Padre Guilherme și generația care își caută sensul în ritmul muzicii

În dimineața de 6 august 2023, la Lisabona, mulțimea adunată pentru încheierea Zilei Mondiale a Tineretului s-a trezit în sunetul muzicii electronice. La pupitrul DJ se afla Guilherme Peixoto, un preot catolic portughez, cunoscut publicului drept Padre Guilherme. În fața aproximativului milion și jumătate de participanți, ritmurile techno se întâlneau cu fragmente din discursuri papale. Momentul a precedat Liturghia finală și a făcut înconjurul rețelelor sociale.

Imaginea atrăgea prin asocierea neașteptată dintre gulerul clerical și căștile unui DJ. Dincolo de surpriză, ea deschidea însă o întrebare care merită păstrată și după dispariția ultimului ecou: cum poate un preot să întâlnească lumea tinerilor, să îi înțeleagă și să le vorbească despre credință?

Omul din spatele pupitrului

Padre Guilherme aparține diecezei de Braga, în nordul Portugaliei. Activitatea sa cuprinde slujirea parohială și experiența de capelan militar, cu misiuni în Kosovo și Afganistan. În timpul pandemiei, a transmis online sesiuni de muzică electronică, în care a integrat și conținut religios. Biografia sa reunește astfel experiențe foarte diferite: comunitatea parohială, realitatea misiunilor militare și scena muzicală.

Drumul către publicul larg a avut și o motivație practică. Într-o parohie împovărată de datorii, evenimentele muzicale au devenit o modalitate de strângere de fonduri. Pasiunea sa pentru muzică a căpătat treptat o dimensiune comunitară, iar ulterior o vizibilitate internațională. În explicațiile sale, activitatea de DJ îi oferă posibilitatea de a transmite un mesaj creștin în locurile frecventate de tineri.

Această evoluție merită privită cu atenție. Un talent personal poate crea ocazii de întâlnire pe care programul obișnuit al unei instituții nu le oferă. Muzica, după cum ştim, deschide uneori o conversație, reduce distanțe și face posibilă apropierea dintre oameni care, în alte împrejurări, s-ar fi privit cu neîncredere.

Experiența militară adaugă portretului o dimensiune aparte. Fără a-i atribui motivații pe care nu le-a formulat, putem observa că slujirea în contexte de conflict și activitatea muzicală îl așază în fața unor expresii foarte diferite ale existenței: suferința, fragilitatea și bucuria fac parte din viața acelorași oameni. O perspectivă pastorală atentă are nevoie să le înțeleagă împreună, permanent.

Ce caută tinerii când se adună în jurul muzicii?

Ar fi nedrept să reducem participarea la un festival la superficialitate. La fel de grăbit ar fi să interpretăm orice emoție colectivă drept experiență spirituală. Între aceste simplificări se află viețile concrete ale tinerilor, cu motivații diferite, cu bucurii firești și cu întrebări uneori greu de rostit.

Pentru unii, muzica înseamnă relaxare și libertate de exprimare. Pentru alții, ea creează un sentiment de apartenență: posibilitatea de a fi împreună, de a împărtăși o emoție, de a simți că au un loc al lor. Într-o asemenea întâlnire poate exista și dorința de a ieși pentru câteva ore din presiunea evaluării, a comparației și a așteptărilor sociale.

Aceste interpretări trebuie verificate prin ascultarea tinerilor înșiși. Generația lor cuprinde experiențe și alegeri foarte diverse. Unii sunt apropiați de viața religioasă, alții păstrează o distanță critică, iar alții încă își caută cuvintele pentru ceea ce cred. Un articol despre ei are datoria să le lase loc să vorbească.

Prezența unui preot într-un spațiu familiar lor poate favoriza această conversație. Credibilitatea se construiește însă în timp, prin coerență și disponibilitate. Tinerii au nevoie să simtă că interesul pentru viața lor continuă și atunci când nu există o scenă, o cameră de filmat sau un public.

Apropierea presupune răbdare: să asculți o nelămurire până la capăt, să accepți că încrederea se câștigă treptat și să poți vorbi despre credință fără să transformi fiecare conversație într-o examinare.

After Party, responsabilitatea întâlnirii

Povestea lui Padre Guilherme ridică și întrebări legitime despre raportul dintre mesaj și spectacol. Ce înțelege publicul din prezența unui preot pe scenă? Cum este păstrată identitatea slujirii sale? În ce fel poate o întâlnire muzicală să conducă spre o relație durabilă?

Popularitatea măsoară atenția, în timp ce roadele pastorale se văd mai greu și cer răgaz, în schimb. Un concert poate stârni curiozitate sau poate slăbi o prejudecată. Viața spirituală presupune însă și reflecție, rugăciune, asumarea responsabilității, capacitatea de a ierta și, mai ales grija față de celălalt. Intensitatea unei seri nu spune, singură, ce se va întâmpla mai departe.

De aceea, întrebarea despre tineri trebuie continuată dincolo de eveniment. Există o comunitate, o parohie care îi primește? Găsesc pe cineva dispus să îi asculte? Au posibilitatea să se implice, să contribuie și să fie luați în serios?

Din perspectiva unui preot ortodox și profesor, consider că asemenea întrebări ne privesc direct. Întâlnirea cu tinerii poate începe într-un atelier de film, într-o călătorie educativă, într-o discuție despre literatură, prin muzică sau printr-o activitate de voluntariat. Fiecare context oferă prilejul de a descoperi ce îi preocupă și ce pot construi împreună.

Aceste experiențe capătă valoare prin relațiile pe care le susțin. O călătorie poate deveni o lecție despre responsabilitate. Realizarea unui film poate învăța cooperarea și atenția față de povestea altuia. O conversație sinceră poate face loc unei întrebări despre Dumnezeu pe care cineva a amânat-o multă vreme.

Padre Guilherme aduce această temă în atenția unui public larg printr-o prezență neobișnuită și prin limbajul muzicii electronice. Parcursul său merită discutat cu discernământ, urmărind atât posibilitățile apropierii, cât și responsabilitățile ei.

Iar întrebarea care rămâne este una profund omenească: după ce muzica se oprește și mulțimea se risipește, cine le rămâne aproape tinerilor, cu răbdare pentru căutările lor?

Despre autor

Există oameni care aleg o singură vocație și o urmează întreaga viață. Mihai Capșa-Togan a ales mai multe, fără să le privească vreodată ca pe niște profesii separate. Este preot, profesor de literatură, cercetător, poet, regizor de film și autor al unor proiecte educaționale și culturale dedicate tinerilor. Cu toate acestea, atunci când este întrebat care dintre aceste roluri îl definește cel mai bine, răspunsul vine fără nicio ezitare: „Tată.” Povestea preotului Mihai Capșa pe larga aici.