Schimbarea este adesea comparată cu un „Vest Sălbatic”, unde nu există încă reguli clare. Iar competiția este deschisă pentru cei care vor să influențeze viitorul industriei. În acest context, publicația The Hollywood Reporter a realizat o listă care reunește cele mai influente persoane din zona Hollywoodului în era inteligenței artificiale.
Hollywoodul și inteligența artificială sau viitorul filmului
Cei incluși în top provin din medii foarte diferite și au opinii uneori opuse despre rolul inteligenței artificiale. Unii o văd ca pe o amenințare la adresa creativității umane, în timp ce alții o consideră un instrument care poate revoluționa producția de conținut.
Un exemplu este Ben Affleck, actor și regizor cunoscut, care inițial părea un critic al AI. În 2024, a declarat că „filmele vor fi printre ultimele lucruri care vor fi înlocuite de inteligența artificială”. Tot el a adăugat o idee devenită virală cum că „inteligența artificială îți poate scrie versuri excelente care imită stilul elisabetan, dar nu îți poate scrie un Shakespeare”.
Chiar și așa, poziția sa este mai nuanțată. Affleck consideră că AI poate fi utilă în anumite etape tehnice ale producției, dar nu poate înlocui creativitatea autentică. În mod surprinzător, el a cofondat în secret un startup de post-producție bazat pe AI, ulterior cumpărat de Netflix.
Companiile tech intră puternic în industrie
Un rol important în procesul de transformare îl au companiile de tehnologie. Stability AI, condusă de Prem Akkaraju, este una dintre cele mai influente firme din domeniu. Akkaraju este de părere că următorul deceniu va fi extrem de favorabil creatorilor. „Vor apărea idei noi, francize și inovații în storytelling. Dar există și riscul ca prea mult conținut generat de AI să devină uniform și lipsit de originalitate”, explică el.
De cealaltă parte, OpenAI, condusă de Sam Altman și Fidji Simo, a avut un impact major asupra industriei după lansarea ChatGPT. Simo afirmă faptul că „peste zece ani vom avea instrumente și forme de divertisment bazate pe AI greu de imaginat astăzi”.
Totuși, relația dintre Hollywood și OpenAI este complicată. După protestele scenariștilor și actorilor din 2023, care s-au opus utilizării AI, colaborările au fost privite cu scepticism. Parteneriatul cu Disney pentru tehnologia video Sora a stârnit controverse, iar ulterior a fost abandonat.
Regizorii, între experiment și rezistență
Unii cineaști explorează activ noile tehnologii. Darren Aronofsky experimentează AI prin compania sa și încearcă să integreze tehnologia în procesul creativ. Proiectele sale arată că AI poate fi folosită ca instrument artistic, nu doar ca soluție tehnică.
În contrast, Justine Bateman este una dintre cele mai vocale critice ale inteligenței artificiale. Ea avertizează asupra riscurilor și promovează producțiile realizate fără AI. „Majoritatea divertismentului filmat va deveni ‘conținut’. Adică vor fi doar imagini de fundal generate pentru platforme. Dar există și o nouă direcție, unde filmele fără AI devin mai valoroase”, spune ea.
AI ca instrument, nu înlocuitor
O poziție echilibrată vine de la regizorul James Cameron, cunoscut pentru filme precum Avatar sau Titanic. El consideră că inteligența artificială poate ajuta artiștii să creeze producții mai complexe, dar nu ar trebui să înlocuiască factorul uman.
„Vom găsi o cale de mijloc”, spune el. Dar avertizează că artiștii trebuie să rămână în centrul procesului creativ.
Care este impact asupra producției și publicului
Marile companii media, precum Amazon sau Paramount, integrează deja AI în producție. Tehnologia este folosită pentru a analiza scenarii, a reduce costuri și a accelera procesele de filmare.
De asemenea, AI ajunge și la public, prin funcții precum rezumate automate ale episoadelor sau îmbunătățirea sunetului pentru o experiență mai bună de vizionare.
Hollywood, o industrie în transformare
Tema Hollywoodului în era inteligenței artificiale reflectă o schimbare profundă în industria divertismentului. Nu mai este vorba doar despre filme și seriale, ci despre modul în care sunt create, distribuite și consumate.
Pe de o parte, AI promite eficiență și inovație. Pe de altă parte, ridică întrebări importante despre creativitate, originalitate și rolul oamenilor în artă. Cert este că viitorul Hollywoodului va fi decis de această „confruntare” între tehnologie și talent uman. Iar rezultatul va influența modul în care consumăm divertisment în următoarele decenii.
