau imagini care ar putea fi interpretate ca mesaje politice.

Deși în cazul Haitiului imaginea avea o semnificație istorică și culturală, oficialii FIFA au considerat că reprezentarea unei confruntări militare și a luptei pentru independență poate intra în categoria simbolurilor cu încărcătură politică.

De-a lungul anilor, mai multe echipe și sportivi au fost obligați să renunțe la anumite simboluri considerate reprezentative pentru identitatea națională sau pentru diferite cauze sociale.

O situație similară la Jocurile Olimpice de Iarnă

Înaintea incidentului de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano-Cortina din 2026, Comitetul Internațional Olimpic a cerut echipei din Haiti eliminarea imaginii lui Toussaint Louverture de pe ținutele destinate ceremoniei de deschidere.

Toussaint Louverture este una dintre cele mai importante figuri din istoria Haitiului. Este considerat unul dintre părinții fondatori ai statului modern. El a condus revolta sclavilor împotriva dominației coloniale franceze, proces ce a dus la independența țării.

Designerul italo-haitian Stella Jean, autoarea uniformelor olimpice, a găsit atunci o soluție de compromis. Ea a modificat ilustrația, a acoperit figura lui Louverture și a păstrat doar imaginea unui cal amplasat într-un decor tropical. Ulterior, Stella Jean a lansat o versiune comercială care includea din nou portretul lui Toussaint Louverture. Modelul s-a bucurat de o cerere foarte mare.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!

0 comentarii Comentarii