Festivalul Internațional Shakespeare Craiova, acolo unde WILL Matters, cu Octavian Saiu

 „Ce înseamnă Festivalul Shakespeare de la Craiova? O minune. Născută din iubire, salvată din pasiune și — acum, iată — împlinită prin continuitate.” Cuvintele sunt ale lui Octavian Saiu, dar sentimentul le aparține tuturor celor care au trecut, măcar o dată, printr-o ediție a celui mai mare festival Shakespeare din lume. Timp de 11 zile, între 21 și 31 mai 2026, Craiova a vibrat de-a lungul a 15 secțiuni și peste 450 de evenimente, transformând un oraș din sudul Olteniei în capitala mondială a lui Will. Nu a unui Will abstract, de manual, ci a unuia viu, scanat de drone în aer, interpretat în patru piețe centrale deodată, jucat de studenți din 30 de țări, discutat de academicieni, regizori și experți inclusiv în inteligență artificială.

Insula shakespeareană a Europei

Shakespeare Core, selecția oficială a spectacolelor, a reunit companii din peste 30 de țări, iar la Shakespeare Village a bătut inima festivalului sub cerul liber, în Parcul Romanescu și la Hipodromul Craiova. Tema ediției 2026, WILL matters, a pornit de la o idee simplă și cutremurătoare. Prin voință, ceea ce gândim și visăm devine realitate. Iar Shakespeare este dovada că realitatea poate dura patru secole.

Și pentru că vorbim despre teatru, vom urma felul în care este scris și publicat un text dramatic. Am arătat deja contextul, așa că acum urmează rolurile. Nu vom uita nici didascaliile, acele indicații cu care autorul dramatic dă niște indicații de regie pentru gesturi, mișcare scenică, decor, lumini, muzică, pentru a ajuta cititorul să vadă cu ochii minții. Didascaliile fac din cititor un spectator al propriului act artistic pe scena imaginației.

Vlad Drăgulescu, omul care a dus Shakespeare în 61 de sate

Din noiembrie 2016, când a intrat în echipa de conducere a Teatrului Național „Marin Sorescu” ca director artistic, Vlad Drăgulescu s-a implicat în elaborarea, alături de Emil Boroghină, a conceptului Festivalului Internațional Shakespeare, devenind președintele acestui splendid festival. Actor de formație, cu peste 12 ani de activitate în domeniul cultural, în calitate de producător și regizor, Drăgulescu a adus la Craiova o viziune neconvențională.

Teatrul nu stă în sală și nu-l așteaptă pe spectator, merge după el. Caravana Shakespeare ajunge în 61 de localități din țară, dublu față de anul trecut, cu ținta de a ajunge, în câțiva ani, în peste 600. Din 2021, Vlad Drăgulescu deține și funcția de vicepreședinte al European Shakespeare Festivals Network (ESFN). Inițiatorul proiectului Hektomeron, un maraton de 25 de ore cu peste 400 de artiști din 100 de țări, este, la Craiova 2026, gazda unui festival care refuză granițele în orice formă.

Michael Dobson, care știe cel mai bine de ce Shakespeare contează încă

Michael Dobson este Directorul Shakespeare Institute din Stratford-upon-Avon și Profesor de Studii Shakespeariene la Universitatea din Birmingham. A predat la Oxford, Harvard, Universitatea din Londra și University of Illinois at Chicago. A conferențiat despre Shakespeare în peste 30 de țări. Legătura sa cu Craiova nu este una protocolară. În 2020 a primit Premiul Internațional Shakespeare al Festivalului de la Craiova, iar Universitatea din Craiova i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa.

Este fondator și membru al consiliului de administrație al European Shakespeare Research Association, decan academic al Programului Shakespeare la British-American Drama Academy, referent pentru BBC și London Review of Books și editor general, alături de Dympna Callaghan, al seriei de monografii Palgrave Shakespeare Studies. Cel care a descris Shakespeare Institute drept „cel mai bun loc de pe pământ pentru a explora impactul lui Shakespeare pe parcursul a patru secole de cultură mondială” a venit la Craiova 2026 să pună o întrebare și mai dificilă: ce loc mai are Will în era inteligenței artificiale?

