Fiul lui Gino Iorgulescu a fost judecat pentru accidentul produs în noaptea de 7 spre 8 septembrie 2019, în București. Anchetatorii au susținut că acesta conducea cu viteză foarte mare și se afla sub influența alcoolului și a drogurilor.
Cazul a devenit unul dintre cele mai urmărite dosare din ultimii ani și a generat controverse legate de durata procesului și de situația lui Mario Iorgulescu.
Decizie definitivă după aproape șapte ani
Instanța l-a condamnat definitiv pe Mario Iorgulescu la 8 ani și 8 luni de închisoare.
Hotărârea vine după mai multe etape procesuale și după numeroase controverse juridice apărute pe parcursul dosarului.
Potrivit portalului instanțelor, Curtea de Apel București a menținut pedeapsa de 7 ani de închisoare pentru ucidere din culpă. De asemenea, au rămas valabile interdicțiile privind dreptul de a ocupa funcții publice și dreptul de a conduce vehicule pentru o perioadă de cinci ani.
Judecătorii au menținut și contopirea acestei pedepse cu alte condamnări pronunțate anterior. Este vorba despre pedeapsa de 2 ani pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Dar și de o condamnare de 3 ani într-un dosar mai vechi privind complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal.
În final, instanța a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 7 ani, la care s-a adăugat un spor de 1 an și 8 luni. Astfel, Mario Iorgulescu va executa o pedeapsă totală de 8 ani și 8 luni de închisoare.
Accidentul din 2019
Accidentul a avut loc în noaptea de 8 septembrie 2019, pe Șoseaua Chitilei din București. Mario Iorgulescu conducea un automobil Aston Martin și a intrat în coliziune frontală cu un Audi condus de un tânăr de 24 de ani, care a murit pe loc.
Potrivit rechizitoriului, acesta avea o alcoolemie de 1,96 g/l și se afla sub influența cocainei. Procurorii au susținut că se afla într-o stare de furie și se deplasa spre un club din București.
Ancheta a arătat că a intrat în intersecție pe culoarea roșie a semaforului cu aproximativ 145 km/h. În momentul impactului, viteza era de 143 km/h. Potrivit procurorilor, în ultimele secunde înaintea accidentului, pedala de accelerație era apăsată la maximum și nu existau urme de frânare.
Rechizitoriul susține că șoferul a acționat cu „intenție indirectă”. A acceptat astfel riscul producerii unui accident grav și a lăsat evitarea impactului „pe seama hazardului”.
Unde se află Mario Iorgulescu
După accident, Mario Iorgulescu a fost internat la Spitalul Elias din București. Ulterior a fost transferat în Italia, la o clinică de terapie intensivă, iar mai târziu la centre de recuperare și tratament psihiatric.
În prezent, acesta se află în Italia. Situația sa a generat de-a lungul anilor numeroase controverse și întrebări privind executarea unei eventuale condamnări definitive.
Dosarul Mario Iorgulescu a devenit unul dintre cele mai mediatizate cazuri judiciare din România ultimului deceniu, atât prin gravitatea accidentului, cât și prin traseul complicat al procesului.