Dominic Fritz lansează un nou atac la PSD: „Extremismul se combate prin eliminarea PSD-ismului”

Dominic Fritz lansează un nou atac la PSD: „Extremismul se combate prin eliminarea PSD-ismului”
Imagine Fritz lansează un nou atac la PSD (Foto Facebook/Antena 3)
Președintele USR, Dominic Fritz, a susținut că participarea PSD la viitoarea guvernare nu garantează stabilitatea politică a României și a afirmat că ascensiunea electorală a AUR poate fi oprită doar prin „combaterea PSD-ismului”.

Liderul USR a criticat abordarea președintelui Nicușor Dan. Șeful statului ar urmări izolarea AUR din ecuația politică prin includerea PSD în viitoarea coaliție de guvernare. Fritz a invocat eșecurile electorale înregistrate de partidele tradiționale, pe fondul dorinței electoratului pentru schimbare.

„Cu siguranță, președintele încearcă să găsească soluții pentru depășirea acestui blocaj politic și pornește de la premisa că AUR nu trebuie să ajungă la guvernare. A afirmat acest lucru și public, deoarece consideră – și cred că are dreptate – că AUR reprezintă un pion al Rusiei, iar România nu trebuie să cadă sub influența Moscovei”, a declarat Dominic Fritz la RFI.


,,Fără PSD la butoane”

„Eu cred că cea mai bună cale de a combate extremismul este de a combate PSD-ismul adică de a combate corupția, de a combate privilegiile în acest stat, pentru că oamenii ne-au spus de mai multe ori în ultimele ture de alegeri n-a mai intrat nici candidatul PSD, nici candidatul PNL, nici candidatul unic PSD-PNL. Fără ca PSD să fie peste tot la butoane, va fi greu să să stopăm creșterea extremismului”, a mai spus primarul din Timișoara.

De asemenea, Fritz, a reiterat poziția critică față de desemnarea lui Adrian Veștea, ca premier. Liderul USR a subliniat că propunerea sa de guvern „trebuie să pice”

„Nu ar fi bine pentru România dacă ar fi condusă de un premier care nici măcar în propriul partid nu a primit încredere, care ar fi ales ca premier trădându-și propriul partid, fără nici măcar să-și asume această trădare, ci încearcă să o împacheteze,  că el e responsabil și neconflictual în timp ce își pune tot partidul în cap și jumătate din populație. Oricum. Deci asta e important acuma să pice și după aia vedem noi”, conchide Fritz.


USR în criza guvernamentală

Criza politică declanșată după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier a plasat USR într-o poziție delicată. Dar și strategică. Formațiunea condusă de Dominic Fritz încearcă să se prezinte drept principala alternativă la actualul sistem de putere. Ea critică simultan influența PSD și deciziile conducerii PNL.

Pentru USR, miza nu este doar formarea unui nou guvern. Miza este consolidarea unui profil politic distinct într-un moment în care partidele tradiționale sunt contestate de o parte semnificativă a electoratului. Discursul lui Dominic Fritz sugerează că partidul încearcă să lege ascensiunea extremismului de nemulțumirea publică față de corupție, privilegii și concentrarea puterii în mâinile PSD.

USR e între două „rele”

În acest context, opoziția față de nominalizarea lui Adrian Veștea are o dublă semnificație. Pe de o parte, USR contestă legitimitatea unui premier care nu beneficiază de sprijinul deplin al propriului partid. Pe de altă parte, partidul încearcă să evite asocierea cu o formulă guvernamentală pe care o consideră o continuare a actualei arhitecturi de putere.

Strategic, USR se află între două riscuri. Dacă votează împotriva noului guvern și contribuie la prelungirea blocajului politic, poate fi acuzat de lipsă de responsabilitate într-un moment dificil pentru țară. Dacă acceptă însă un compromis și susține o formulă pe care a criticat-o dur, riscă să-și dezamăgească propriul electorat. Și să piardă teren în fața forțelor antisistem.

USR susține o schimbare a modului în care se exercită puterea

În realitate, partidul încearcă să capitalizeze politic nemulțumirea față de PSD și PNL, fără a lăsa impresia că favorizează instabilitatea. Este un echilibru dificil, iar evoluția crizei guvernamentale va arăta dacă USR reușește să se impună ca o alternativă credibilă de guvernare. Sau rămâne în rolul de contestatar al sistemului.

Pentru moment, mesajul transmis de Dominic Fritz este clar. Astfel, USR consideră că schimbarea premierului nu este suficientă. Formațiunea consideră că este necesară o schimbare a modului în care este exercitată puterea. Rămâne de văzut dacă această poziționare va aduce partidului câștiguri politice sau îl va împinge într-o nouă confruntare cu logica compromisului parlamentar.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!

0 comentarii Comentarii