În spatele acestui proiect se află însă o poveste care începe cu mult înainte de primele budinci de ovăz și de primele planuri de afaceri.
Este povestea unei fete din Deva care la 14 ani primea un microfon într-un studio de radio, care a studiat ulterior Jurnalismul și Dreptul, care a plecat singură în Franța fără să știe exact unde va ajunge și care, după un eșec profesional dureros, a avut curajul să o ia de la capăt.
Fata care a intrat în radio la 14 ani
Ioana Bogdan spune că cel mai important moment din viața sa nu a fost deschiderea unui business și nici câștigarea unei competiții culinare. Totul a început într-un studio de radio. Avea doar 14 ani când s-a prezentat la un interviu pentru un post local din Deva. Cineva a decis să îi ofere o șansă, un microfon și propriul spațiu de emisie.
Privind în urmă, spune că acel moment i-a schimbat complet destinul. Până atunci fusese un copil timid. Nu era genul care să vorbească mult. Dacă era întrebată ce face, răspundea simplu și conversația se încheia acolo. În schimb, avea încă de mică instinctul de lider. Își organiza colegii, grupurile de prieteni și activitățile din jurul său.
Experiența din radio i-a oferit însă ceva ce avea să îi fie util toată viața: încrederea că lumea este mai mare decât locul din care pleci și că oportunitățile apar atunci când ai curajul să le cauți.
Două facultăți și dorința de a învăța mai mult
Drumul firesc după radio a fost Facultatea de Jurnalism. Doar că, după primul an, Ioana a simțit că experiența practică acumulată deja îi oferise multe dintre lucrurile pe care facultatea încerca să le predea. A decis atunci să își construiască și un plan B. S-a înscris la Facultatea de Drept și a urmat în paralel cele două programe de studiu. Le-a absolvit pe ambele și a lucrat atât în jurnalism, cât și în domeniul juridic.
Pentru mulți ar fi fost suficient. Pentru Ioana însă începea să apară sentimentul că există ceva mai mult.
Biletul de avion care i-a schimbat viața
Ani la rând a trimis CV-uri către companii și angajatori din străinătate. În fiecare dimineață, înainte să înceapă programul de lucru, aplica pentru noi oportunități. Într-o zi a primit telefonul pe care îl aștepta. A fost invitată la un interviu în Franța. Angajatorii voiau să o vadă imediat. A doua zi era deja în avion. A mers la interviu, s-a întors în România, și-a dat demisia și într-o săptămână pleca definitiv.
Privind în urmă, recunoaște că multe dintre deciziile importante din viața sa au fost luate cu același curaj instinctiv care o caracterizează și astăzi.
Eșecul care a trimis-o la una dintre cele mai bune școli culinare din lume
Pasiunea pentru gătit exista de multă vreme. La început a crezut că este suficient. Nu era.
După ce a obținut un contract ca bucătar pe o ambarcațiune privată, a descoperit rapid că nivelul cerut era mult peste ceea ce știa să facă. După doar câteva săptămâni a fost concediată. Astăzi vorbește deschis despre acel moment și îl consideră unul dintre cele mai importante din carieră. Nu pentru că a fost ușor, ci pentru că i-a arătat cât de multe avea încă de învățat. În loc să renunțe, a ales să se specializeze.
A urmat cursurile prestigiosului Institut Paul Bocuse din Lyon, una dintre cele mai respectate școli culinare din lume. A continuat apoi pregătirea în Toscana, unde a aprofundat bucătăria italiană. Anii petrecuți în Franța și Italia au schimbat complet modul în care privea gastronomia.

Viața printre miliardari și lecțiile neașteptate
Au urmat ani în care a lucrat pentru familii extrem de influente și pentru personalități cunoscute la nivel internațional. Printre acestea s-au numărat Roman Abramovich și Luciano Benetton.
Dacă în cazul lui Abramovich contactul cu proprietarul era limitat de măsurile stricte de securitate, experiența alături de Luciano Benetton a fost complet diferită. Petreceau mult timp discutând. Uneori ieșeau împreună la cină în porturile în care acostau. Ioana a avut ocazia să observe îndeaproape stilul de viață al unor oameni care construiseră afaceri globale.
A descoperit însă și un lucru surprinzător. Dincolo de averi și succes, cei mai mulți dintre ei aveau ritualuri simple, disciplină și o atenție foarte mare pentru sănătate și alimentație.
O pierdere care a schimbat totul
Există însă un motiv mult mai personal pentru care Ioana vorbește astăzi despre alimentație sănătoasă.
În 2012 și-a pierdut tatăl. Acesta suferea de diabet, iar experiența respectivă a rămas una dintre cele mai puternice amintiri din viața sa. Ani la rând s-a gândit la relația dintre alimentație și sănătate. La cât de mult poate influența ceea ce punem în farfurie felul în care trăim.
Astăzi spune că o parte din ceea ce construiește prin Ritual reprezintă și un omagiu adus tatălui său. Prin fiecare atelier, fiecare produs și fiecare proiect educațional încearcă să îi ajute pe oameni să înțeleagă cât de importantă este hrana pentru starea de bine și pentru sănătate.
Carolina și începutul unei noi etape
În 2018, Ioana s-a întors definitiv în România. Era însărcinată. Pentru mulți ar fi fost momentul perfect pentru o pauză. Pentru ea a fost începutul unei noi aventuri. În perioada sarcinii a participat la competiții culinare și a câștigat trofeul Young Chef, în timp ce se afla în ultimele luni înainte de naștere. Glumește și astăzi spunând că a câștigat competiția împreună cu fiica sa, Carolina.
De atunci, cele două formează o echipă. Carolina a crescut printre oale, tigăi și ateliere de gătit. Participă la cursurile organizate de mama sa și spune deja că vrea să devină bucătar.

Ritual și filosofia unui nou început
Brandul Ritual s-a născut inițial în bucătăria de acasă. A pornit cu o investiție minimă și cu un singur produs. Pas cu pas a crescut. Astăzi include un bistro în Deva, ateliere pentru copii, cursuri de gătit, programe educaționale și o comunitate care împărtășește aceeași preocupare pentru un stil de viață sănătos.
Pentru Ioana Bogdan, succesul nu înseamnă perfecțiune. Poate că tocmai de aceea motto-ul care o definește este unul pe care l-a aplicat de multe ori în viață: „Fake it till you make it.”
S-a aruncat în necunoscut de nenumărate ori. A plecat fără garanții, fără certitudini și fără planuri perfecte. Dar de fiecare dată a găsit drumul spre mal. Iar astăzi, privind în urmă, pare că fiecare dintre acele salturi de încredere a construit femeia care este acum.
Ioana devine astăzi vocea noastră pentru un stil de viață sănătos. ”Ritual – Viața prin farfurie” este numele serialului prin care renumitul chef va oferi sfaturi de alimentație cititorilor noștri.
