Via Transilvanica este un traseu de lungă distanță care traversează România de la nord la sud. Trece prin sate, orașe mici, zone montane și numeroase regiuni istorice. Traseul este marcat cu borne din andezit, sculptate individual, este gândit ca o infrastructură culturală și comunitară și este parcurs anual de mii de drumeți români și străini. Proiectul este inițiat de Asociația Tășuleasa Social și a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai cunoscute exemple de turism lent din România.
Pentru Costin și Claudia, drumul de 1.400 de kilometri are și componentă socială. Cei doi au ales să susțină, pe parcursul acestei călătorii, activitatea Mifne România – Asociația Punct de Cotitură în Autism Timpuriu. Este vorba despre o organizație care promovează depistarea și intervenția timpurie în cazul copiilor cu tulburări din spectrul autist. Mesajul lor este unul simplu, acela că „2 euro = 1 kilometru de speranță”. Iar cei care doresc să contribuie pot trimite SMS cu textul „MIFNE” la 8845.
Un traseu mai lung decât estimările inițiale
Miercuri, 1 iulie, ei erau în județul Harghita și urmau să iasă spre Mureș. Drumul îi va conduce apoi spre Brașov. Deși estimările inițiale indică aproximativ 70 de zile pentru parcurgerea integrală a traseului, drumeții pot depăși perioada în funcție de ritm, condiții și opriri. „În cazul nostru, o să dureze mai mult. Nu ne grăbim”, a precizat Costin Ciobanu în cadrul unui interviu pentru News Edge. Scopul lor nu este să ajungă cât mai repede la capătul traseului, ci să trăiască fiecare etapă în ritmul ei.
El documentează fiecare zi pe pagina de Facebook Costin dă drumul la viață. Postările construiesc un jurnal de călătorie și surprind etapele zilnice ale drumului, kilometrii parcurși, locurile prin care trec și întâlnirile cu oamenii din comunitățile locale.

Traseul care unește oameni
Costin Ciobanu spune că, pe lângă social media, parcurgerea traseului presupune un efort fizic constant. Iar efectele se resimt. Primele săptămâni de drumeție își spun cuvântul. „După atâtea zile la rând de mers, se simte”, a declarat el. De asemenea, drumeția presupune și o adaptare psihologică la un ritm complet diferit de cel obișnuit, mai ales dacă vii dintr-un mediu urban.
El povestește, de exemplu, ce s-a întâmplat pe drum în timpul furtunii din 30 iunie și vorbește despre o schimbare de perspectivă asupra siguranței și controlului. „Când ești într-un autobuz sau într-un mijloc de transport, te simți protejat când se strică vremea. Dar când ești pe jos, pe drum, devii vulnerabil”, a explicat Costin Ciobanu. În opinia sa, astfel de experiențe fac parte din esența Via Transilvanica. Episoadele de acest tip contribuie la transformarea unei simple drumeții într-un exercițiu de răbdare, adaptare și încredere în propriile resurse.
Contactul cu oamenii de pe traseu
Durerile mai vin, durerile mai trec. Dar experiența rămâne. Iar un element constant al drumului este interacțiunea cu localnicii din satele și comunitățile traversate. Potrivit lui Costin Ciobanu, interacțiunea cu oamenii reprezintă o parte importantă din Via Transilvanica, uneori chiar mai fascinantă decât peisajele.
„Pe lângă frumusețile naturale, regăsești frumusețe și în oamenii pe care îi întâlnești. Fără oameni, nu ar exista Via Transilvanica, experiența nu e completă”, a spus el. Costin și Claudia au fost găzduiți în mai multe locuri de-a lungul traseului. Iar întâlnirile cu localnicii au devenit unele dintre cele mai valoroase momente ale călătoriei. Cei doi măsoară drumul și în conexiunile create cu oamenii pe care îi întâlnește. „Noi apreciem foarte mult conexiunea cu ceilalți și socializarea. Faptul că întâlnim oameni, fie localnici sau alți drumeți, cu care acum ținem legătura, mi se pare minunat”, spune Costin Ciobanu.

