Mierea românească, între tradiție și criză de piață: producție mare, consum mic și exporturi sub presiune

Producție ridicată, dar tot mai imprevizibilă

În anii favorabili, România producea aproximativ 30.000 de tone de miere anual, plasându-se constant în topul producătorilor din Uniunea Europeană. Totuși, această performanță este din ce în ce mai greu de menținut. Schimbările climatice, seceta și fenomenele meteo extreme au redus drastic producția în ultimii ani. Uneori chiar la jumătate.

„Producția este undeva la 48–50% dintr-un an normal”, declara Ioan Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine. El atrăgea atenția asupra pierderilor tot mai frecvente din sector. Această instabilitate transformă apicultura într-o activitate cu risc ridicat, dependentă de factori greu de controlat.

În paralel, apicultorii reclamă reducerea suprafețelor melifere. Și impactul pesticidelor asupra populațiilor de albine. Uniunea Europeană a impus restricții clare asupra unor substanțe. Însă derogările acordate la nivel național continuă să genereze controverse în rândul producătorilor.

„O problemă deosebit de importantă în valorificarea resurselor melifere o reprezinta tratamentele abuzive cu neonicotinioide, substante care, deși interzise în UE, sunt folosite an de an în România, prin aprobări interne. Curtea Europeană de Justiție, condamnă printr-o informare recentă, aceste practici din România”, declara Marius Marinescu, reprezentantul Asociației Crescătorilor de Albine (ACA), pentru G4Food.

Consumul intern: o piață care nu susține producția

Dacă producția este mare, consumul rămâne punctul slab al pieței românești. Oficial, românii consumă aproximativ 1-1,2 kilograme de miere pe an pe cap de locuitor, însă apicultorii contestă aceste cifre.

„Nu cred că depășim 500–600 de grame anual”, susțin reprezentanții din industrie, indicând o piață internă mult mai restrânsă decât arată statisticile. Această discrepanță se reflectă direct în dificultatea de a vinde producția, chiar și în anii slabi.

Mai grav, scăderea consumului nu este doar o problemă locală. „A scăzut consumul fantastic peste tot în Europa”, avertiza același Ioan Fetea, sugerând o tendință generală care afectează întreg sectorul apicol european. Tot el remarca și amânarea sine die a programului „Mierea în Şcoli”. Asta în ciuda plasării țării noastre la coada clasamentului european privind consumul de miere naturală.

Exporturile, principalul colac de salvare

În lipsa unei piețe interne solide, exporturile au devenit esențiale. România trimite în mod tradițional între jumătate și 60% din producția de miere către piețe externe, în special către Germania.

Cu toate acestea, modelul de export este unul vulnerabil. Mierea românească pleacă în mare parte în vrac, fiind procesată și reambalată în alte state, ceea ce reduce semnificativ valoarea adăugată captată în economie.

În ultimii ani, nici exporturile nu mai oferă aceeași siguranță. Apicultorii vorbesc despre o scădere abruptă a cererii externe și despre prețuri tot mai mici. „Este pentru prima dată când nu mai putem exporta”, afirma Ioan Fetea, descriind o situație fără precedent pentru sector.

Interesant este că datele Comunității Europene arată că Ucraina a devenit principalul furnizor de miere pentru Uniunea Europeană, devansând China. Mierea importată din Ucraina contribuie la acoperirea deficitului de producție al UE, care asigură doar 65 la sută din necesarul de consum.

Invazia mierii ieftine și suspiciunile de falsificare

Fix această situație constituie una dintre cele mai mari nemulțumiri ale apicultorilor.

Aceste produse ajung pe piața europeană la prețuri mult sub costurile de producție locale, generând o competiție considerată neloială. În plus, la nivel european există suspiciuni că o parte semnificativă din mierea importată este falsificată sau diluată.

Pentru apicultorii români, efectele sunt directe: scăderea prețurilor, blocarea stocurilor și pierderea accesului la piețe externe. În aceste condiții, tot mai mulți cer măsuri de protecție, inclusiv limitarea importurilor sau controale mai stricte.

„Sigur că pe fondul războiului din Ucraina a intrat miere pe baza acelor licenţe de export ale Ucrainei către Uniunea Europeană, cu toate că noi am solicitat şi în scris şi verbal domnului ministru al Agriculturii să introducă licenţe de import, aşa cum a introdus la carnea pasăre şi la alte produse. Mierea, deşi era trecută iniţial în acea grupă de produse, până la urmă nu a rămas pe listă şi din acest punct de vedere importurile au continuat”, a mai spus Ioan Fetea citat de Agrobiznes.ro.

Reglementările UE și răspunsul României

Uniunea Europeană a început să răspundă acestor probleme prin politici menite să protejeze atât consumatorii, cât și producătorii. Printre acestea se numără:

• înăsprirea regulilor de etichetare a mierii;
• controale mai stricte asupra importurilor;
• programe de sprijin pentru apicultori.

De asemenea, inițiativele recente vizează combaterea fraudelor alimentare și creșterea transparenței privind originea produselor.

În România, Programul Național Apicol oferă finanțări importante pentru sector, însă apicultorii reclamă dificultăți în accesarea fondurilor și lipsa unor măsuri eficiente pentru stabilizarea pieței.

În același timp, producătorii critică incoerențele legislative, în special în ceea ce privește utilizarea pesticidelor și lipsa unui control real asupra importurilor.

O industrie la răscruce

Mierea românească rămâne un produs apreciat pentru calitate, însă sectorul apicol se află într-un moment critic. Problemele nu mai sunt izolate, ci sistemice: de la schimbările climatice până la distorsiunile pieței globale.

Apicultorii vorbesc tot mai des despre necesitatea unei schimbări de paradigmă: mai multă procesare internă, dezvoltarea brandurilor locale și orientarea către lanțuri scurte de distribuție.

Fără aceste ajustări, România riscă să rămână un mare producător de materie primă, dar un actor marginal în lanțul valoric european al mierii”, a opinat Mihai Coman, din partea ACA, citat de G4Food.

„Soluţiile nu cred că pot veni la nivel de România, pentru că aici lucrurile se mişcă foarte greu, ci mai repede consider că ar trebui făcut ceva la nivelul Uniunii Europene, pentru că preţurile la produsele venite din afară sunt extraordinar de mici. Consider că un regulament antidumping ar fi binevenit. Acesta există, dar trebuie aplicat.