Octavian Saiu, criticul și cronicarul care transformă dialogul în artă

Octavian Saiu este critic de teatru și cercetător român, cu un doctorat în Teatrologie la UNATC București și un al doilea doctorat în Literatură Comparată. Cu un vast profil academic, domnia sa predă la universități din România, Noua Zeelandă, Hong Kong, China, Japonia și Portugalia. De două ori a fost Visiting Fellow la University of London.

A susținut conferințe și master-class-uri la numeroase alte universități din Europa, Asia, Africa, Orientul Mijlociu, precum și la Institutul Grotowski. Este consultant al mai multor festivaluri din lume. Din 2014 este moderatorul Conferinței de Studii Shakespeare din cadrul Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova și, din 2004, moderatorul Conferințelor Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. A fost Secretar General Adjunct al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (IATC) și a publicat mai multe cărți despre teatru.

În 2010 i s-a acordat Premiul Criticii pentru carte de teatru , iar în 2013, Premiul UNITER pentru Critică de Teatru. Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Președintele României i-a conferit, în 2020, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, iar în 2024 a fost distins cu Premiul de Onoare al Ministerului Culturii.

Aula din foaier

Când moderează un dialog, Octavian Saiu nu pune simple întrebări. El construiește punți între gânditori, între epoci, între Shakespeare și algoritmii secolului XXI. La Craiova 2026, dialogul Shakespeare: How and Why, in the Age of AI îl aduce față în față cu Michael Dobson și Vlad Drăgulescu pentru a răspunde la cea mai urgentă întrebare a momentului: ce mai poate face teatrul din ceea ce nu poate face o mașină?

Cum introducerea făcută de Octavian Saiu a fost o expunere în toată regula, mă opresc, deocamdată, la a reda această componentă. Ceea ce a avut de spus Vlad Drăgulescu în cadrul acestui dialog, mai degrabă o succesiune de trei monoloage de forță, își va găsi locul separat.

Monologul lui Octavian Saiu

„Vă spun în română așa cum e firesc, e limba nostră, e limba acestui spațiu, e limba sufletelor noastre. Totodată trebuie să vă cer scuze pentru că întreg acest eveniment se va desfășura în limba engleză. E un semn de respect pentru oaspeții noștri, prezenți aici din alte părți. Este și un element al firescului în comunicare, pentru că vorbim despre Shakespeare. Vom vorbi despre aspecte care țin de universul său lingvistic într-o oarecare măsură” a început Octavian Saiu.

„Voi trece la limba engleză, pentru ca Michael să nu se simtă exclus. Trebuie să spun de la bun început că mă mândresc cu mine, în ipostazele de moderator de secțiuni și abilitatea de a face foarte, extrem de scurte introduceri sau să nu le folosesc deloc. În acest caz voi încălca acea regulă. Ba mai mult, vă avertizez că voi face o foarte, foarte lungă introducere” și-a amenințat Octavian Saiu auditorii.

Toate-s vechi și nouă toate

Cei care îl cunosc, au observat că, de-a lungul anilor, de la extrema seriozitate cu care tratează fiecare eveniment, fiecare apariție, (lucru valabil până în prezent) Octavian Saiu abordează de câțiva ani, un tip de histrionism al înțelepciunii acumulate odată cu experiența. Această precizare e o didascalie sui generis, prin care un dramaturg ar fi descris, poate, schița de zâmbet ironic de pe chipul vorbitorului și râsul interlocutorilor și al unora din public, chiar.

„După cum bănuiesc, ați venit aici pentru Michael, așa că puteți pleca și să vă întoarceți după cincisprezece minute. Asta și ca să nu fiți dezamăgiți, în același timp. Michael e nevoit să rămână, ca semn de apreciere. Dar și el ar vrea să scape de aici. Dar n-are cum să o facă. Singura cale este să parcurgă introducerea mea, permițându-mi niștea remarci și alegerea mea pentru câteva subiecte în această discuție.

