Ce plante sunt considerate rentabile și de ce
Una dintre aceste clasificări se realizeaza în raport cu zona în care cresc. Avem astfel:
- plante de apă și zona mlaștinoasă, cum ar fi valeriana și irisul
- plante de câmpie, precum coriandrul și feniculul
- plante de deal, cum ar fi păducelul sau macul de grădină
- plante medicinale de munte, precum arnica sau angelica
In funcție de ciclul lor vegetativ, plantele medicinale pot fi clasificate în specii anuale, specii bienale sau specii perene.
O altă clasificare se poate face în baza principiilor active pe care aceste plante le conțin. Avem astfel plante care conțin uleiuri esentiale sau volatile și care sunt de regula foarte parfumate și aromatice, plante care conțin taninuri, alcaloizi, flavonoide, glucide, antocianozide.
In funcție de perioada în care plantele medicinale se recoltează, le putem diviza în specii care se pot recolta în perioada de vegetație și specii care se recoltează în perioada de repaus vegetativ.
Blogul Farmbee aduce căteva exemple de culturi de plante profitabile în țara noastră.
Gălbenele
Gălbenelele sunt plante anuale care cresc cu ușurință pe meleagurile noastre . Se disting prin culoarea lor galbena. Această plantă are nevoie de multă lumină pentru a se dezvolta. Și de un sol cu o fertilitate medie.
Cel mai des, gălbenelele sunt utilizate sub formă de ceai. Aceasta specie are diverse proprietati medicinale fiind un bun aliat împotriva gastritelor, ulcerului, dar și durerilor, datorită rolului sau calmant. Totodată, gălbenelele au proprietăți cicatrizante și se folosesc deseori ca ingredient în creme și unguente.
Soc
Socul nu se folosește doar în faimosul și aromatul suc pe care îl bem vara. Pe plan culinar, această plantă poate fi utilizată și în gemuri sau în dulcețuri. Înființarea unei culturi de soc nu este nici dificilă, nici costisitoare. Socul crește atât în zone de câmpie, cât și la deal. Este deseori întâlnit în flora spontană. Acest pom preferă solul fertil și zonele de semiumbra. Florile acestei specii se disting prin mirosul lor puternic. Ele cresc în inflorescențe albe de dimensiuni mici.
Socul se poate folosi atât pentru uz extern, cât și intern, fiind deseori preparat ca ceai. Acesta poate ajuta la tratarea alergiilor, a herpesului, constipației, iritațiilor sau problemelor respiratorii. Socul are rol antiseptic și antiinflamator.
Menta
Menta este una dintre plantele pe care le savurăm deseori sub forma de ceai. Aceasta are proprietăți relaxante. Dar în același timp ajută și la combaterea durerii de gât, a crampelor, a iritațiilor și a problemelor respiratorii. Totodată, menta se folosește în diverse produse cosmetice, cu precădere în șampon.Deoarece poate ajuta la reglarea sebumului și la menținerea unui păr strălucitor.
Menta este o planta erbacee perenă care crește sub forma de tufă și se distinge prin frunzele sale de un verde intens. Menta are nevoie de lumină pentru a se dezvolta. Iar nevoile sale de apă sunt, de asemenea, ridicate.
Alte plante relativ ușor de cultivat , care se folosesc atăt ca atare, căt și în produse finite sunt mușețelul, echinaceea, lavanda, patlagina, ricinul și salvia.
De ce este nevoie pentru a începe o afacere
Din fericire este nevoie de o suprafață mică de teren. Cel puțin la început. Multe dintre inițiativele ăn domeniu au început în grădini de căteva sute de metri pătrați.
Un alt plus este cunoașterea. În primul rând trebuie să știi la ce poate fi folosită fiecare plantă. Care dintre acestea se potrivesc zonei unde ai tu terenul. Cum se cultivă. Cum se face prelucrarea primară (uscarea, depozitarea). Și unde le poți vinde – tărguri, piețe, fabrici prelucratoare (în cazul în care nu obții tu produsul final).
În plus nu strică și un pic de marketing. Desigur, publicitatea în online ajută, dar îți ia timp și are și ea regulile ei.
Exemple de reușite în domeniu
Antonia Filip a abandonat capitala și s-a întors în Deva natală pentru a pune pe picioare o afacere cu ceaiuri și alte produce pe bază de plante. A creat Onor cu o investiție inițială de 5000 de euro. Materia prima o achiziționează de la culegători și cultivatori locali în proporție de 99%. Produsele le comercializează în principal prin intermediul rețelelor sociale. Dar sunt de găsit și pe câteva site-uri de profil, precum și în unlele magazine și cafenele din București.
Antonia speră să își extindă distribuția în țară, dar și în afara granițelor. „Nu aş vedea de ce un englez nu ar putea să se bucure de aroma şi savoarea unei plante româneşti”, a declarat într-un interviu pentru Ziarul Financiar.
Începuturile Dacia Plant au constat din 100 de euro împrumutați. Aceștia au fost folosți de cei doi investitori pentru a cumpăra năpraznic și brânca ursului. Așa au realizat primele ceaiuri și tincturi. În timp cei doi au atras noi investitori și capitalul s-a mărit. În 2004 firma își organizează prorpiul sistem de distribuție. A urmat achiziționarea de terenuri în comuna Bod, județul Brașov. Iar în 2007 a fost înființată secția de comprimate. Fabrica de produse naturiste a fost pusă pe picioare în 2010. Secretul, spun cei doi inițiatori, consta în angajarea unui om bun la vânzări.
Un lucur e sigur, Dacia Plant a devenit suficiente de relevantă pentru a atrage atenția unui productor de medicamente belgian, Ceres Pharma. Care, de altfel, a și achiziționat firma românească în 2022.
Timpul trece, Plafar rezistă
Aminteam mai devreme de Plafar. Compania a fost înființată în 1918. În 1949 devine Întreprinderea Comercială de Stat Plafar. Se consolidează și se extinde. Astăzi Societatea Națională Plafar are opt scursale care acoperă întreg teritoriul țării.
Este una dintre puținele companii de stat care a dovedit o capacítate remarcabilă de adaptare la schimbarea de regim și realitate economică. În prezent produsele plafar se regăsesc în mai toate magazinele sau rafturile dedicate de supermarket. Și o bună parte pleacă și la export.
Fără doar și poate plantele medicinale și aromatice sunt un domeniu rentabil. Apentența pentru cosum în diferite forme rămâne constantă. De asemena, vorbim despre o gama largă de produse de la cele farmaceutice și alimentare, până la cele cosmetice și casnice care se bazează pe acest tip de culturi.
Așa cum declara într-un interviu pentru Agrointeligența Marian Boșneag, un cadru didactic care se ocupă cu plantele medicinale într-un sat lângă Craiova:
”Nu pot să spun că am câștigat o avere, dar având în vedere salariul mic pe care îl am ca învățător în mediul rural, venitul este…binevenit. Nu simt că muncesc pentru că o fac cu pasiune, după orele de la școală și în timpul liber. Estimez însă că o exploatație ca a mea ar putea oferi un trai decent unei familii care stă la țară”…
