POLITICO scrie că scena politică din România traversează o perioadă de profundă instabilitate. Aceasta este marcată de lipsa unui guvern pe deplin funcțional. În acest context tensionat, liderul AUR, George Simion, mizează pe o posibilă dizolvare a parlamentului și pe organizarea de alegeri anticipate.
În timp ce liderii naționaliști din alte state europene și-au temperat retorica pentru a obține influență politică, reprezentantul formațiunii suveraniste de la București adoptă o linie dură. El contestă deschis şi deciziile luate la nivelul Uniunii Europene.
Liderul AUR cere alegeri anticipate
Criticile aduse actualei arhitecturi europene vizează direct direcția economică și măsurile adoptate în ultimele decenii. „Ceea ce vor să facă la Bruxelles este să distrugă Europa”, a declarat George Simion în cadrul unui interviu acordat în timpul unei vizite la Londra.
Liderul politic a adăugat că politicile implementate în ultimii ani au afectat negativ economia continentului. Simion consideră că direcția urmată în prezent este greșită.
Formațiunea pe care o conduce înregistrează scoruri ridicate în sondajele de opinie, profitând de nemulțumirile cetățenilor față de partidele tradiționale. Atacurile politice s-au îndreptat și împotriva politicilor climatice și a măsurilor de apărare promovate de Bruxelles. Poziția oficială a partidului susține un model bazat pe state naționale independente, respingând orice formă de dominație externă.
„Am fost ocupați de astfel de dictaturi precum cele din Rusia sau URSS și de tendințele dictatoriale din Germania”, a afirmat George Simion, subliniind că obiectivul este integrarea într-o Europă formată din națiuni libere și suverane.
Criza guvernamentală și solicitarea scrutinului anticipat
Blocajul administrativ din România durează de mai multe luni, după ce alianțele parlamentare anterioare s-au destrămat. Absența unei majorități stabile și eșecul negocierilor pentru învestirea unui nou executiv au adus în discuție varianta constituțională a scrutinului anticipat. O astfel de procedură nu a mai fost aplicată în România de la căderea regimului comunist. Liderul suveranist susține că soluția crizei actuale aparține exclusiv cetățenilor, prin intermediul votului.
„Dacă așa-zișii elitiști pro-europeni nu au nicio soluție, singura soluție, soluția constituțională, sunt alegerile anticipate”, a precizat politicianul.
Acesta a menționat că democrația românească a fost grav afectată de evenimentele din trecutul recent. Simion a făcut referire la deciziile care au marcat competiția electorală anterioară.
Neîncrederea în clasa politică tradițională a crescut pe fondul scandalurilor și al problemelor economice cu care se confruntă populația. Criticile s-au îndreptat și spre conducerea statului. Liderul AUR îl acuză pe actualul președinte că a generat un blocaj instituțional dificil de depășit.
Eșecul primelor propuneri de prim-ministru în fața parlamentului a adâncit și mai mult prăpastia dintre Palatul Cotroceni și formațiunile politice cu susținere populară ridicată.
Relația cu partenerii externi și orientarea strategică
Dezbaterile privind orientarea geopolitică a României rămân aprinse. Asta se întâmplă în special în contextul pozițiilor exprimate de reprezentanții AUR față de conflictul din Ucraina și față de instituțiile comunitare. Criticii acuză formațiunea de derapaje suveraniste. Însă conducerea partidului respinge aceste etichete și își reafirmă atașamentul față de alianțele militare tradiționale.
„Europa este la Londra, la Varșovia, la Budapesta, la București, nu la Bruxelles. „Vrem să mergem pe calea unei Europe unite care creează prosperitate, iar NATO este singura soluție pentru securitate și pentru a menține lumea liberă”, a subliniat liderul politic, reconfirmând sprijinul pentru structurile de securitate euroatlantice.
În ciuda criticilor vehemente aduse modului în care este administrată țara, reprezentanții partidului exclud o colaborare strânsă cu marile formațiuni parlamentare tradiționale. Ei motivzează că acestea nu au viziunea necesară pentru reformarea profundă a economiei. Scorul ridicat înregistrat în măsurătorile sociologice menține presiunea pe scena politică. În timp ce negocierile pentru formarea unei noi majortăți stagnează până la toamnă.
Liderul formațiunii mizează în continuare pe sprijinul popular, afirmând că ascensiunea partidului se bazează pe o dinamică proprie și pe nemulțumirea generalizată față de actuala clasă conducătoare.