Dar, înainte de a începe, vreau să spun că îi sunt cu mare sinceritate recunoscător prietenului meu, Vlad Drăgulescu pentru că mi-a permis să fac parte din acest festival. Acesta devine mai grozav decât am putut bănui acum patru sau șase ani. Și asta grație viziunea sa, și mai mult decât atât, abilității de a transpune această viziune și de a o aduce la viață, la realitate.

Este ceva care sună foarte tehnic la acest cuvântul conducere, care acoperă distanța dintre ceea ce este gândit la un moment dat și puterea de a face lucrurile posibile. Vlad are această calitate, această putere, și este minunat că se întâmplă și că suntem aici grație lui”.

Aplauze, aplauze

Dacă exită ompersoană care ăși exersează eleganța și diplomația, acela e Octavian Saiu. Mereu atent, cu o vorbă bună, un zâmbet, o ridicare a sprâncenelor, semn că te-a recunoscut, are grijă ca toți cei care îl cunosc și îl apreciază să aibă parte de atenția sa.

Cum de față la acest eveniment era și Emil Boroghină, este de la sine înțeles că Octavian Saiu a marcat prezența întemeietorului acestui festival.

„Dar trebuie să mulțumesc, de asemenea, cuiva, a cărui spirit tutelează tot ce se întâmplă în acest festival, pentru că acesta este visul său. Este visul lui Prospero de a fi împreună cu toții la Craiova. Este un vis care e visat de mai mult de 30 de ani, iar eu, personal, sunt un personaj în acel vis. Știți despre cine vorbesc, și știți pe cine voi invita acum să fie alături de mine, să-i mulțumesc că există în această lume. Și pentru că ne permite să participăm la frumoasa și neasemuita sa viziune: Emil Boroghină”.

Aplauzele publicului n-au mai făcut parte din nicio didascalie sau indicație regizorală. Au fost sincere, îndelungi, pline de căldură, recunoștință, respect, admirație, și, de ce nu, mândria de a fi contemporan cu Emil Boroghină.

Blândul și modestul Boroghină și-a primit emoționat ovațiile. N-am să vă spun câte secunde au durat aplauzele, chiar dacă mă ispitește o didascalie guralivă.

Pe ocolite, despre ceea ce ne face oameni

„Aceasta a fost o secvență neintenționată, și ne întoarcem la una dintre idei, de tipul Maimuța tastează… ca să vedem dacă ar fi până la urmă capabilă să genereze cuvintele lui Wiliam Shakespeare. Această idee, pe cât de amuzantă, pe atât de nenorocită, și la fel de ludică precum e și serioasă, este cea despre care vom vorbi. Ar putea o maimuță într-un indefinit interval de timp să genereze diferite variante, în mod întâmplător, orbește, neghidat cuvintele lui Wiliam Shakespeare?

Există o întrebare pe care unii dintre dumneavoastră v-ați pus-o. De unde apare o intrigă? Care e originea acestui foarte simplu și elementar gest care stă la baza oricărui spectacol, și pe care, Shakespeare, mai mult ca oricine, îl elaborează, plecând de la el, în Furtuna: „Release me from my bands with the help of your good hands”.

Vă pot spune că antropologii au constatat că noi aplaudăm în același fel în care și maimuțele aplaudă. E un gest mecanic al încântării. Ele o fac pentru că este singurul mod de a spune ceva, fără accesul la un limbaj, căci nu-l înțeleg. Aș contrazice afirmația, spunând că problema este privită dintr-o perspectivă eronată. Eu cred că a aplauda înseamnă a dărui o îmbrățișare de la distanță. Asta dacă destinatarul nu e destul de aproape pentru a fi cuprins cu brațele. Aplauzi și astfel îți exprimi sentimentele de afecțiune. Și cred că asta s-a întâmplat aici chiar acum”.