Își amintește, de exemplu, de o seară petrecută în compania unui localnic care l-a invitat la el în curte, iar discuția s-a prelungit aproape două ore. „Acum am numărul lui și i-am promis că vin la nunta fiului său anul viitor”, povestește el. Iar cu un cetățean american întâlnit pe drum a făcut schimb de numere de telefon, împărtășesc impresii și recomandări despre cazare și mâncare.
Apoi, el vorbește despre un cuplu din Germania întâlnit pe traseu. Ei veniseră în România în vacanță, iar la plecare, soții Ciobanu i-au invitat să stea la ei acasă. „Noi nu am fost acolo, eram pe traseu, dar le-au deschis vecinii. Stăm în Otopeni și ne-am gândit să le ușurăm puțin plecarea, să ajungă mai ușor și mai repede la aeroport în ziua plecării”, povestește Costin.
Drum în doi
Experiența este parcursă în cuplu. Ceea ce, potrivit lui Costin, este foarte important în a merge mai departe pe Via Transilvanica. „Și singur m-aș fi descurcat. Dar cu soția mă simt mai bine, compania ei mă ajută. Pe de altă parte și singur e mișto, ai timp să stai cu gândurile tale”, a precizat el.
După zeci de kilometri parcurși zilnic, apar inevitabil oboseala, durerile și clipele în care motivația începe să scadă. În astfel de momente, sprijinul partenerului face diferența. Cei doi și-au construit, pas cu pas, propriul ritm, fără să se lase presați de numărul de kilometri sau de timpul în care trebuie să ajungă la destinație. „Suntem o echipă, mergem împreună înainte și asta e tot ce contează”, adaugă Costin.
Epuizarea profesională și pauza asumată
Motivația principală a lui Costin Ciobanu de a pleca pe Via Transilvanica a fost o stare de epuizare acumulată în ani de zile. El a lucrat în domeniul construcțiilor și spune că a ajuns într-un punct în care a simțit nevoia unei pauze extinse. După discuții cu terapeuți și după o perioadă de reflecție, a înțeles că avea nevoie de o pauză reală care să îi permită să își regândească prioritățile. „Credeam că e depresie, dar era mai degrabă o epuizare cronică. Decizia de a parcurge traseul face parte acum dintr-un an sabatic. Încerc să îmi reevaluez direcția profesională și personală”, a spus el.
„Mi-am dat seama că nu doresc să mai lucrez în domeniul în care lucram, respectiv în construcții. Am fost manager de șantier înainte, dar am obosit foarte tare. Nu era în concordanță cu valorile mele și cu stilul în care vreau să-mi trăiesc viața”, explică Costin Ciobanu. El spune apoi că alegerea este una riscantă, dar preferă să își ofere timpul necesar pentru odihnă și reflecție înainte de a începe un nou capitol profesional. „Vreau să nu mai fac lucrurile doar pentru că trebuie să le fac”, continuă el.

Din experiența trăită până acum, și-a dat seama că pauzele nu ar trebui privite ca un semn de slăbiciune, ci ca o modalitate de regăsire. „Important e să știm când nu mai putem, să ne luăm o pauză, să ne odihnim, iar când mintea este limpede, atunci să luăm deciziile importante”, punctează Costin Ciobanu.
Drumețiile ca formă de terapie
Costin și Claudia Ciobanu au povestea lor și merg mai departe în fiecare zi, se bucură de natură, de rural, de oameni, de colegi de drum. Pentru ei, Via Transilvanica înseamnă o succesiune de povești și întâlniri care dau sens întregii experiențe și o fac să merite cu adevărat. „Am întâlnit australieni care au făcut Via Transilvanica acum un an sau doi și care s-au întors în România după ce au fost invitați la un eveniment dedicat traseului. Și dacă tot au venit până aici, și-au propus să mai facă traseul, de data aceasta în sens invers”, povestește Costin.
Astfel de întâlniri îi confirmă că Via Transilvanica a devenit o comunitate în care oameni cu istorii și motivații diferite ajung să împărtășească aceeași experiență și învață unii de la alții.
Costin este de părere că astfel de experiențe pot reprezenta o formă de pauză și reorientare, în special în cazul persoanelor care lucrează în medii solicitante. „Poate fi o formă de resetare. O perioadă în care îți limpezești mintea și iei decizii mai clare după aceea”, a subliniat el.
Propunerea noastră
Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni.
📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru.
📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!
