Frați în viață, rivali la Mondial. Cele 8 perechi care scriu una dintre cele mai spectaculoase povești ale Cupei Mondiale 2026

Frați în viață, rivali la Mondial. Cele 8 perechi care scriu una dintre cele mai spectaculoase povești ale Cupei Mondiale 2026
Imagine 8 perechi de frați participă la Cupa Mondială 2026. Sursa foto: Pexels
Cupa Mondială 2026 aduce un record inedit: opt perechi de frați participă la turneul final. Patru dintre acestea reprezintă naționale diferite, în timp ce celelalte împart același tricou și aceeași ambiție pe cea mai mare scenă a fotbalului mondial.

Cupa Mondială din 2026 nu aduce doar dueluri între marile forțe ale fotbalului mondial. Ci și povești de familie care traversează granițe, continente și identități naționale, notează Gazeta Nouă.

Ediția din acest an stabilește un record aparte: opt perechi de frați participă la turneul final. Dintre acestea, patru oferă un scenariu rar întâlnit în fotbalul internațional. Deși au crescut în aceeași familie, acești jucători au ales să reprezinte naționale diferite. Și s-ar putea întâlni ca adversari în cea mai importantă competiție a fotbalului mondial.

De la frații Williams la frații Doué, Mondialul din 2026 scoate în evidență modul în care identitatea, originile și parcursul personal pot influența alegerea unei echipe naționale.

Frații care au ales naționale diferite

Nico și Iñaki Williams: Spania versus Ghana

Una dintre cele mai cunoscute povești este cea a fraților Williams, ambii formați și consacrați la Athletic Bilbao.

Nico Williams a ales să reprezinte Spania, țara în care s-a născut și și-a construit cariera internațională. În schimb, fratele său mai mare, Iñaki Williams, a decis să joace pentru Ghana, țara de origine a părinților săi.

Astfel, doi dintre cei mai cunoscuți frați din fotbalul european pot apărea la aceeași Cupă Mondială sub steaguri diferite.

Frații Brobbey: Ghana și Țările de Jos

O situație similară apare și în familia Brobbey. Derrick Luckassen Brobey, fundaș legitimat la Pafos, în Cipru, reprezintă Ghana, în timp ce fratele său, Brian Brobbey, atacant la Sunderland, evoluează pentru naționala Țărilor de Jos.

Frații Souttar: Scoția și Australia

John și Harry Souttar s-au născut la Aberdeen, însă au ales drumuri diferite la nivel internațional. John Souttar, fundaș la Rangers, reprezintă Scoția, în timp ce Harry Souttar, jucător al lui Leicester City, evoluează pentru Australia, țara de origine a mamei sale.

Frații Doué: Franța și Coasta de Fildeș

O altă poveste interesantă vine din familia Doué. Désiré Doué, atacant la Paris Saint-Germain, joacă pentru Franța, țara în care s-a născut. Fratele său, Guela Doué, mijlocaș la Strasbourg, reprezintă Coasta de Fildeș, alegere influențată de originile paterne.

Familii care joacă sub același drapel

Nu toate poveștile de la Mondialul din 2026 sunt despre rivalitate. Patru perechi de frați au ajuns la turneul final reprezentând aceeași echipă națională, continuând tradiția familiilor care împart aceeași pasiune și aceleași culori.

Frații Bacuna, împreună pentru Curaçao

Leandro și Juninho Bacuna evoluează pentru reprezentativa Curaçao. Leandro joacă la Igdir, în Turcia, iar Juninho este legitimat la Volendam, în Țările de Jos. Cei doi formează unul dintre cele mai experimentate cupluri de frați prezente la competiție.

Frații Duarte, reprezentanții Capului Verde

Laros și Deroy Duarte sunt convocați în naționala Capului Verde. Primul evoluează la Puskás Akadémia, în Ungaria, iar al doilea la Ludogorets Razgrad, în Bulgaria.

Frații Timber, un nume cunoscut în fotbalul european

Quinten și Jurriën Timber reprezintă Țările de Jos la această ediție a Cupei Mondiale. Jurriën evoluează în Premier League, la Arsenal, în timp ce Quinten joacă la Olympique de Marseille, în Franța.

Frații Hernández, simbolul Franței

Printre cele mai cunoscute perechi de la turneu se află și Lucas și Théo Hernández. Ambii reprezintă Franța și sunt deja nume consacrate în fotbalul internațional. Lucas joacă la Paris Saint-Germain, în timp ce Théo Hernández evoluează la Al-Hilal, în Arabia Saudită.

Mondialul în care legăturile de familie devin parte din spectacol

Prezența a opt perechi de frați la aceeași Cupă Mondială reprezintă una dintre particularitățile ediției din 2026.

Dacă în unele cazuri familia a însemnat și alegerea aceleiași echipe naționale, în altele originile multiple și regulile de eligibilitate ale FIFA au creat situații în care frații se regăsesc de părți diferite ale competiției.

Indiferent de drapelul sub care evoluează, aceste povești adaugă o dimensiune aparte unui turneu care reunește nu doar cele mai bune echipe ale lumii, ci și unele dintre cele mai interesante legături de familie din fotbalul internațional.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!

0 comentarii Comentarii