De la Milan Kundera la Shakespeare via Craiova

„Întorcându-ne la temă, aș vrea, cerându-mi scuze pentru că v-am plictisit de moarte încă de la început, să vă cer iertare dacă voi mai avea nevoie de câteva minute pentru a-mi clarifica opțiunea. Totul se leagă de o anecdotă. Am avut o conversație cu o persoană care ar fi trebuit să fie alturi de noi acum. Din motive personale nu a putut fi, Andrew Ng. Andrew s-a născut la Singapore și a devenit unul din top 5 oameni din AI. El mi-a spus ceva care mă bântuie de atunci. Vă rog să fiți atenți!

Ceea ce i-am spus eu era inspirat de marele romancier Milan Kundera care a spus: Dacă privești la toate teoriile, la toate descoperirile, cineva le-ar fi făcut. Avem mecanica newtoniană mulțumită lui Newton. Avem câmpul electromagnetic mulțumită lui Maxwell. Avem relativitatea, mulțumită lui Einstein și așa mai departe. Dar, mai devreme sau mai târziu, cineva ar fi descoperit toate acestea. Putea fi doar o chestiune de timp. Aceasta nu e o presupunere hazardata, e una logică. Mai repede sau mai târziu, cineva ar fi înțeles că dacă mărul cade din pom, trebuie să fie o forță care să-l oblige să coboare. A făcut-o Newton, pentru că era un geniu. Altcineva, chiar foarte târziu, ar fi descoperit oricum asta.

Dar, dacă iei notele lui Bethoven, dacă iei cuvintele lui Eminescu în România și cu siguranță, dacă iei cuvintele lui Shakespeare, nimeni altcineva nu ar fi putut să le scrie. Ei erau creatori. Fiecare operă de artă este expresiu unei singure, unice, individuale identități, și a nimănui altcuiva”.

Ce a răspuns Andrew Ng

„Ceea ce a spus Andrew a fost ceva care mi s-a părut atât de șocant, încât răsună și acum în conștiința mea. El a spus, și citez cu precizie: « Sper să ai dreptate ». Asta înseamnă că mai devreme sau mai târziu, aceste platforme sofisticate, de generare și autogenerare AI vor ajunge la un asemenea nivel de creativitate, încât va depăși orice lucru pe care l-am contemplat, din punctul de vedere al umanității. Și asta e o perspectivă care ne trezește ca un duș rece.

Înseamnă că în câteva secunde, unul dintre computerele noastre va fi capabil să ne ofere tot ceea ce o armată de genii n-ar fi fost în stare să realizeze de-a lungul vieților tuturor puse laolaltă. Nu e ceva ce aș vrea să văd ca pe o posibilitate, ci ca pe o probabilitate. Și atunci trebuie să ne întrebăm care este meritul lui Shakespeare? În ce fel îl putem celebra cum se cuvine, acum, în era când aceste amenințări devin tot mai puternice?”

Încă un ocol prin istoria umanității

„Eram în Adis Abeba acum trei luni, e un oraș în care aș recomanda tuturor să meargă, e cel mai curat de pe fața Pământului, vă rog să mă credeți, e mai curat decât Craiova, nu găsești un loc cu praf. Asta pentru că există reguli, căci avem nevoie de un sistem regulatoriu ca să țină lucrurile sub control. Am vizitat muzeul de istorie și am văzut scheletul primului Hommo erectus, Lucy, de acum 3,3-3,5 milioane de ani. O creatură minusculă, dar perfect vericală, primul schelet uman. Deasupra acestui exponat era o plăcuță pe perete în care era scris, în cuvinte simple, dar pătrunzătoare acest gând: ce ne face umani? Care sunt elementele care ne definesc?”

În acest moment, Marele Dramaturg sau doar improvizația de moment a făcut ca un copil să-și strige mama la parterul teatrului, dialogul având loc la primul nivel, în foier. Vocea acestui copil a urcat până la noi, ca un text spus prea tare de sufleurul neatent. Octavia Saiu a continuat ideea, pentru ca apoi să meargă pe firul acelui strigăt tandru, infantil, susținându-și mai departe pledoaria.

