„Mâna lui Dumnezeu” sau povestea fotografiei care a schimbat fotbalul mondial

 „Mâna lui Dumnezeu” sau povestea fotografiei care a schimbat fotbalul mondial
Imagine Momentul de la Cupa Mondială din 1986 (colaj News Edge, sursa: BBC)
La 40 de ani de la celebrul gol marcat de Maradona cu „Mâna lui Dumnezeu”, povestea fotografiei care a demascat gestul controversat scoate la iveală o dispută legată de drepturile de autor. Familia fotografului mexican Alejandro Ojeda Carbajal încă se luptă în instanță.

În vasta istorie a Campionatelor Mondiale, puține momente au generat atâta controverse și admirație precum partida din sferturile de finală dintre Anglia și Argentina.

Meciul s-a disputat în Mexic, pe 22 iunie 1986. BBC relatează că, la exact 40 de ani de la acea confruntare, meciul rămâne viu în memoria colectivă, nu doar pentru geniul lui Diego Armando Maradona, ci și pentru un episod polemic care a sfidat regulile jocului: „Mâna lui Dumnezeu”.

În minutul 6 al reprizei secunde, Maradona a înscris un gol aparent cu capul. Dar imaginile au dezvăluit ulterior adevărul. O fotografie color a devenit proba ce i-a demascat gestul. Ceea ce a schimbat pentru totdeauna percepția asupra victoriei Argentinei.

Un moment de inspirație

Partida dintre Argentina și Anglia din 1986 a purtat o încărcătură simbolică uriașă. Într-un meci tensionat, Diego Armando Maradona a oferit lumii două fețe ale aceluiași jucător. El a reuşit „Golului Secolului” și a fost protagonistul „Mâinii lui Dumnezeu”.

În timp ce arbitrii nu au sancţionat neregula, ochiul vigilent al unui fotograf mexican a surprins momentul exact în care pumnul lui Maradona a lovit mingea.

Această imagine istorică a fost publicată pe prima pagină a ziarului „El Heraldo de México”. Ea a purtat semnătura lui Alejandro Ojeda Carbajal. Fiul fotografului, Juan Carlos Ojeda, își amintește cu emoție cum tatăl său a realizat importanța capturii: „Înainte de a face developarea imaginii, tata știa deja că are fotografia. Era sigur”.

Mai mult, el a adăugat: „El ţinea camera strâns în braţe și nu voia să spună nimănui ce are”.

Omul din spatele aparatului

Alejandro Ojeda Carbajal nu a fost un fotograf de presă obișnuit. Pasiunea sa era împărțită între fotografie și îngrijirea animalelor de companie. „Avea o afacere pentru îmbăierea și curățarea câinilor, acesta era jobul său. Dar, într-o zi, a început să-i placă să facă fotografii”, explică Juan Carlos.

Datorită talentului său, a fost cooptat în echipa „El Heraldo” în 1968, iar experiența acumulată la turneele anterioare l-a ajutat să anticipeze momentele cheie pe stadionul Azteca. În acea zi de 22 iunie, Ojeda a ales strategic să urmărească atacurile Argentinei.

„M-am interesat să urmăresc faza până când mingea a intrat în poartă. Când Maradona atinge mingea, eu declanșez de două ori”, a explicat fotograful într-un interviu acordat la scurt timp după primirea Premiului Național de Jurnalism al Mexicului în 1986.

Fotografia sa a fost singura care a demonstrat clar pumnul lui Maradona, în ciuda sutelor de alte camere prezente pe stadion.

O controversă

Deși imaginea a fost publicată inițial cu numele lui Ojeda Carbajal, în portofoliile unor agenții internaționale precum Getty Images, aceasta apare atribuită lui Bob Thomas, un celebru fotograf sportiv britanic. Această atribuire eronată a circulat în publicații prestigioase, de la „The New York Times” la „The Guardian”.

„Noi am aflat foarte recent despre această problemă. Poate că ziarul a decis să vândă drepturile fotografiei acestui fotograf englez. Dar asta a fost acum 40 de ani”, susține Juan Carlos Ojeda.

BBC Mundo a încercat să contacteze compania „Bob Thomas Sport Photography” pentru clarificări, însă nu a primit niciun răspuns până la publicarea materialului.

Moștenirea unui moment intrat în istorie

Indiferent de cine deține drepturile de autor, impactul vizual al fotografiei rămâne indiscutabil. Chiar și Maradona a recunoscut ulterior indirect natura golului, transformând „Mâna lui Dumnezeu” într-o expresie iconică a fotbalului.

„Singurul lucru pe care îl știu este că cei 114.000 de spectatori care erau pe Azteca, milioane de telespectatori și eu, am văzut o mână. Nu știu dacă a fost cea a lui Dumnezeu, atâta timp cât arbitrul nu a observat acest lucru și a validat un triumf care ar fi trebuit să fie un egal”, spunea Alejandro Ojeda Carbajal la puțin timp după eveniment.

Familia Ojeda continuă demersurile pentru ca numele tatălui lor să fie recunoscut oficial pe toate expozițiile și arhivele care conțin această piesă istorică. „Ceea ce contează cu adevărat pentru familie sunt fotografiile care sunt expuse pe stadionul Hidalgo, cel din Pachuca sau chiar pe Azteca, care nu au numele tatălui meu. Ar fi ideal să aibă numele lui undeva”, a conchis Juan Carlos Ojeda.

Povestea fotografiei surprinse de Alejandro Ojeda Carbajal reflectă fragilitatea adevărului în era mediatică, unde o singură imagine a reușit să pună sub semnul întrebării integritatea unui întreg turneu mondial. Deși fotograful a decedat în 1999, moștenirea sa vizuală rămâne martora tăcută a celui mai disputat moment din istoria „sportului rege”, un simbol al geniului și al lipsei de fair-play care, împreună, au creat mitul de neuitat al lui Maradona.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!

0 comentarii Comentarii