De ce ne întoarcem din vacanță vorbind și comportându-ne ca altcineva

Unii turiști nu se întorc acasă doar cu fotografii și suveniruri. Ei preiau accentul, hainele, gesturile sau obiceiurile destinației vizitate. Schimbările pot părea forțate, însă apar uneori fără intenție și reflectă impactul profund al călătoriei.

Fenomenul este analizat de jurnalistul David Farley într-un articol publicat de BBC Travel. Textul pornește de la propria sa experiență și explică motivele psihologice, sociale și culturale ale imitației.

O nouă identitate după trei ani la Praga

În jurul vârstei de 20 de ani, autorul nu știa ce direcție profesională să urmeze. Își dorea să călătorească, așa că s-a stabilit în Praga. După trei ani, s-a întors în Statele Unite cu un aspect și un accent diferite.

Părul lung și blond-închis fusese înlocuit de o tunsoare scurtă și decolorată. Hainele simple dispăruseră, iar stilul devenise androgin. Accentul său suna ca o combinație între pronunția din Boemia centrală și o atitudine afectată.

Familia nu a apreciat noua sa identitate. Privind în urmă, autorul recunoaște că nici el nu s-ar fi plăcut. Schimbarea încerca să demonstreze că experiența din străinătate îl transformase profund.

Un fenomen ușor de ironizat

Mulți turiști prezintă fotografii pentru a arăta cât de mult i-a schimbat o vacanță. Alții aduc acasă accentul, vestimentația sau gesturile locului vizitat. Aceste elemente ajung apoi să fie folosite în viața zilnică.

Madonna a fost ironizată pentru accentul britanic adoptat în perioada petrecută în Anglia. Internetul este plin de exemple asemănătoare. Unele persoane se îmbracă exclusiv în negru după câteva zile în Berlin.

Alții spun „bollocks” după prima zi petrecută la Londra. Unii pronunță „Airbnb” cu accent francez după o vacanță scurtă la Paris. Aceste transformări sunt numite adesea „accente de semestru petrecut în străinătate”.

Accentele pot fi preluate inconștient

Adoptarea unui accent nu este foarte dificilă, mai ales după o perioadă îndelungată într-un anumit loc. Studiile sugerează că oamenii imită inconștient pronunția celorlalți. Vorbitorii își adaptează frecvent ritmul și sunetele în timpul conversațiilor.

Călătoriile pot intensifica această tendință, deoarece persoana este expusă constant unui nou mod de vorbire. Cultura locală poate influența apoi comportamentul în moduri importante sau aproape imperceptibile.

Pentru mulți oameni, călătoria este influentă și poate deveni chiar dependentă. Descoperirea altor culturi poate avea un efect profund și durabil. Unele experiențe se transformă rapid în ritualuri personale.

Dorința de a păstra legătura cu un loc

Psihologul clinician Charlotte Russell spune că oamenii pot adopta obiceiuri străine din atașament față de experiența trăită. Ei încearcă astfel să păstreze legătura emoțională cu locul respectiv.

Russell oferă exemplul cuvântului grecesc „parakalo”, tradus simplu prin „te rog”. În limba greacă, termenul are însă o funcție mai largă. El poate exprima politețe, disponibilitate sau o invitație oferită celuilalt.

Psihologul folosește cuvântul în Grecia sau alături de prietenii săi greci. Nu îl spune ostentativ unor persoane fără legătură cu această cultură. Pentru ea, utilizarea selectivă păstrează conexiunea cu experiențele trăite acolo.

Unele gesturi sunt afișate ostentativ

Există și schimbări mult mai vizibile. Autorul cunoaște o americancă care încheia mesajele cu „Namaste” după întoarcerea din Bhutan. Un prieten folosește gesturi italienești după o perioadă scurtă petrecută în Italia.

Mulți turiști întorși din Costa Rica spun frecvent „pura vida”. Unii folosesc simultan semnul hawaian „shaka”, deși gestul nu aparține culturii costaricane. Comportamentele sunt prezentate ca dovezi ale unei experiențe speciale.

Russell spune că această a doua motivație nu mai este discretă. Persoana dorește să arate că a călătorit mult. În anumite cazuri, comportamentul transmite chiar un sentiment de superioritate.

Respect, admirație sau dorință mimetică

Profesorul Gareth Barkin consideră că unii turiști adoptă obiceiurile locale din respect sau admirație. El invocă teoria „dorinței mimetice”, formulată de filosoful francez René Girard.

În timpul călătoriei, oamenii nu vor doar să consume mâncarea și atracțiile unui loc. Ei doresc să absoarbă cultura gazdă. Destinația pare adesea mai autentică și tradițională decât propria viață modernă.

Chiar și țări dezvoltate precum Franța sau Japonia pot fi percepute astfel. Prin accent sau postură, turistul încearcă să devină celălalt. El speră ca autenticitatea admirată să se transfere asupra sa.

Nu toate destinațiile au aceeași putere

Barkin spune că anumite culturi inspiră mai multă imitație decât altele. Fenomenul poate fi explicat prin „prestigiul social”. Oamenii adoptă tendințele persoanelor și locurilor pe care le apreciază.

Pentru americani, Marea Britanie, Franța, Italia și Grecia au un prestigiu evident. Aceste țări sunt asociate tradiției culturale occidentale. Accentul britanic sau gesturile italienești permit turistului să împrumute din capitalul social al destinației.

Imitația transmite și un mesaj către localnici. Turistul vrea să arate că aparține locului și îi înțelege regulile. Gestul devine o scurtătură către acceptare și integrare.

Turismul de masă schimbă prestigiul destinațiilor

Creșterea turismului de masă a redus farmecul unor destinații considerate cândva exclusive. Rețelele sociale au stimulat însă apariția unui prestigiu mai discret. Acesta este asociat comunităților rurale, indigene sau mai puțin dezvoltate.

Unii turiști occidentali romantizează aceste comunități și se distanțează de călătorii obișnuiți. Ei își construiesc astfel un capital cultural specializat. Scopul este asocierea cu populația locală și diferențierea față de turismul convențional.

Exemplele sunt ușor de recunoscut. Un turist întors din Guatemala poate accepta doar tortilla tradițională din porumb. Cineva revenit din Laos poate saluta permanent cu mâinile împreunate și o plecăciune.

Călătoria poate deveni o competiție socială

Adoptarea culturii locale poate funcționa ca o formă de competiție. Un turist postează fotografia perfectă de la Machu Picchu. Altul se întoarce acasă și demonstrează public cum se prepară mâncăruri peruane.

Acesta poate prezenta rețete de pisco sour și ceviche pe TikTok. Va pronunța impecabil „ají amarillo”, deși nu cunoștea termenul înaintea călătoriei. Experiența devine astfel un instrument de poziționare socială.

Transformarea nu mai demonstrează doar apropierea de cultura vizitată. Ea arată și că persoana a călătorit „mai bine” decât ceilalți. Obiceiurile străine devin dovezi ale unei identități mai sofisticate.