Umani înainte de a vorbi

„Ești tentat să spui că e limbajul, dar putem doar bănui că animalele nu îl cunosc, din informațiile la care am putut avea acces. Timp de milenii am existat fără limbaj, îl avem de acum 135- 150 000 de ani.

Strigătul copilului de adineaori este un format lingvistic care înseamnă că limbajul este în chiar ADN-ul său. Dar ce s-a întâmplat înainte de apariția limbajului? Eram mai puțin umani atunci? Și cum de avem limbaj? Și cum a apărut acest limbaj? În final, trebuie să recunoaștem ca pe un dar faptul că ne putem exprima gândurile prin intermediul limbajului, în feluri care sunt atât de naturale și imediat accesibile oricui. Chiar unui copil, fără a avea nevoie de vreo pregătire digitală”.

De la teorii la realitate

„Am să vă amintesc faptul că una dintre cele mai interesante teorii lingvistice este cea care include noțiunile de timp și spațiu. Conștientizarea noastră în ce privește timpul și felul în care înțelegem spațiul ne-au permis să dezvoltăm limbajul. Și să-l avem pe Shakespeare. Asta pentru că atunci când am început să făurim unelte, am înțeles că utilizând o anumită piatră, de o formă oarecare, ca să obținem un instrument de o anumită formă, au parcurs câteva etape care erau necesare. Exact în același fel funcționează sintaxa, absolut în același fel: un cuvânt după un alt cuvânt după un alt cuvânt. Nu poți spune două cuvinte în același timp.

Cea mai mare întrebare la care nimeni nu poate răspunde cu precizie este cum de avem limbajul, care nu ne aduce niciun avantaj evolutiv? Doar nu supraviețuim pentru că avem limbaj. Existam cu mult înainte de apariția limbajului. E un fel de cadou nobil și inutil, care nu ne ajută să comunicăm. E o iluzie să spunem că avem limbaj ca să putem comunica. E complet ineficient, cere timp să traduci gândul în ceva care merge și merge și merge. Are nevoie de decodificare, interpretare, reformulare. Nu pentru comunicare avem noi limbajul.

Și aici vine întrebarea pe care o adresez distinșilor colegi, Michael Dobson și Vlad Drăgulesc. Cum se face că a apărut un geniu precum Shakespeare? Este ceva unic atribuit acestei specii, care a făcut să apară un asemenea om. Cum ne putem asigura că moștenirea sa va supraviețui într-o lume în care aproape orice, inclusiv valorile noastre morale par să fie idictate de niște dispozitive tehnologice”.

Privitori ca la teatru

Încercând să pună punct acestei lungi introduceri, pentru care ne-a asigurat că nu-și va mai cere scuze, a lansat liniile directoare pentru discursurile celor doi invitați.

Doar că noi rămăseserăm cu gândul la ideile expuse, care nășteau în mintea noastră argumente, contradicții, fascinați de felul în care Octavian Saiu știe să te conducă prin cultura universală, cu volute, într-o manieră care te ispitește să crezi că înțelegând, problemele sunt simple. Desigur, e capcana pedagogului cu vocație, care își ține cursul fără să uzeze de noțiuni sofisticate și sintaxă stufoasă. Te convinge, fără să depui vreun efort, că aparții acelei lumi a ideilor, a teatrului.

E o captatio benevolentia ceea ce face Octavian Saiu atunci când este în largul său, când rigorile unui eveniment sunt abolite. Abia aștepți să răsfoiești măcar una din cărțile sale, să poți adăsta la câte o pagină, fără să te temi că vei pierde șuvoiul de idei.

Dialogurile, conferințele, monologurile sunt condimentele speciale ale festivalurilor de teatru. Bine dozate, alese de unii, evitate de alții, pentru cei prezenți la ddialogul din 29 mai, a deschis teme ale căror ecou nu se va stinge, odată cu ultimele impresii și imagini de la Craiova. Le iei cu tine, le măsori cu mintea și cu inima, și încerci să înelegi care e locul tău în lumea teatrului.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru.

Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!